La Centrul de pregatire pentru operatiuni de mentinere a pacii, 27 ofiteri si subofiteri ai Armatei Nationale participa la un curs de pregatire destinat misiunilor de mentinere a pacii, releva DECA-press.
Potrivit maiorului Iulian Ursu, seful interimar al Centrului de pregatire pentru misiuni de mentinere a pacii, cursul se desfasoara in perioada 24-28 martie.
„Pe parcursul orelor de studii viitorii pacificatori se vor familiariza cu mai multe compartimente de instruire, atat teoretice cat si practice, structura si bazele juridice ale operatiunilor de mentinere a pacii, rolul, sarcinile si responsabilitatile pacificatorilor, alte domenii ce tin de verificarea si monitorizarea zonelor de responsabilitate”, a spus Ursu.
Pe parcursul anilor 2003-2008 la Centru au fost pregatiti circa 560 de ofiteri si plutonieri, care, ulterior, au activat sau activeaza in calitate de observatori militari atat in Zona de Securitate a R. Moldova, cat si in alte misiuni de mentinere a pacii desfasurate sub egida ONU si OSCE.
vineri, 27 martie 2009
Ministerul Justiţiei susţine că nu a fost anunţat despre refuzul Ucrainei de a-l extrăda pe Malhaz Djaparidze
Ministerul Justiţiei (MJ) al Republicii Moldova susţine că nu a primit vreo scrisoare din partea Ucrainei prin care să fie anunţat că aceastea refuză să-l extrădeze pe Malhaz Djaparidze. Autoritatea criminală Malhaz, în vârstă de 44 de ani, a fost reţinut în oraşul Herson la 13 februarie de către organele de drept ale Ucrainei.
"Nu am primit încă nicio scrisoare despre refuzul de extrădarea a lui Malhaz Djaparidze din Ucraina. În cazul în care o vom primi, vor examina textul acesteia, apoi vom putea comenta şi exprima o poziţie a Ministerului", a precizat pentru BASA-press şeful Serviciului de presă al MJ, Anatol Semionov.
Potrivit presei de la Kiev, Curtea de Apel a regiunii Odesa a decis să-l pună în libertate pe Malhaz Djaparidze, luni, 24 martie. Instanţa l-ar fi eliberat în baza unei scrisori a ministrului ucrainean al Justiţie, în care se invocă mai multe acte legislative europene. În scrisoare se menţionează, potrivit presei, că Ucraina refuză să-l extrădeze Moldovei pe Malhaz la cererea Ministerului moldovean al Justiţiei.
După ce a fost reţinut la Herson, Procuratura Generală a anunţat că iniţiază procedura de extrădare a lui Malhaz Djaparidze.
Malhaz Djaparidze a dispărut la 18 iulie 2007 după ce a fost dus de poliţiştii care erau de serviciu la Centrul de Triere, la o baie din oraşul Durleşti.
Autoritatea criminală Malhaz Djaparidze, care a fost anterior judecat de cinci ori pentru jaf, a fost condamnat la începutul lunii august 2007 de către Curtea de Apel la un an şi jumătate de închisoare. Sentinţa a fost pronunţată în lipsa lui Djaparidze. Cazul liderului criminal a ajuns la CEDO, care a decis să-l examineze în regim de urgenţă.
Gruparea criminală "Malhaz" a fost destrămată câţiva ani în urmă, dar unii membri aflaţi la libertate mai sunt activi. Gruparea este suspectată de comiterea a mai multor crime pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv, jafuri, furturi, atacuri înarmate, păstrare ilegală de arme şi trafic de droguri.
"Nu am primit încă nicio scrisoare despre refuzul de extrădarea a lui Malhaz Djaparidze din Ucraina. În cazul în care o vom primi, vor examina textul acesteia, apoi vom putea comenta şi exprima o poziţie a Ministerului", a precizat pentru BASA-press şeful Serviciului de presă al MJ, Anatol Semionov.
Potrivit presei de la Kiev, Curtea de Apel a regiunii Odesa a decis să-l pună în libertate pe Malhaz Djaparidze, luni, 24 martie. Instanţa l-ar fi eliberat în baza unei scrisori a ministrului ucrainean al Justiţie, în care se invocă mai multe acte legislative europene. În scrisoare se menţionează, potrivit presei, că Ucraina refuză să-l extrădeze Moldovei pe Malhaz la cererea Ministerului moldovean al Justiţiei.
După ce a fost reţinut la Herson, Procuratura Generală a anunţat că iniţiază procedura de extrădare a lui Malhaz Djaparidze.
Malhaz Djaparidze a dispărut la 18 iulie 2007 după ce a fost dus de poliţiştii care erau de serviciu la Centrul de Triere, la o baie din oraşul Durleşti.
Autoritatea criminală Malhaz Djaparidze, care a fost anterior judecat de cinci ori pentru jaf, a fost condamnat la începutul lunii august 2007 de către Curtea de Apel la un an şi jumătate de închisoare. Sentinţa a fost pronunţată în lipsa lui Djaparidze. Cazul liderului criminal a ajuns la CEDO, care a decis să-l examineze în regim de urgenţă.
Gruparea criminală "Malhaz" a fost destrămată câţiva ani în urmă, dar unii membri aflaţi la libertate mai sunt activi. Gruparea este suspectată de comiterea a mai multor crime pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv, jafuri, furturi, atacuri înarmate, păstrare ilegală de arme şi trafic de droguri.
Tronsonul de cale ferata Cahul-Giurgiulesti va fi dat in exploatare catre 27 august 2008, impreuna cu prima pista a portului de marfa
Reprezentind prin excelenta un obiectiv de importanta strategica, edificarea caruia se efectueaza in conformitate cu Hotarirea Guvernului R. Moldova nr. 581 din 24.05.2007 si care urma a fi dat in exploatare pina la finele anului 2008, precum se anuntase anterior, construirea acestuia s-a bucurat din start de o atentie deosebita din partea Executivului, inclusiv prin discutarea desfasurarii lucrarilor in cadrul sedintelor de Guvern.
Astfel, in sedinta din 8 august 2007, ingrijorat de derularea cam domoala a lucrarilor de proiectare si construire a arterei feroviare strategice, premierul a calificat procesul de realizare a proiectului drept unul care se desfasoara lent, apreciind activitatile unor organe publice responsabile in raport cu proiectul ca neeficiente si aratindu-le cartonasul galben. Seful Executivului a declarat ca nu va admite tergiversarea acestui proces si a solicitat de la toti factorii de decizie actiuni eficiente in realizarea proiectului nominalizat, dispunind ca Ministerul de Finante sa aloce banii
necesari pentru efectuarea lucrarilor.
Chiar daca pina la 19 noiembrie 2007, ziua cind asupra aceluiasi subiect s-a revenit in cadrul unei sedinte de lucru de la Guvern, fusesera deja efectuate 50 la suta din lucrarile de terasament si scurgere de apa si montate 11 kilomteri de cale ferata din totalul de 50, premierul Tarlev le-a aratat din nou cartonasul galben angajatilor Agentiei „Apele Moldovei” si Agentiei Relatii Funciare si Cadastru, invocind si motivul pentru care a procedat astfel - tergiversarea procesului de constructie.
La cartonasul rosu nu s-a ajuns, deoarece a fost suficient cel galben, iar in cadrul sedintei de Guvern din 30 ianuarie a.c. prim-ministrul a comunicat ca tonsonul de cale ferata Cahul-Giurgiulesti, care va asigura accesul spre port, urmeaza sa fie dat in exploatare nu pina la finele anului 2008, precum se anuntase anterior, ci catre 27 august – Ziua Inependentei Republicii Moldova, impreuna cu prima pista a portului de marfa.
In aceeasi sedinta Guvernul a aprobat hotarirea privind demararea constructiei portului de pasageri de la Giurgiulesti, care urmeaza a fi dat in exploatare pina la 1 iunie a.c., iar terminalul cerealier se prevede a fi dat in folosinta ceva mai devreme, deja in luna mai.
Intrucit „MS” patroneaza din start acest santier de soc al feroviarilor moldoveni, procedind la fel si in timpul constructiei tronsonului de cale ferata Revaca-Cainari, edificat cu citeva luni inainte de termenul stabilit, in ziua de 19 martie ne-am deplasat la Cahul. Nu insa inainte de a-l contacta telefonic pe Vasile Cucu, consilierul directorului general al IS „Calea Ferata din Moldova”, Miron Gagauz, pentru a afla informatia de ultima ora si a coordona planul deplasarii.
- Pina acum au fost deja montate sinele pe o lungime de 18 kilometri din cei
50. Veti vedea lucruri ce merita a fi adminate si descrise si la Brinza, si la Valeni, ne comunica dl consilier.
Peste citeva minute, insa, Vasile Cucu imi telefona la redactie pentru a-mi spune ca il putem avea ca ghid pe Vasile Andronic, adjunctul sefului Directiei constructii
capitale din cadrul IS „CFM”, care a trudit si la construirea tronsonului de cale ferata Revaca-Cainari, experienta fiindu-i de mare folos si pe noul santier de soc al celei mai eficiente intreprinderi de stat din R. Moldova.
La Cahul ne oprim in locul unde pina in vara lui 2007 era o singura linie de cale ferata, cea care duce la uzina de beton armat , iar de atunci de aici isi ia inceputul inca un drum de fier, Cahul-Giurgiulesti. Vasile Andronic care munceste la Caile Ferate din Moldova din 1961, de cind implinse 20 de ani, ne spune ca dinspre Giurgiulesti sinele au fost deja montate pe o portiune de 9 kilometri, la fel procedindu-se si pe segmentul Cahul-Manta-Pascani, cu aceeasi lungime.
Alte amanunte demne de retinut din cele comunicate de adjunctul sefului Directiei constructii capitale: pentru a face posibila construirea drumului de fier a fost necesar de consolidat 640 cote de pamint, proprietate privata, de construit si montat 81 poduri si tevi de beton pentru scurgerea apei, la moment fiind montate inca 2 , la Colibasi si Valeni, de sapat si transportat 2,7 milioane metri cubi de pamint.
Desi in noaptea spre 19 martie in partile Cahulului a plouat ca in anii cei buni, se muncea cu spor si la Manta, si la Pascani, si la Vadul lui Isac, si la Colibasi si la Brinza, si la Valeni, si la Slobozia Mare, pentru a apropia ziua care va incununa eforturile depuse prin baterea cramponului de aur. Peste o suta de „KAMAZ”-uri transporta pamintul la unele sectoare unde mai este nevoie de el pentru incheierea lucrarilor de terasament, incit ti se creeaza impresia ca aici au fost aduse si puse in functiune toate unitatile de acest gen de transport din intreaga tarisoara.
La Manta, unde potrivit spuselor lui Vasile Andronic s-a ajuns cu drumul de fier la 25 februarie, pamintul pentru definitivarea lucrarilor de terasament este adus din „rezerva de sol” ce se afla la o departare de citiva kilometri. Asemenea „rezerve de sol” au fost create in preajma tuturor localitatilor de pe malul Prutului, pe unde va trece calea ferata, cu exceptia Sloboziei Mari, unde o „rezerva” destul de impunatoare se afla chiar in calea durmului de fier.
Daca in alte sectoare a fost necesar de adus pamint pentru a inalta terasamentul, aici urmeaza a fi excavati 200 mii metri cubi de lut si nisip pentru a crea un defileu cu o adincime de vreo 30 de metri, prin care va trece linia de cale ferata, ceea ce de altfel si fac acum cu spor angajatii SRL „Moldconstructmarket” din Chisinau.
Anume, aici spune V.Andronic, se va intilni drumul de fier construit dinspre Cahul cu cel care porneste din Giurgiulesti, „cramponul de aur” urmind a fi batut, dupa toate probabilitatile, in acest loc.
La Brinza si Valeni tronsonul feroviar va trece chiar pe malul Prutului, asta pentru a cruta gradinile si gospodariile localnicilor. In acest scop, la Brinza malul riului a fost fortificat cu o consola din beton armat, pe cind la Valeni, pe un sector cu o lungime de citeva sute de metri, consolele din beton armat vor proteja calea ferata din ambele parti, ocrotind-o astfel atit de revarsarile apei, cit si de niste eventuale prabusiri ale unor fragmente din dealul abrupt din vecinatate, cu o inaltime de vreo treizeci de metri.
Chiar daca s-a facut aproape imposibilul pentru a cruta gradinile si gospodariile localnicilor, la Brinza urmeaza a fi construite 4 case noi pentru familiile ce vor fi stramutate, iar la Valeni una. Casa noua a Valentinei Gherascenco din Valeni, cu dimensiunile de 8,8x12,60 metri si la pretul de 550-600 mii lei, va fi construita cu vreo 15 metri mai la deal de cea veche, urmind a fi conectata la gazoduct. In plus
, va fi pastrata si casa veche. In ziua cind am vizitat santierul, la Valeni era sapat beciul pentru noua casa si santul pentru fundamentul acesteia, aici muncind o echipa condusa de Petru Toncu, sef de sector la Trenul de constructii si montaj 740 din Basarabeasca. Cu o zi mai inainte, santierul a fost inspectat de directorul general al IS „CFM”, Miron Gagauz, si vice-directorul general Vladimir Vieru, inginerul-sef.
In sfirsit, ajungem la Cislita-Prut, punctul final al deplasarii noastre, unde admiram o priveliste plina de farmec cu Prutul ducindu-si domol apele la vale si noul drum de fier ce se inscrie perfect in acest peisaj. Atit la Cislita-Prut cit si in celelalte localitati, prin preajma carora trece drumul de fier, vor fi construite si amenajate platforme pentru calatori, iar la Colibasi, kilometrul 25, - o statie cu lungimea de 1,7 kilometri, la inceput cu 2 linii de cale ferata, apoi cu 4, o gara cu dimensiunile de 23x12 metri, actualmente aici muncind angajatii de la „Acva Prut”, Cahul.
La edificarea obiectivului strategic contribuie eficient Agentia „Apele Moldovei”, Institutul de proiectare si organizare a teritoriului, Coloana mecanizata nr. 15, Asociatia republicana de stat pentru protectia solurilor, „Moldconstructproiect” SRL, si Asociatia interraionala de producere, reparatie si exploatare din Chisinau (AIPRE), contributia carora merita mai mult decit un elogiu.
Si ar mai fi ceva de spus. De cind a inceput construirea liniei de cale ferata, in com.Brinza, au fost reparte toate drumurile, construit de iznoava drumul pina la cimitir si reparat acoperisul Casei comunale, asta gratie ajutorului acordat de Intreprinderea de Stat „Calea Ferata din Moldova”, care a alocat in acest scop 130 mii de lei, dupa cum avea sa-mi comunice primarul de Brinza, Leonid Catera. Au fost si vor fi ajutate si alte comune, prin preajma carora isi face loc drumul de fier, care pentru aceste localitati constituie un adevarat drum al vietii.
Astfel, in sedinta din 8 august 2007, ingrijorat de derularea cam domoala a lucrarilor de proiectare si construire a arterei feroviare strategice, premierul a calificat procesul de realizare a proiectului drept unul care se desfasoara lent, apreciind activitatile unor organe publice responsabile in raport cu proiectul ca neeficiente si aratindu-le cartonasul galben. Seful Executivului a declarat ca nu va admite tergiversarea acestui proces si a solicitat de la toti factorii de decizie actiuni eficiente in realizarea proiectului nominalizat, dispunind ca Ministerul de Finante sa aloce banii
necesari pentru efectuarea lucrarilor.
Chiar daca pina la 19 noiembrie 2007, ziua cind asupra aceluiasi subiect s-a revenit in cadrul unei sedinte de lucru de la Guvern, fusesera deja efectuate 50 la suta din lucrarile de terasament si scurgere de apa si montate 11 kilomteri de cale ferata din totalul de 50, premierul Tarlev le-a aratat din nou cartonasul galben angajatilor Agentiei „Apele Moldovei” si Agentiei Relatii Funciare si Cadastru, invocind si motivul pentru care a procedat astfel - tergiversarea procesului de constructie.
La cartonasul rosu nu s-a ajuns, deoarece a fost suficient cel galben, iar in cadrul sedintei de Guvern din 30 ianuarie a.c. prim-ministrul a comunicat ca tonsonul de cale ferata Cahul-Giurgiulesti, care va asigura accesul spre port, urmeaza sa fie dat in exploatare nu pina la finele anului 2008, precum se anuntase anterior, ci catre 27 august – Ziua Inependentei Republicii Moldova, impreuna cu prima pista a portului de marfa.
In aceeasi sedinta Guvernul a aprobat hotarirea privind demararea constructiei portului de pasageri de la Giurgiulesti, care urmeaza a fi dat in exploatare pina la 1 iunie a.c., iar terminalul cerealier se prevede a fi dat in folosinta ceva mai devreme, deja in luna mai.
Intrucit „MS” patroneaza din start acest santier de soc al feroviarilor moldoveni, procedind la fel si in timpul constructiei tronsonului de cale ferata Revaca-Cainari, edificat cu citeva luni inainte de termenul stabilit, in ziua de 19 martie ne-am deplasat la Cahul. Nu insa inainte de a-l contacta telefonic pe Vasile Cucu, consilierul directorului general al IS „Calea Ferata din Moldova”, Miron Gagauz, pentru a afla informatia de ultima ora si a coordona planul deplasarii.
- Pina acum au fost deja montate sinele pe o lungime de 18 kilometri din cei
50. Veti vedea lucruri ce merita a fi adminate si descrise si la Brinza, si la Valeni, ne comunica dl consilier.
Peste citeva minute, insa, Vasile Cucu imi telefona la redactie pentru a-mi spune ca il putem avea ca ghid pe Vasile Andronic, adjunctul sefului Directiei constructii
capitale din cadrul IS „CFM”, care a trudit si la construirea tronsonului de cale ferata Revaca-Cainari, experienta fiindu-i de mare folos si pe noul santier de soc al celei mai eficiente intreprinderi de stat din R. Moldova.
La Cahul ne oprim in locul unde pina in vara lui 2007 era o singura linie de cale ferata, cea care duce la uzina de beton armat , iar de atunci de aici isi ia inceputul inca un drum de fier, Cahul-Giurgiulesti. Vasile Andronic care munceste la Caile Ferate din Moldova din 1961, de cind implinse 20 de ani, ne spune ca dinspre Giurgiulesti sinele au fost deja montate pe o portiune de 9 kilometri, la fel procedindu-se si pe segmentul Cahul-Manta-Pascani, cu aceeasi lungime.
Alte amanunte demne de retinut din cele comunicate de adjunctul sefului Directiei constructii capitale: pentru a face posibila construirea drumului de fier a fost necesar de consolidat 640 cote de pamint, proprietate privata, de construit si montat 81 poduri si tevi de beton pentru scurgerea apei, la moment fiind montate inca 2 , la Colibasi si Valeni, de sapat si transportat 2,7 milioane metri cubi de pamint.
Desi in noaptea spre 19 martie in partile Cahulului a plouat ca in anii cei buni, se muncea cu spor si la Manta, si la Pascani, si la Vadul lui Isac, si la Colibasi si la Brinza, si la Valeni, si la Slobozia Mare, pentru a apropia ziua care va incununa eforturile depuse prin baterea cramponului de aur. Peste o suta de „KAMAZ”-uri transporta pamintul la unele sectoare unde mai este nevoie de el pentru incheierea lucrarilor de terasament, incit ti se creeaza impresia ca aici au fost aduse si puse in functiune toate unitatile de acest gen de transport din intreaga tarisoara.
La Manta, unde potrivit spuselor lui Vasile Andronic s-a ajuns cu drumul de fier la 25 februarie, pamintul pentru definitivarea lucrarilor de terasament este adus din „rezerva de sol” ce se afla la o departare de citiva kilometri. Asemenea „rezerve de sol” au fost create in preajma tuturor localitatilor de pe malul Prutului, pe unde va trece calea ferata, cu exceptia Sloboziei Mari, unde o „rezerva” destul de impunatoare se afla chiar in calea durmului de fier.
Daca in alte sectoare a fost necesar de adus pamint pentru a inalta terasamentul, aici urmeaza a fi excavati 200 mii metri cubi de lut si nisip pentru a crea un defileu cu o adincime de vreo 30 de metri, prin care va trece linia de cale ferata, ceea ce de altfel si fac acum cu spor angajatii SRL „Moldconstructmarket” din Chisinau.
Anume, aici spune V.Andronic, se va intilni drumul de fier construit dinspre Cahul cu cel care porneste din Giurgiulesti, „cramponul de aur” urmind a fi batut, dupa toate probabilitatile, in acest loc.
La Brinza si Valeni tronsonul feroviar va trece chiar pe malul Prutului, asta pentru a cruta gradinile si gospodariile localnicilor. In acest scop, la Brinza malul riului a fost fortificat cu o consola din beton armat, pe cind la Valeni, pe un sector cu o lungime de citeva sute de metri, consolele din beton armat vor proteja calea ferata din ambele parti, ocrotind-o astfel atit de revarsarile apei, cit si de niste eventuale prabusiri ale unor fragmente din dealul abrupt din vecinatate, cu o inaltime de vreo treizeci de metri.
Chiar daca s-a facut aproape imposibilul pentru a cruta gradinile si gospodariile localnicilor, la Brinza urmeaza a fi construite 4 case noi pentru familiile ce vor fi stramutate, iar la Valeni una. Casa noua a Valentinei Gherascenco din Valeni, cu dimensiunile de 8,8x12,60 metri si la pretul de 550-600 mii lei, va fi construita cu vreo 15 metri mai la deal de cea veche, urmind a fi conectata la gazoduct. In plus
, va fi pastrata si casa veche. In ziua cind am vizitat santierul, la Valeni era sapat beciul pentru noua casa si santul pentru fundamentul acesteia, aici muncind o echipa condusa de Petru Toncu, sef de sector la Trenul de constructii si montaj 740 din Basarabeasca. Cu o zi mai inainte, santierul a fost inspectat de directorul general al IS „CFM”, Miron Gagauz, si vice-directorul general Vladimir Vieru, inginerul-sef.
In sfirsit, ajungem la Cislita-Prut, punctul final al deplasarii noastre, unde admiram o priveliste plina de farmec cu Prutul ducindu-si domol apele la vale si noul drum de fier ce se inscrie perfect in acest peisaj. Atit la Cislita-Prut cit si in celelalte localitati, prin preajma carora trece drumul de fier, vor fi construite si amenajate platforme pentru calatori, iar la Colibasi, kilometrul 25, - o statie cu lungimea de 1,7 kilometri, la inceput cu 2 linii de cale ferata, apoi cu 4, o gara cu dimensiunile de 23x12 metri, actualmente aici muncind angajatii de la „Acva Prut”, Cahul.
La edificarea obiectivului strategic contribuie eficient Agentia „Apele Moldovei”, Institutul de proiectare si organizare a teritoriului, Coloana mecanizata nr. 15, Asociatia republicana de stat pentru protectia solurilor, „Moldconstructproiect” SRL, si Asociatia interraionala de producere, reparatie si exploatare din Chisinau (AIPRE), contributia carora merita mai mult decit un elogiu.
Si ar mai fi ceva de spus. De cind a inceput construirea liniei de cale ferata, in com.Brinza, au fost reparte toate drumurile, construit de iznoava drumul pina la cimitir si reparat acoperisul Casei comunale, asta gratie ajutorului acordat de Intreprinderea de Stat „Calea Ferata din Moldova”, care a alocat in acest scop 130 mii de lei, dupa cum avea sa-mi comunice primarul de Brinza, Leonid Catera. Au fost si vor fi ajutate si alte comune, prin preajma carora isi face loc drumul de fier, care pentru aceste localitati constituie un adevarat drum al vietii.
Tuberculoză „la pachet” din Rusia
În ultimul timp a crescut numărul pacienţilor cu formă acută de tuberculoză
Ieri, omenirea a marcat Ziua mondială de combatere a tuberculozei. În RM această zi a fost consemnată sub genericul „Eu pot stopa tuberculoza”. Statisticile privind îmbolnăvirea cu tuberculoză sunt alarmante. Zilnic, numai la Spitalul de Ftiziopulmonologie din Chişinău sunt internaţi circa 15 bolnavi de tuberculoză, iar anual mor în medie 115 persoane. În RM de această maladie
suferă cel mai des persoanele care trăiesc la limita sărăciei şi cei care au migrat, în special, în Rusia.
La începutul lui martie, Pavel Guţu din Chişinău s-a dus la medic pentru un control de rutină, dar a aflat că suferă de tuberculoză. La scurt timp, bărbatul de 40 de ani a suportat o operaţie la plămânul stâng. „Este pentru a doua oară când mă tratez de această boală. Prima dată am suferit în 1978… Acum nici n-am bănuit că sunt bolnav, căci mă simţeam bine…”, spune el, în timp ce este consultat de doctorul Vladimir Stoian, şeful Secţiei nr. 3 a Spitalului de Ftiziopulmonologie din capitală.
Zilnic, în această instituţie medicală sunt internaţi circa 15 pacienţi, în prezent aici aflându-se 390 de bolnavi. Sofia Alexandru, vicedirectoarea spitalului, spune că în 2007 s-a înregistrat o micşorare a indicelui morbidităţii de tuberculoză - 99,3% de cazuri, comparativ cu 119,5% în anul 2006. în acelaşi timp, însă, a crescut numărul pacienţilor cu formă avansată a tuberculozei. Motivul este că aceste persoane se adresează la medic
târziu, lăsând boala să se agraveze. Mulţi dintre ei decedează la numai 10-15 zile de la internare. Astfel, anual, aici mor circa 115 pacienţi care au suferit de o formă acută a tuberculozei. „Cel mai des de această boală suferă persoanele din familii defavorizate, care nu au bani
pentru a-şi asigura o alimentaţie bogată în vitamine
, trăiesc în condiţii nefavorabile, precum şi cei care au migrat peste hotare.
Am constatat că 70 la sută din persoanele care muncesc peste hotare - în special, în Rusia - suferă de tuberculoză. Lucrând pe şantiere de construcţii, aceşti oameni trăiesc în condiţii cu risc sporit de îmbolnăvire, se alimentează prost, sunt supuşi stresului etc. Mai mult, ei ezită să facă un control medical, deoarece nu au poliţă de asigurare medicală şi nici nu ştiu că la Spitalul de Ftiziopulmonologie internarea şi tratamentul sunt gratuite”, ne-a mai spus Sofia Alexandru.
Actualmente, spitalul Spitalul de Ftiziopulmonologie din Chişinău are trei secţii pentru maturi, cu 325 de paturi, şi una pentru copii, cu 80 de paturi, în care sunt internaţi copii din toată republica. Medicii recomandă ca la primele simptome ale tuberculozei - tuse cu o durată de trei săptămâni, febră, disconfort fizic, transpiraţie nocturnă, lipsa poftei de mâncare - să se adreseze imediat la doctor. Totodată, pentru profilaxie, se recomandă ca de două ori pe an să fie făcută radiografia la plămâni. Pe lângă metodele profilactice, medicii mai recomandă ca populaţia să aibă un regim alimentar bogat în calorii şi vitamine şi să evite stresul.
Ieri, omenirea a marcat Ziua mondială de combatere a tuberculozei. În RM această zi a fost consemnată sub genericul „Eu pot stopa tuberculoza”. Statisticile privind îmbolnăvirea cu tuberculoză sunt alarmante. Zilnic, numai la Spitalul de Ftiziopulmonologie din Chişinău sunt internaţi circa 15 bolnavi de tuberculoză, iar anual mor în medie 115 persoane. În RM de această maladie
suferă cel mai des persoanele care trăiesc la limita sărăciei şi cei care au migrat, în special, în Rusia.
La începutul lui martie, Pavel Guţu din Chişinău s-a dus la medic pentru un control de rutină, dar a aflat că suferă de tuberculoză. La scurt timp, bărbatul de 40 de ani a suportat o operaţie la plămânul stâng. „Este pentru a doua oară când mă tratez de această boală. Prima dată am suferit în 1978… Acum nici n-am bănuit că sunt bolnav, căci mă simţeam bine…”, spune el, în timp ce este consultat de doctorul Vladimir Stoian, şeful Secţiei nr. 3 a Spitalului de Ftiziopulmonologie din capitală.
Zilnic, în această instituţie medicală sunt internaţi circa 15 pacienţi, în prezent aici aflându-se 390 de bolnavi. Sofia Alexandru, vicedirectoarea spitalului, spune că în 2007 s-a înregistrat o micşorare a indicelui morbidităţii de tuberculoză - 99,3% de cazuri, comparativ cu 119,5% în anul 2006. în acelaşi timp, însă, a crescut numărul pacienţilor cu formă avansată a tuberculozei. Motivul este că aceste persoane se adresează la medic
târziu, lăsând boala să se agraveze. Mulţi dintre ei decedează la numai 10-15 zile de la internare. Astfel, anual, aici mor circa 115 pacienţi care au suferit de o formă acută a tuberculozei. „Cel mai des de această boală suferă persoanele din familii defavorizate, care nu au bani
pentru a-şi asigura o alimentaţie bogată în vitamine
, trăiesc în condiţii nefavorabile, precum şi cei care au migrat peste hotare.
Am constatat că 70 la sută din persoanele care muncesc peste hotare - în special, în Rusia - suferă de tuberculoză. Lucrând pe şantiere de construcţii, aceşti oameni trăiesc în condiţii cu risc sporit de îmbolnăvire, se alimentează prost, sunt supuşi stresului etc. Mai mult, ei ezită să facă un control medical, deoarece nu au poliţă de asigurare medicală şi nici nu ştiu că la Spitalul de Ftiziopulmonologie internarea şi tratamentul sunt gratuite”, ne-a mai spus Sofia Alexandru.
Actualmente, spitalul Spitalul de Ftiziopulmonologie din Chişinău are trei secţii pentru maturi, cu 325 de paturi, şi una pentru copii, cu 80 de paturi, în care sunt internaţi copii din toată republica. Medicii recomandă ca la primele simptome ale tuberculozei - tuse cu o durată de trei săptămâni, febră, disconfort fizic, transpiraţie nocturnă, lipsa poftei de mâncare - să se adreseze imediat la doctor. Totodată, pentru profilaxie, se recomandă ca de două ori pe an să fie făcută radiografia la plămâni. Pe lângă metodele profilactice, medicii mai recomandă ca populaţia să aibă un regim alimentar bogat în calorii şi vitamine şi să evite stresul.
Norvegia: Şase oameni daţi dispăruţi, după prăbuşirea unei clădiri
Cel puţin şase oameni sunt daţi dispăruţi, iar alţi 15 sunt răniţi, după ce o clădire de apartamente din oraşul norvegian Alesund s-a prăbuşit.
Potrivit presei locale, 21 de locatari se aflau în clădire în momentul în care aceasta s-a prăbuşit. Locuitorii din zonă au declarat că au auzit o explozie foarte puternică înainte ca imobilul să se prăbuşească.
Poliţia a anunţat că nu se cunosc, deocamdată, cauza prăbuşirii clădirii. Aceasta fusese construită în 2003 şi se află în zona centrală a oraşului norvegian.
Potrivit presei locale, 21 de locatari se aflau în clădire în momentul în care aceasta s-a prăbuşit. Locuitorii din zonă au declarat că au auzit o explozie foarte puternică înainte ca imobilul să se prăbuşească.
Poliţia a anunţat că nu se cunosc, deocamdată, cauza prăbuşirii clădirii. Aceasta fusese construită în 2003 şi se află în zona centrală a oraşului norvegian.
Franţa vizează comanda flancului sudic al NATO
Sarkozy anunţă azi suplimentarea contingentului din Afganistan.
Ministrul francez al afacerilor
externe, Bernard Kouchner, a anunţat ieri oficial că Franţa va suplimenta contingentul militar pe care îl are desfăşurat în Afganistan, fără a preciza însă numărul exact de soldaţi, informează AFP.
Cotidianul britanic „The Times“ a dezvăluit la sfârşitul săptămânii trecute că preşedintele francez Nicolas Sarkozy îi va comunica premierului britanic Gordon Brown, în timpul vizitei pe care o începe astăzi la Londra, că ia în considerare trimiterea a încă 1.000 de militari alături de circa 2.000 de francezi aflaţi deja în Afganistan.
„Cifra va fi precizată de preşedintele ţării, dar acesta a declarat ferm că va spori numărul militarilor“, a declarat ieri Kouchner pentru postul de radio Europa 1. „Franţa a declarat în mod constant că îşi va consolida trupele, dar că pentru aceasta este nevoie de o reflectare cu adevărat strategică“, a adăugat şeful diplomaţiei franceze, precizând că noua abordare va fi discutată la Summitul NATO de la Bucureşti şi în cadrul unei conferinţe de securitate, în luna iunie.
După faptă şi răsplată
Sarkozy, care doreşte ca summitul de la Bucureşti să oficializeze revenirea Franţei în structurile militare ale NATO, la peste 40 de ani de la retragerea ordonată de Charles de Gaulle, a lăsat deja să se înţeleagă că va consolida contingentul din Afganistan.
Liderul francez nu pare însă dispus să facă efortul militar fără a obţine ceva în schimb. Pe lângă interconectarea capacităţilor militare ale UE cu cele NATO - idee pe care trebuie încă să o explice - în cadrul vizitei de la Londra, Sarkozy intenţionează să ceară sprijin britanic pentru obţinerea de către un francez a unei funcţii de rang înalt în NATO. Cel mai probabil, Parisul are în vedere Comandamentul Forţelor Aliate din sudul Europei, care acoperă Grecia, Ungaria, Italia, Spania, Turcia, Marea Neagră şi Mediterana.
CURTENITOR
Lecţii de engleză pentru vizita la Londra
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a participat la un curs intensiv de limba engleză pentru a-şi impresiona gazdele în cursul vizitei pe care o va efectua în Marea Britanie, relatează ediţia on-line a „Daily Telegraph“. Chiar dacă Sarkozy va rosti în limba franceză discursul în Parlamentul Marii Britanii, el speră ca în conversaţiile private să-i poată impresiona pe Regina Elisabeta şi pe premierul Gordon Brown prin cunoştinţele de limbă engleză. „Preşedintele este foarte dornic să-şi demonstreze ataşamentul faţă de Marea Britanie, iar acest lucru include vorbirea limbii engleze“, a declarat un oficial francez.
Ministrul francez al afacerilor
externe, Bernard Kouchner, a anunţat ieri oficial că Franţa va suplimenta contingentul militar pe care îl are desfăşurat în Afganistan, fără a preciza însă numărul exact de soldaţi, informează AFP.
Cotidianul britanic „The Times“ a dezvăluit la sfârşitul săptămânii trecute că preşedintele francez Nicolas Sarkozy îi va comunica premierului britanic Gordon Brown, în timpul vizitei pe care o începe astăzi la Londra, că ia în considerare trimiterea a încă 1.000 de militari alături de circa 2.000 de francezi aflaţi deja în Afganistan.
„Cifra va fi precizată de preşedintele ţării, dar acesta a declarat ferm că va spori numărul militarilor“, a declarat ieri Kouchner pentru postul de radio Europa 1. „Franţa a declarat în mod constant că îşi va consolida trupele, dar că pentru aceasta este nevoie de o reflectare cu adevărat strategică“, a adăugat şeful diplomaţiei franceze, precizând că noua abordare va fi discutată la Summitul NATO de la Bucureşti şi în cadrul unei conferinţe de securitate, în luna iunie.
După faptă şi răsplată
Sarkozy, care doreşte ca summitul de la Bucureşti să oficializeze revenirea Franţei în structurile militare ale NATO, la peste 40 de ani de la retragerea ordonată de Charles de Gaulle, a lăsat deja să se înţeleagă că va consolida contingentul din Afganistan.
Liderul francez nu pare însă dispus să facă efortul militar fără a obţine ceva în schimb. Pe lângă interconectarea capacităţilor militare ale UE cu cele NATO - idee pe care trebuie încă să o explice - în cadrul vizitei de la Londra, Sarkozy intenţionează să ceară sprijin britanic pentru obţinerea de către un francez a unei funcţii de rang înalt în NATO. Cel mai probabil, Parisul are în vedere Comandamentul Forţelor Aliate din sudul Europei, care acoperă Grecia, Ungaria, Italia, Spania, Turcia, Marea Neagră şi Mediterana.
CURTENITOR
Lecţii de engleză pentru vizita la Londra
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a participat la un curs intensiv de limba engleză pentru a-şi impresiona gazdele în cursul vizitei pe care o va efectua în Marea Britanie, relatează ediţia on-line a „Daily Telegraph“. Chiar dacă Sarkozy va rosti în limba franceză discursul în Parlamentul Marii Britanii, el speră ca în conversaţiile private să-i poată impresiona pe Regina Elisabeta şi pe premierul Gordon Brown prin cunoştinţele de limbă engleză. „Preşedintele este foarte dornic să-şi demonstreze ataşamentul faţă de Marea Britanie, iar acest lucru include vorbirea limbii engleze“, a declarat un oficial francez.
Munaf ar putea fi predati justitiei irakiene
Judecatorii Curtii Supreme a Statelor Unite par sa fie receptivi la intentiile administratiei Bush de a preda doi prizonieri americani din Irak autoritatilor de la Bagdad pentru a fi judecati, transmite miercuri agentia Associated Press, citata de Rompres .
Deocamdata, avocatii apararii au oprit transferarea lui Shawqi Omar, care se presupune ca ar fi oferit asistenta unei retele teroriste, si a lui Mohammad Munaf, banuit ca ar fi instrumentat rapirea la Bagdad, in 2005, a celor trei jurnalisti romani.
Omar si Munaf sustin ca sunt nevinovati. Amandoi sunt musulmani suniti, care afirma ca vor fi torturati daca ajung in mainile irakienilor, pentru ca majoritatea acestora, si in special cei din cadrul fortelor de securitate, fac parte din ramura siita a Islamului.
Reprezentantul administratiei Bush a anuntat ca Mohammad Munaf si Shawqi Omar nu au nici un drept sa faca recurs in fata unui judecator american.
Mai multi judecatori ai Curtii Supreme si-au exprimat indoiala in legatura cu extinderea jurisdictiei americane in Irak pentru a judeca cele doua cazuri.
Presedintele completului de judecatori, John Roberts, si-a exprimat scepticismul dupa ce avocatul care reprezinta administratia Bush a aratat ca, de fapt, curtile americane nu au nici o putere de a interveni in cazurile Munaf si Omar.
Guvernul SUA sustine ca cei doi sunt detinuti de Forta Multinationala din Irak, care include si trupe americane. Administratia isi bazeaza pledoaria pe un verdict din 1948, pronuntat de Curtea Suprema intr-un caz similar, in care instantele americane nu aveau jurisdictie asupra unor petitii depuse de prizonieri japonezi detinuti de fortele aliate in cursul celui de-al doilea razboi mondial.
Aparatorii celor doi au pledat insa ca Munaf si Omar se afla sub controlul armatei americane si ca ar trebui, pe cale de consecinta, sa aiba acces la curtile americane.
Deocamdata, avocatii apararii au oprit transferarea lui Shawqi Omar, care se presupune ca ar fi oferit asistenta unei retele teroriste, si a lui Mohammad Munaf, banuit ca ar fi instrumentat rapirea la Bagdad, in 2005, a celor trei jurnalisti romani.
Omar si Munaf sustin ca sunt nevinovati. Amandoi sunt musulmani suniti, care afirma ca vor fi torturati daca ajung in mainile irakienilor, pentru ca majoritatea acestora, si in special cei din cadrul fortelor de securitate, fac parte din ramura siita a Islamului.
Reprezentantul administratiei Bush a anuntat ca Mohammad Munaf si Shawqi Omar nu au nici un drept sa faca recurs in fata unui judecator american.
Mai multi judecatori ai Curtii Supreme si-au exprimat indoiala in legatura cu extinderea jurisdictiei americane in Irak pentru a judeca cele doua cazuri.
Presedintele completului de judecatori, John Roberts, si-a exprimat scepticismul dupa ce avocatul care reprezinta administratia Bush a aratat ca, de fapt, curtile americane nu au nici o putere de a interveni in cazurile Munaf si Omar.
Guvernul SUA sustine ca cei doi sunt detinuti de Forta Multinationala din Irak, care include si trupe americane. Administratia isi bazeaza pledoaria pe un verdict din 1948, pronuntat de Curtea Suprema intr-un caz similar, in care instantele americane nu aveau jurisdictie asupra unor petitii depuse de prizonieri japonezi detinuti de fortele aliate in cursul celui de-al doilea razboi mondial.
Aparatorii celor doi au pledat insa ca Munaf si Omar se afla sub controlul armatei americane si ca ar trebui, pe cale de consecinta, sa aiba acces la curtile americane.
Hillary şi Obama, rude cu Angelina Jolie şi Brad Pitt
Hillary Clinton este verişoară, ce-i drept de gradul 9, cu Angelina Jolie, iar Barack Obama are rude comune cu Brad Pitt şi cu o mulţime de foşti şefi de stat americani.
Societatea Istorică New England (NEHGS) din Boston a dat publicităţii, ieri, un studiu care a identificat arborele genealogic al tuturor celor trei candidaţi principali, descoperind că toţi au rude faimoase, atât decedate, cât şi în viaţă, informează Reuters.
Studiul prezintă arborele genealogic al celor trei candidaţi la preşedinţia Statelor Unite. Astfel, Barack Obama, a cărui mamă este din Kansas are ca veri îndepărtaţi cel puţin şase preşedinţi americani, printre care George W. Bush şi tatăl său, Gerald Ford, Lyndon Johnson şi Harry Truman. Printre alţi veri îndepărtaţi figurează Winston Churchill, dar şi Brad Pitt.
Hillary Clinton are strămoşi comuni cu Angelina Jolie, partenera de viaţă a lui Pitt. Potrivit studiului, Hillary este de asemenea verişoară îndepărtată cu artistele Madonna, Celine Dion, Alanis Morissette. O altă verişoară îndepărtată este Camilla Parker-Bowles, soţia prinţului Charles.
Candidatul republican John McCain este văr de gradul şase cu Laura Bush, dar a fost dificil să i se identifice alţi strămoşi faimoşi.
Unii comentatori, mai sceptici, pun totul sub semnul îndoielii. Dacă am da crezare unor astfel de cercetări, spun ei, toată lumea s-ar înrudi cu toată lumea.
Societatea Istorică New England (NEHGS) din Boston a dat publicităţii, ieri, un studiu care a identificat arborele genealogic al tuturor celor trei candidaţi principali, descoperind că toţi au rude faimoase, atât decedate, cât şi în viaţă, informează Reuters.
Studiul prezintă arborele genealogic al celor trei candidaţi la preşedinţia Statelor Unite. Astfel, Barack Obama, a cărui mamă este din Kansas are ca veri îndepărtaţi cel puţin şase preşedinţi americani, printre care George W. Bush şi tatăl său, Gerald Ford, Lyndon Johnson şi Harry Truman. Printre alţi veri îndepărtaţi figurează Winston Churchill, dar şi Brad Pitt.
Hillary Clinton are strămoşi comuni cu Angelina Jolie, partenera de viaţă a lui Pitt. Potrivit studiului, Hillary este de asemenea verişoară îndepărtată cu artistele Madonna, Celine Dion, Alanis Morissette. O altă verişoară îndepărtată este Camilla Parker-Bowles, soţia prinţului Charles.
Candidatul republican John McCain este văr de gradul şase cu Laura Bush, dar a fost dificil să i se identifice alţi strămoşi faimoşi.
Unii comentatori, mai sceptici, pun totul sub semnul îndoielii. Dacă am da crezare unor astfel de cercetări, spun ei, toată lumea s-ar înrudi cu toată lumea.
sâmbătă, 21 februarie 2009
Pietrele din grădina Preasfinţitului Dorimedont (I)
Viaţa PS Dorimedont a fost ca a unui copil care încearcă să îmblânzească o oaste de monştri
Când l-a cunoscut pe şeful statului, PS Dorimedont era stareţ la Noul-Neamţ, iar Voronin visa să ajungă preşedinte
„Am încercat întotdeauna să bat în direcţia de unde vine pericolul, însă oamenii acceptă să le spui şi minciuni, numai să fie pe placul lor. De aceea, toate pietrele cad în grădina lui Dorimedont. Sunt şi persona non-grata în Transnistria, pentru că am apărat Seminarul „Noul-Neamţ”. Cred că preşedintele trebuie să înţeleagă că ceea ce face e anormal şi că, astfel, încalcă drepturile elementare ale creştinilor ortodocşi. În privinţa aceasta, am vorbit cu el şi i-am explicat că trebuie să schimbe denumirea partidului, pentru că ideologia marxist-leninistă este una antiumană. I-am amintit că susţine o ideologie distructivă şi totalitară, care a dus omenirea la pierzare. Voronin mi-a spus că este de acord, însă o va face mai târziu, fiindcă „în partid sunt mulţi bătrâni”. Am făcut şi declaraţii în care ceream renunţarea la toate dogmele comuniste, dar, din păcate, n-am primit niciun răspuns”, a declarat pentru TIMPUL
episcopul de Edineţ şi Briceni, PS Dorimedont, cu jumătate de an înainte de deces.
Iar cu o lună până la accidentul rutier, produs
pe şoseaua Donduşeni-Otaci în seara zilei de 5 decembrie 2006, care i-a şi provocat decesul, vizitându-l pe preotul Pavel Borşevschi, episcopul i-a spus: „Părinte, în ultimul timp, tare mulţi nu mă iubesc. Şi dacă nu m-ar iubi, i-aş înţelege, dar ei, pe deasupra, mă şi urăsc”.
PS Dorimedont este cunoscut ca singurul episcop din Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove care nu s-a implicat vreodată în politică, care nu se certa cu nimeni, vorbea întotdeauna cu blândeţe şi niciodată n-a fost auzit ridicându-şi vocea. El a fost singurul doctor în teologie printre ierarhii de la Chişinău.
Însă, a devenit o persoană incomodă în cercurile politice şi bisericeşti, fiindcă nu i-a fost teamă să zică „da”, când era „da”, şi „nu”, când era „nu”, fapt care l-a costat prea scump…
Subsemnatul este creştin ortodox şi frecventează bisericile Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove (MCÎM) - nu sunt prorus, dar nu vreau să-mi schimb biserica în care m-am născut. Prin acest articol, nu-mi propun să arăt că biserica ortodoxă nu e cea adevărată sau să fac dezbinare în mitropolie, ci doar să atrag atenţia asupra declinului înspăimântător în care aceasta se scufundă în ultima vreme. Mulţi m-au sfătuit să nu fac sminteală în biserică, dar când sminteala din partea conducătorilor bisericii se face evidentă, când ortodoxia a rămas doar ca o mască ruptă şi bizară, în spatele căreia se săvârşesc fapte strigătoare la cer, consider că aceste lucruri trebuie, cel puţin, prevenite. Ceea ce se poate vedea ca în palmă prin exemplul unui om, care a avut de suferit mult din simplul motiv că a trăit creştineşte într-o ţară creştină. Indiferent dacă a fost sau nu programat, decesul acestui om este imaginea pură a ţării noastre, fiind opera întregului sistem de guvernare a statului R. Moldova şi a Bisericii Ortodoxe din Moldova, lucru de care vă puteţi convinge din cele ce urmează.
Multe dintre sursele pe care le-am solicitat în cadrul acestei investigaţii ne-au rugat să le păstrăm anonimatul, fiindu-le frică să vorbească, „atâta timp cât ne conduc comuniştii”.
„Spion al bisericii române”
Viaţa PS Dorimedont a fost ca a unui copil care încearcă să îmblânzească o oaste de monştri, dorind să fie prieten cu toţi. Potrivit preotului Pavel Borşevschi, deşi făcea parte din MCÎM, episcopul n-a fost niciodată contra Bisericii Române, ci dimpotrivă, i-a iubit pe români ca pe nişte fraţi, cu aceeaşi dragoste pe care a nutrit-o şi faţă de ruşi, considerând că „toţi creştinii sunt poporul lui Dumnezeu”. I s-a propus să treacă la Patriarhia Română, ca mitropolit al Basarabiei sau ca unul dintre cei mai influenţi ierarhi, dar el n-a acceptat, afirmând că, de va trece toată ţara la Patriarhia Română, va trece şi el, fiindcă nu vrea să facă schismă în biserică. Chiar şi ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, ne-a spus că, „deşi nu eram împreună, ne aflam întotdeauna în relaţii bune cu PS Dorimedont”.
De aceste relaţii s-au folosit însă episcopul Petru, de Ungheni şi Nisporeni, şi alţi clerici, pentru care prezenţa PS Dorimedont în MCÎM era un impediment în calea de a-şi face „o strălucită carieră bisericească”. Ca să-l compromită, aceştia au stârnit vorbe precum că el s-ar fi pregătit să treacă sub Bucureşti sau Constantinopol. După ce s-a opus hirotonirii episcopilor Petru şi Marchel şi eventualei hirotonii a protoiereului Ioan Vulpe, menţionând că e ruşinos şi anormal pentru o biserică să aibă asemenea ierarhi, PS Dorimedont a fost declarat drept „spion al Bisericii Ortodoxe Române”.
Dar PS Dorimedont a trăit toată viaţa pentru Dumnezeu şi pentru apropiaţii săi. Fiind episcop, dormea pe un pat
îngust, ţinea cu stricteţe toate posturile, nu primea mită, ceea ce, în biserica noastră, a cam intrat în vogă. Totodată, îşi pedepsea preoţii care nu oficiau slujbele după cum se cuvine. Aflându-se într-un sat, la o biserică, i-a spus preotului: „Ieşi, părinte, şi predică!”, la care preotul a zâmbit sfios: „Ei, Vladâca, chiar aşa…”. „Chiar aşa, părinte, că oamenii vin la biserică după cuvântul lui Dumnezeu! Altminteri, îţi iau crucea pentru două săptămâni”, i-a răspuns ierarhul. De aceea, pe unde a trecut Dorimedont, în urma lui a rămas ordine, credinţă şi dragoste. Mitropolia îl certa că, deşi este la nord, îl ajută şi unii businessmeni din centrul republicii, el însă nu şi-a făcut avere, iar banii căpătaţi i-a investit în deschiderea a două şcoli şi a unui institut teologic la Edineţ.
„Nu merit să fiu mitropolit”
Relaţiile bune pe care le avea, iniţial, cu ÎPS Vladimir s-au spulberat după tranzacţia dintre Mitropolit şi episcopul de Tiraspol şi Dubăsari, Iustinian, cu privire la cedarea Mănăstirii şi Seminarului „Noul-Neamţ” părţii transnistrene, despre care se spune că ar fi costat un milion de dolari, dar n-a putut fi îndeplinită atâta timp cât exista episcopul Dorimedont - cel care a ridicat mănăstirea din ruine, i-a fost primul stareţ şi a apărat-o de fiecare dată.
Apoi, când a vrut să deschidă, la Edineţ, Institutul Teologic Ortodox (ITO), Mitropolitul s-a împotrivit din nou, PS Dorimedont reuşind să înregistreze ITO doar după multe refuzuri constante. „Mitropolitul era contra acestor şcoli, fiindcă nu-i convenea ca Dorimedont să pregătească cadre, care ar putea să rămână sub ascultarea lui”, este de părere preotul Pavel Borşevschi.
Pentru că poziţia PS Dorimedont se bătea cap în cap cu politica Mitropoliei, ierarhul a încetat să mai fie invitat la şedinţele Sinodului, al cărui membru era, dacă se ştia că va vota împotrivă. Când vota contra, la Moscova se spunea că s-a abţinut, iar când se abţinea, Patriarhia era anunţată că a votat „pro”. Mai mult, PS Petru şi unii preoţi, care nu-şi puteau face un „viitor episcopal” din cauza lui, au început să-l asalteze pe ÎPS Vladimir cu zvonuri precum că Dorimedont vrea să ajungă mitropolit. Discutând despre aceasta cu prietenii săi, episcopul zicea: „Nu merit eu asemenea sarcină. Eu am crucea mea, pe care trebuie s-o rabd şi s-o duc”.
„Eu nu prietenesc cu comuniştii”
Când l-a cunoscut pe şeful statului, PS Dorimedont era stareţ la Noul-Neamţ, iar Voronin visa să ajungă preşedinte. Mama acestuia l-a sfătuit că, de vrea să-şi atingă visul, să meargă la mănăstire, anume la părintele Dorimedont. Ascultându-l atent, stareţul i-a răspuns cu blândeţea omniprezentă pe faţa-i: „Eu, dle Voronin, nu prietenesc cu comuniştii. Lăsaţi-vă de comunism şi vom fi fraţi”. Voronin a fost de acord, dar l-a rugat pe stareţ să mai aştepte puţin, promiţându-i că se va dezice de comunism foarte degrabă. Crezându-l pe cuvânt, părintele i-a dăruit tot sufletul şi curând au devenit prieteni. Fraţii şi alţi apropiaţi ai regretatului susţin că aproape în orice discuţie cu preşedintele, ierarhul insista ca ultimul „să se lase de dracul”. Uneori, liderul PCRM rămânea peste noapte la mănăstire, iar alteori se cerea singur în ospeţie la stareţ.
Mai târziu, părintele devenise episcop, iar Voronin preşedinte şi buna înţelegere dintre ei s-a menţinut… până la începutul celui de-al doilea mandat al lui Voronin, când episcopul a început să-l întrebe de ce nu face nimic bun pentru ţara pe care o conduce, căci oamenii au avut încredere în el, alegându-l. Unii creştini îşi amintesc cum episcopul întreba: „De ce se întâmplă astea la noi, în Moldova - o ţară micuţă ca cinci copeici? Iată, azi am o întâlnire cu Voronin, mâine - cu altul, şi eu le spun tuturor că nu-i bine ceea ce fac, dar ei zic: „Da! Da! Da!” şi nu fac nimic”. PS Dorimedont încerca, de exemplu, să-l convingă pe preşedinte că mănăstirile Căpriana şi Curchi au fost distruse de stat şi anume statul este dator să le reconstruiască. Tudor Cecan, tatăl episcopului, afirmă că fiu-său îi spunea deseori: „Tată, de ce Mitropolitul s-a dat după Voronin? El trebuie să aibă respect faţă de preşedinte, dar nu e om de stat, ci e capul bisericii şi nu trebuie să fie legat…”. „Când se întâlnea cu Voronin, el îi spunea totul în faţă, dar acestuia nu i-a convenit”, susţine Tudor Cecan.
În 2005, de Duminica Mare, fiind hramul oraşului Călăraşi, aici au fost invitaţi preşedintele Voronin, Mitropolitul Vladimir, episcopii Dorimedont şi Anatolie. În predica sa, ÎPS Vladimir a adus multe laude lui Voronin şi partidului comunist. Apoi, a vorbit preşedintele, care a adus multe laude Mitropolitului şi comuniştilor. PS Dorimedont şi-a cerut voie să vorbească, dar nu i s-a permis. După slujbă, au mers, împreună cu enoriaşii, la masă şi acolo cuvântările au continuat pe acelaşi ton. Atunci, episcopul s-a ridicat de la masă şi, fără binecuvântare, şi-a făcut semnul crucii şi s-a adresat creştinilor: „Iubiţi fraţi întru Hristos! Cu tot respectul meu faţă de preşedinte şi faţă de mitropolit, nu pot să privesc nepăsător cum azi, când ne-am adunat aici ca să ne bucurăm cu Domnul, biserica s-a transformat în tribună politică. Şi dvs., dle preşedinte, prea mult vă lăudaţi, dar nu faceţi nimic!”, după care a ţinut o predică despre sărbătoarea din acea zi. Mitropolitul şi şeful statului au muţit şi au ieşit albi, cu capurile plecate, trişti…
„Toate astea n-au să se termine cu bine”
Episcopul a atras de mai multe ori atenţia Mitropoliei şi asupra păcatului simoniei, de care s-ar fi făcut vinovat PS Petru (Musteaţă), care ar fi plătit pentru hirotonirea sa peste 500 mii de dolari şi de faptul că Mitropolitul, în loc să ajute biserica, transferă fondurile acesteia peste hotare. „Vladâca, ce-i cu banditismul ăsta?”, era întrebarea pe care i-o adresa frecvent Mitropolitului, fără să se bucure de vreun răspuns.
În 2006, apărând preoţii de la Ungheni şi Călăraşi, care au refuzat să-l primească ca episcop pe PS Petru, el a stârnit iarăşi mânia ÎPS Vladimir. În timpul conflictului, Mitropolitul i-a arătat descifrările tuturor apelurilor telefonice pe care PS Dorimedont le-a primit şi le-a făcut de la mobilul său în perioada respectivă, dându-i de înţeles că-i cunoaşte fiece pas.
În cele din urmă, episcopul de Nord a început să sufoce conducerea statului şi a MCÎM, ambele solicitând Moscovei să-l transfere în Rusia. Tatăl episcopului ne-a spus că fiu-său i-a mărturisit, în primăvara trecută, că Voronin s-a adresat PF Alexie al II-lea cu rugămintea: „Ĺńëč çŕáĺđĺňĺ Äîđčěĺäîíňŕ â Đîńńčţ, â Ěîëäŕâčč áóäĺň ńďîęîéíî č ěčđíî!” („Dacă îl veţi lua pe Dorimedont în Rusia, în Moldova va fi linişte şi pace!”)…
„Toate astea n-au să se termine cu bine”, le spunea PS Dorimedont creştinilor săi. Iar pe Voronin, care se depărtase de el, îl sfătuia: „Nu te lăuda, dar fă ceva bun şi am să te laud eu!”. Mai mult, faptul că autoritatea sa în nordul republicii creştea vizibil îngrijora Chişinăul. Potrivit deputatului AMN, Vasile Grozavu, care l-a cunoscut personal, PS Dorimedont a luptat tot timpul pentru curăţarea bisericii de toate necurăţiile. „El nu se dădea atras în politică, dar nu se temea de nimeni şi spunea lucrurilor pe nume. Când Voronin l-a certat că e din opoziţie, episcopul i-a răspuns că e normal ca într-o ţară civilizată să existe opoziţie, ca factor de accelerare a progresului în orice domeniu”, a adăugat Grozavu.
„N-a spus nimic deosebit, dar era altul”
De o lună, de când maşina sa era deteriorată, PS Dorimedont circula cu un automobil de model „Renault Megane”, fabricat în anul 2005, care aparţine preotului Serghei Cireş - un bun prieten al episcopului. Din spusele acestuia, cumpărând maşina, el a ales-o şi pentru că aceasta corespundea normelor de siguranţă, având şase airbaguri.
Cu această maşină, însoţit de arhidiaconul Ioanichie, care i-a fost şofer în ultimii 12 ani, şi fratele său, protodiaconul Onufrie, episcopul s-a pornit, în seara de 5 decembrie 2006, din Chişinău spre Mănăstirea „Sf. Mitrofan” din Călărăşeuca, care, în ziua următoare, îşi sărbătorea hramul. Din spusele egumenei Eufrosenia, stareţa mănăstirii, din anul 1999, episcopul îi vizita în acea zi de fiecare dată. Or, se ştia de demult că, în seara aceea, PS Dorimedont se va deplasa pe şoseaua Donduşeni-Otaci. „În ajun, l-am sunat să-l întreb dacă vine. Mi-a spus: „Da, matuşka, cu ajutorul lui Dumnezeu, neapărat o să venim”, îşi aminteşte egumena.
În ajun, cu aceeaşi maşină şi însoţit de fraţii săi, ierarhul şi-a vizitat pentru ultima dată părinţii - în s. Petrunea, r-l Glodeni. Tatăl său îşi aminteşte de acea zi, plângând: „N-a spus nimic deosebit, dar era altul. O săruta pe mama altfel, şi pe mine tot. De obicei, ne sărutam mâinile şi gata, dar acum ne-a strâns la piept şi ne-a sărutat pe obraji. Îl rugam să rămână peste noapte, dar el se grăbea. Încă era ziuă, când a plecat…”. La Chişinău, au înnoptat la fratele episcopului, Onufrie, iar în dimineaţa următoare au mers la o întreprindere din Puhoi. Ioanichie a rămas să se odihnească, iar la volan s-a urcat Onufrie. Maşina a fost lăsată fără supraveghere doar 30 de minute, la Puhoi, şi altele zece, cât s-au pregătit de drum ca să plece la Călărăşeuca. Fiind ceaţă, şoferul i-a sugerat ierarhului să renunţe la călătorie, iar PS Dorimedont l-a mustrat: „La toate poţi să renunţi, frate, dar numai nu la slujbă!”.
„Ce-am să fac mai departe?”
Cu o oră până la accident, PS Dorimedont l-a sunat pe PS Anatolie, episcopul de Cahul şi Hânceşti, spunându-i că, peste două zile, va împlini 20 de ani de călugărie şi va sluji la Lipcani. „Eu l-am felicitat, dar el a adăugat cu o voce joasă: „Ispîtîvai! Ispîtîvai! (Încearcă-mă! Încearcă-mă!) Oare ce-am să fac mai departe?”, ne spune episcopul de Sud. Peste jumătate de oră, a sunat-o din nou pe egumena Eufrosenia: „Matuşka, să fii în biserică, ca să reuşim să facem slujba!”.
La 18.30, maşina se apropia de intrarea în satul Moşana. Deşi era timp de noapte şi ceaţă, drumul era bun. Urma o curbă spre stânga, în faţa căreia Ioanichie a pierdut controlul volanului. „Am scăzut treptat viteza, dar, din ceaţă, au apărut brusc pe şosea multe gropi alăturate. Şi nu era niciun indicator care să arate drum denivelat! Nimerind cu roţile-n gropi, n-am mai putut face nimic - maşina a zburat înainte... A ieşit de pe traseu - care se afla la înălţime de circa un metru de nivelul satului -, s-a lovit cu partea din faţă de un stâlp, apoi a dat jos un gard şi s-a rostogolit frontal, oprindu-se cu roţile-n sus. Am strigat: „Doamne Dumnezeule, ce se întâmplă?!”, apoi am ieşit speriat pe fereastră, urmat de Onufrie, şi am alergat la şosea. Am oprit o maşină care venea din urmă, dar nu s-a oprit. Ne-am întrebat unde-i Stăpânul şi i-am văzut numai capul, ieşit din maşină. Nu puteam să-l scoatem şi i-am pus o haină sub cap, fiindcă şedea cu faţa în ţărână. Apoi, l-am rugat pe un om din sat să ne ajute să-l scoatem şi l-am culcat pe iarbă. „Nu-mi simt mâinile, nici picioarele şi mă doare spatele”, a spus el. Nu puteam să sunăm, căci nu era acoperire pentru telefonul mobil
. Şi am alergat departe, pe un deal, de unde l-am sunat pe comisarul de Ocniţa, pe care-l cunoşteam, şi pe părintele Pavel Borşevschi”, ne relatează Ioanichie.
În momentul impactului, niciunul din cele şase airbaguri ale automobilului nu s-a deschis, iar tetiera de la bancheta pe care şedea întotdeauna ierarhul s-a dislocat, lovindu-l cu ambele tije în spate.
Peste zece minute a venit poliţia, iar PS Dorimedont a rămas culcat pe iarbă, în beznă, cu faţa în sus, încă jumătate de oră, până când a venit şi “Salvarea”. Onufrie, fratele cel mai mic, cu o mână fracturată, i-a stat alături. „El vorbea şi era în conştiinţă deplină”, îşi aminteşte protodiaconul.
Potrivit egumenei Eufrosenia, la acea oră, curtea Mănăstirii Călărăşeuca era plină de oameni, care-şi aşteptau cu nerăbdare arhipăstorul…
Când l-a cunoscut pe şeful statului, PS Dorimedont era stareţ la Noul-Neamţ, iar Voronin visa să ajungă preşedinte
„Am încercat întotdeauna să bat în direcţia de unde vine pericolul, însă oamenii acceptă să le spui şi minciuni, numai să fie pe placul lor. De aceea, toate pietrele cad în grădina lui Dorimedont. Sunt şi persona non-grata în Transnistria, pentru că am apărat Seminarul „Noul-Neamţ”. Cred că preşedintele trebuie să înţeleagă că ceea ce face e anormal şi că, astfel, încalcă drepturile elementare ale creştinilor ortodocşi. În privinţa aceasta, am vorbit cu el şi i-am explicat că trebuie să schimbe denumirea partidului, pentru că ideologia marxist-leninistă este una antiumană. I-am amintit că susţine o ideologie distructivă şi totalitară, care a dus omenirea la pierzare. Voronin mi-a spus că este de acord, însă o va face mai târziu, fiindcă „în partid sunt mulţi bătrâni”. Am făcut şi declaraţii în care ceream renunţarea la toate dogmele comuniste, dar, din păcate, n-am primit niciun răspuns”, a declarat pentru TIMPUL
episcopul de Edineţ şi Briceni, PS Dorimedont, cu jumătate de an înainte de deces.
Iar cu o lună până la accidentul rutier, produs
pe şoseaua Donduşeni-Otaci în seara zilei de 5 decembrie 2006, care i-a şi provocat decesul, vizitându-l pe preotul Pavel Borşevschi, episcopul i-a spus: „Părinte, în ultimul timp, tare mulţi nu mă iubesc. Şi dacă nu m-ar iubi, i-aş înţelege, dar ei, pe deasupra, mă şi urăsc”.
PS Dorimedont este cunoscut ca singurul episcop din Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove care nu s-a implicat vreodată în politică, care nu se certa cu nimeni, vorbea întotdeauna cu blândeţe şi niciodată n-a fost auzit ridicându-şi vocea. El a fost singurul doctor în teologie printre ierarhii de la Chişinău.
Însă, a devenit o persoană incomodă în cercurile politice şi bisericeşti, fiindcă nu i-a fost teamă să zică „da”, când era „da”, şi „nu”, când era „nu”, fapt care l-a costat prea scump…
Subsemnatul este creştin ortodox şi frecventează bisericile Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove (MCÎM) - nu sunt prorus, dar nu vreau să-mi schimb biserica în care m-am născut. Prin acest articol, nu-mi propun să arăt că biserica ortodoxă nu e cea adevărată sau să fac dezbinare în mitropolie, ci doar să atrag atenţia asupra declinului înspăimântător în care aceasta se scufundă în ultima vreme. Mulţi m-au sfătuit să nu fac sminteală în biserică, dar când sminteala din partea conducătorilor bisericii se face evidentă, când ortodoxia a rămas doar ca o mască ruptă şi bizară, în spatele căreia se săvârşesc fapte strigătoare la cer, consider că aceste lucruri trebuie, cel puţin, prevenite. Ceea ce se poate vedea ca în palmă prin exemplul unui om, care a avut de suferit mult din simplul motiv că a trăit creştineşte într-o ţară creştină. Indiferent dacă a fost sau nu programat, decesul acestui om este imaginea pură a ţării noastre, fiind opera întregului sistem de guvernare a statului R. Moldova şi a Bisericii Ortodoxe din Moldova, lucru de care vă puteţi convinge din cele ce urmează.
Multe dintre sursele pe care le-am solicitat în cadrul acestei investigaţii ne-au rugat să le păstrăm anonimatul, fiindu-le frică să vorbească, „atâta timp cât ne conduc comuniştii”.
„Spion al bisericii române”
Viaţa PS Dorimedont a fost ca a unui copil care încearcă să îmblânzească o oaste de monştri, dorind să fie prieten cu toţi. Potrivit preotului Pavel Borşevschi, deşi făcea parte din MCÎM, episcopul n-a fost niciodată contra Bisericii Române, ci dimpotrivă, i-a iubit pe români ca pe nişte fraţi, cu aceeaşi dragoste pe care a nutrit-o şi faţă de ruşi, considerând că „toţi creştinii sunt poporul lui Dumnezeu”. I s-a propus să treacă la Patriarhia Română, ca mitropolit al Basarabiei sau ca unul dintre cei mai influenţi ierarhi, dar el n-a acceptat, afirmând că, de va trece toată ţara la Patriarhia Română, va trece şi el, fiindcă nu vrea să facă schismă în biserică. Chiar şi ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, ne-a spus că, „deşi nu eram împreună, ne aflam întotdeauna în relaţii bune cu PS Dorimedont”.
De aceste relaţii s-au folosit însă episcopul Petru, de Ungheni şi Nisporeni, şi alţi clerici, pentru care prezenţa PS Dorimedont în MCÎM era un impediment în calea de a-şi face „o strălucită carieră bisericească”. Ca să-l compromită, aceştia au stârnit vorbe precum că el s-ar fi pregătit să treacă sub Bucureşti sau Constantinopol. După ce s-a opus hirotonirii episcopilor Petru şi Marchel şi eventualei hirotonii a protoiereului Ioan Vulpe, menţionând că e ruşinos şi anormal pentru o biserică să aibă asemenea ierarhi, PS Dorimedont a fost declarat drept „spion al Bisericii Ortodoxe Române”.
Dar PS Dorimedont a trăit toată viaţa pentru Dumnezeu şi pentru apropiaţii săi. Fiind episcop, dormea pe un pat
îngust, ţinea cu stricteţe toate posturile, nu primea mită, ceea ce, în biserica noastră, a cam intrat în vogă. Totodată, îşi pedepsea preoţii care nu oficiau slujbele după cum se cuvine. Aflându-se într-un sat, la o biserică, i-a spus preotului: „Ieşi, părinte, şi predică!”, la care preotul a zâmbit sfios: „Ei, Vladâca, chiar aşa…”. „Chiar aşa, părinte, că oamenii vin la biserică după cuvântul lui Dumnezeu! Altminteri, îţi iau crucea pentru două săptămâni”, i-a răspuns ierarhul. De aceea, pe unde a trecut Dorimedont, în urma lui a rămas ordine, credinţă şi dragoste. Mitropolia îl certa că, deşi este la nord, îl ajută şi unii businessmeni din centrul republicii, el însă nu şi-a făcut avere, iar banii căpătaţi i-a investit în deschiderea a două şcoli şi a unui institut teologic la Edineţ.
„Nu merit să fiu mitropolit”
Relaţiile bune pe care le avea, iniţial, cu ÎPS Vladimir s-au spulberat după tranzacţia dintre Mitropolit şi episcopul de Tiraspol şi Dubăsari, Iustinian, cu privire la cedarea Mănăstirii şi Seminarului „Noul-Neamţ” părţii transnistrene, despre care se spune că ar fi costat un milion de dolari, dar n-a putut fi îndeplinită atâta timp cât exista episcopul Dorimedont - cel care a ridicat mănăstirea din ruine, i-a fost primul stareţ şi a apărat-o de fiecare dată.
Apoi, când a vrut să deschidă, la Edineţ, Institutul Teologic Ortodox (ITO), Mitropolitul s-a împotrivit din nou, PS Dorimedont reuşind să înregistreze ITO doar după multe refuzuri constante. „Mitropolitul era contra acestor şcoli, fiindcă nu-i convenea ca Dorimedont să pregătească cadre, care ar putea să rămână sub ascultarea lui”, este de părere preotul Pavel Borşevschi.
Pentru că poziţia PS Dorimedont se bătea cap în cap cu politica Mitropoliei, ierarhul a încetat să mai fie invitat la şedinţele Sinodului, al cărui membru era, dacă se ştia că va vota împotrivă. Când vota contra, la Moscova se spunea că s-a abţinut, iar când se abţinea, Patriarhia era anunţată că a votat „pro”. Mai mult, PS Petru şi unii preoţi, care nu-şi puteau face un „viitor episcopal” din cauza lui, au început să-l asalteze pe ÎPS Vladimir cu zvonuri precum că Dorimedont vrea să ajungă mitropolit. Discutând despre aceasta cu prietenii săi, episcopul zicea: „Nu merit eu asemenea sarcină. Eu am crucea mea, pe care trebuie s-o rabd şi s-o duc”.
„Eu nu prietenesc cu comuniştii”
Când l-a cunoscut pe şeful statului, PS Dorimedont era stareţ la Noul-Neamţ, iar Voronin visa să ajungă preşedinte. Mama acestuia l-a sfătuit că, de vrea să-şi atingă visul, să meargă la mănăstire, anume la părintele Dorimedont. Ascultându-l atent, stareţul i-a răspuns cu blândeţea omniprezentă pe faţa-i: „Eu, dle Voronin, nu prietenesc cu comuniştii. Lăsaţi-vă de comunism şi vom fi fraţi”. Voronin a fost de acord, dar l-a rugat pe stareţ să mai aştepte puţin, promiţându-i că se va dezice de comunism foarte degrabă. Crezându-l pe cuvânt, părintele i-a dăruit tot sufletul şi curând au devenit prieteni. Fraţii şi alţi apropiaţi ai regretatului susţin că aproape în orice discuţie cu preşedintele, ierarhul insista ca ultimul „să se lase de dracul”. Uneori, liderul PCRM rămânea peste noapte la mănăstire, iar alteori se cerea singur în ospeţie la stareţ.
Mai târziu, părintele devenise episcop, iar Voronin preşedinte şi buna înţelegere dintre ei s-a menţinut… până la începutul celui de-al doilea mandat al lui Voronin, când episcopul a început să-l întrebe de ce nu face nimic bun pentru ţara pe care o conduce, căci oamenii au avut încredere în el, alegându-l. Unii creştini îşi amintesc cum episcopul întreba: „De ce se întâmplă astea la noi, în Moldova - o ţară micuţă ca cinci copeici? Iată, azi am o întâlnire cu Voronin, mâine - cu altul, şi eu le spun tuturor că nu-i bine ceea ce fac, dar ei zic: „Da! Da! Da!” şi nu fac nimic”. PS Dorimedont încerca, de exemplu, să-l convingă pe preşedinte că mănăstirile Căpriana şi Curchi au fost distruse de stat şi anume statul este dator să le reconstruiască. Tudor Cecan, tatăl episcopului, afirmă că fiu-său îi spunea deseori: „Tată, de ce Mitropolitul s-a dat după Voronin? El trebuie să aibă respect faţă de preşedinte, dar nu e om de stat, ci e capul bisericii şi nu trebuie să fie legat…”. „Când se întâlnea cu Voronin, el îi spunea totul în faţă, dar acestuia nu i-a convenit”, susţine Tudor Cecan.
În 2005, de Duminica Mare, fiind hramul oraşului Călăraşi, aici au fost invitaţi preşedintele Voronin, Mitropolitul Vladimir, episcopii Dorimedont şi Anatolie. În predica sa, ÎPS Vladimir a adus multe laude lui Voronin şi partidului comunist. Apoi, a vorbit preşedintele, care a adus multe laude Mitropolitului şi comuniştilor. PS Dorimedont şi-a cerut voie să vorbească, dar nu i s-a permis. După slujbă, au mers, împreună cu enoriaşii, la masă şi acolo cuvântările au continuat pe acelaşi ton. Atunci, episcopul s-a ridicat de la masă şi, fără binecuvântare, şi-a făcut semnul crucii şi s-a adresat creştinilor: „Iubiţi fraţi întru Hristos! Cu tot respectul meu faţă de preşedinte şi faţă de mitropolit, nu pot să privesc nepăsător cum azi, când ne-am adunat aici ca să ne bucurăm cu Domnul, biserica s-a transformat în tribună politică. Şi dvs., dle preşedinte, prea mult vă lăudaţi, dar nu faceţi nimic!”, după care a ţinut o predică despre sărbătoarea din acea zi. Mitropolitul şi şeful statului au muţit şi au ieşit albi, cu capurile plecate, trişti…
„Toate astea n-au să se termine cu bine”
Episcopul a atras de mai multe ori atenţia Mitropoliei şi asupra păcatului simoniei, de care s-ar fi făcut vinovat PS Petru (Musteaţă), care ar fi plătit pentru hirotonirea sa peste 500 mii de dolari şi de faptul că Mitropolitul, în loc să ajute biserica, transferă fondurile acesteia peste hotare. „Vladâca, ce-i cu banditismul ăsta?”, era întrebarea pe care i-o adresa frecvent Mitropolitului, fără să se bucure de vreun răspuns.
În 2006, apărând preoţii de la Ungheni şi Călăraşi, care au refuzat să-l primească ca episcop pe PS Petru, el a stârnit iarăşi mânia ÎPS Vladimir. În timpul conflictului, Mitropolitul i-a arătat descifrările tuturor apelurilor telefonice pe care PS Dorimedont le-a primit şi le-a făcut de la mobilul său în perioada respectivă, dându-i de înţeles că-i cunoaşte fiece pas.
În cele din urmă, episcopul de Nord a început să sufoce conducerea statului şi a MCÎM, ambele solicitând Moscovei să-l transfere în Rusia. Tatăl episcopului ne-a spus că fiu-său i-a mărturisit, în primăvara trecută, că Voronin s-a adresat PF Alexie al II-lea cu rugămintea: „Ĺńëč çŕáĺđĺňĺ Äîđčěĺäîíňŕ â Đîńńčţ, â Ěîëäŕâčč áóäĺň ńďîęîéíî č ěčđíî!” („Dacă îl veţi lua pe Dorimedont în Rusia, în Moldova va fi linişte şi pace!”)…
„Toate astea n-au să se termine cu bine”, le spunea PS Dorimedont creştinilor săi. Iar pe Voronin, care se depărtase de el, îl sfătuia: „Nu te lăuda, dar fă ceva bun şi am să te laud eu!”. Mai mult, faptul că autoritatea sa în nordul republicii creştea vizibil îngrijora Chişinăul. Potrivit deputatului AMN, Vasile Grozavu, care l-a cunoscut personal, PS Dorimedont a luptat tot timpul pentru curăţarea bisericii de toate necurăţiile. „El nu se dădea atras în politică, dar nu se temea de nimeni şi spunea lucrurilor pe nume. Când Voronin l-a certat că e din opoziţie, episcopul i-a răspuns că e normal ca într-o ţară civilizată să existe opoziţie, ca factor de accelerare a progresului în orice domeniu”, a adăugat Grozavu.
„N-a spus nimic deosebit, dar era altul”
De o lună, de când maşina sa era deteriorată, PS Dorimedont circula cu un automobil de model „Renault Megane”, fabricat în anul 2005, care aparţine preotului Serghei Cireş - un bun prieten al episcopului. Din spusele acestuia, cumpărând maşina, el a ales-o şi pentru că aceasta corespundea normelor de siguranţă, având şase airbaguri.
Cu această maşină, însoţit de arhidiaconul Ioanichie, care i-a fost şofer în ultimii 12 ani, şi fratele său, protodiaconul Onufrie, episcopul s-a pornit, în seara de 5 decembrie 2006, din Chişinău spre Mănăstirea „Sf. Mitrofan” din Călărăşeuca, care, în ziua următoare, îşi sărbătorea hramul. Din spusele egumenei Eufrosenia, stareţa mănăstirii, din anul 1999, episcopul îi vizita în acea zi de fiecare dată. Or, se ştia de demult că, în seara aceea, PS Dorimedont se va deplasa pe şoseaua Donduşeni-Otaci. „În ajun, l-am sunat să-l întreb dacă vine. Mi-a spus: „Da, matuşka, cu ajutorul lui Dumnezeu, neapărat o să venim”, îşi aminteşte egumena.
În ajun, cu aceeaşi maşină şi însoţit de fraţii săi, ierarhul şi-a vizitat pentru ultima dată părinţii - în s. Petrunea, r-l Glodeni. Tatăl său îşi aminteşte de acea zi, plângând: „N-a spus nimic deosebit, dar era altul. O săruta pe mama altfel, şi pe mine tot. De obicei, ne sărutam mâinile şi gata, dar acum ne-a strâns la piept şi ne-a sărutat pe obraji. Îl rugam să rămână peste noapte, dar el se grăbea. Încă era ziuă, când a plecat…”. La Chişinău, au înnoptat la fratele episcopului, Onufrie, iar în dimineaţa următoare au mers la o întreprindere din Puhoi. Ioanichie a rămas să se odihnească, iar la volan s-a urcat Onufrie. Maşina a fost lăsată fără supraveghere doar 30 de minute, la Puhoi, şi altele zece, cât s-au pregătit de drum ca să plece la Călărăşeuca. Fiind ceaţă, şoferul i-a sugerat ierarhului să renunţe la călătorie, iar PS Dorimedont l-a mustrat: „La toate poţi să renunţi, frate, dar numai nu la slujbă!”.
„Ce-am să fac mai departe?”
Cu o oră până la accident, PS Dorimedont l-a sunat pe PS Anatolie, episcopul de Cahul şi Hânceşti, spunându-i că, peste două zile, va împlini 20 de ani de călugărie şi va sluji la Lipcani. „Eu l-am felicitat, dar el a adăugat cu o voce joasă: „Ispîtîvai! Ispîtîvai! (Încearcă-mă! Încearcă-mă!) Oare ce-am să fac mai departe?”, ne spune episcopul de Sud. Peste jumătate de oră, a sunat-o din nou pe egumena Eufrosenia: „Matuşka, să fii în biserică, ca să reuşim să facem slujba!”.
La 18.30, maşina se apropia de intrarea în satul Moşana. Deşi era timp de noapte şi ceaţă, drumul era bun. Urma o curbă spre stânga, în faţa căreia Ioanichie a pierdut controlul volanului. „Am scăzut treptat viteza, dar, din ceaţă, au apărut brusc pe şosea multe gropi alăturate. Şi nu era niciun indicator care să arate drum denivelat! Nimerind cu roţile-n gropi, n-am mai putut face nimic - maşina a zburat înainte... A ieşit de pe traseu - care se afla la înălţime de circa un metru de nivelul satului -, s-a lovit cu partea din faţă de un stâlp, apoi a dat jos un gard şi s-a rostogolit frontal, oprindu-se cu roţile-n sus. Am strigat: „Doamne Dumnezeule, ce se întâmplă?!”, apoi am ieşit speriat pe fereastră, urmat de Onufrie, şi am alergat la şosea. Am oprit o maşină care venea din urmă, dar nu s-a oprit. Ne-am întrebat unde-i Stăpânul şi i-am văzut numai capul, ieşit din maşină. Nu puteam să-l scoatem şi i-am pus o haină sub cap, fiindcă şedea cu faţa în ţărână. Apoi, l-am rugat pe un om din sat să ne ajute să-l scoatem şi l-am culcat pe iarbă. „Nu-mi simt mâinile, nici picioarele şi mă doare spatele”, a spus el. Nu puteam să sunăm, căci nu era acoperire pentru telefonul mobil
. Şi am alergat departe, pe un deal, de unde l-am sunat pe comisarul de Ocniţa, pe care-l cunoşteam, şi pe părintele Pavel Borşevschi”, ne relatează Ioanichie.
În momentul impactului, niciunul din cele şase airbaguri ale automobilului nu s-a deschis, iar tetiera de la bancheta pe care şedea întotdeauna ierarhul s-a dislocat, lovindu-l cu ambele tije în spate.
Peste zece minute a venit poliţia, iar PS Dorimedont a rămas culcat pe iarbă, în beznă, cu faţa în sus, încă jumătate de oră, până când a venit şi “Salvarea”. Onufrie, fratele cel mai mic, cu o mână fracturată, i-a stat alături. „El vorbea şi era în conştiinţă deplină”, îşi aminteşte protodiaconul.
Potrivit egumenei Eufrosenia, la acea oră, curtea Mănăstirii Călărăşeuca era plină de oameni, care-şi aşteptau cu nerăbdare arhipăstorul…
Datoria externă a Republicii Moldova s-a majorat cu peste 756 mln USD, pe parcursul ultimilor şase ani
Datoria externă a Republicii Moldova s-a majorat cu 756,61 mln USD (43,8 la sută) în ultimii şase ani şi a atins nivelul de 2 mlrd 482,07 mln USD la finele anului trecut, arată date ale Băncii Naţionale a Moldovei.
Datoria externă totală, care include datoria sectorului guvernamental şi a celui privat, s-a majorat în medie cu 10,1 la sută anual, cu excepţia anilor 2001 şi 2004 când aceasta s-a redus faţă de anii precedenţi cu peste 44 mln USD şi respectiv 39 mln USD. Cea mai mare creştere a datoriei externe s-a produs
în anul 2006 când aceasta a sporit faţă de anul precedent cu 402 mln USD (peste 19 la sută).
Potrivit BNM, la finele anului 2006 datoria sectorului guvernamental s-a redus comparativ cu începutul anului 2001 cu circa 100 mln USD (12 la sută) însumând 718,62 mln USD. Totodată, faţă de anul 2005 datoria guvernului a sporit cu peste 9 la sută (60,6 mln USD). La finele anului trecut ponderea datoriei guvernamentale în soldul total al datoriei externe a constituit în jur de 29 la sută.
Datoria externă totală, care include datoria sectorului guvernamental şi a celui privat, s-a majorat în medie cu 10,1 la sută anual, cu excepţia anilor 2001 şi 2004 când aceasta s-a redus faţă de anii precedenţi cu peste 44 mln USD şi respectiv 39 mln USD. Cea mai mare creştere a datoriei externe s-a produs
în anul 2006 când aceasta a sporit faţă de anul precedent cu 402 mln USD (peste 19 la sută).
Potrivit BNM, la finele anului 2006 datoria sectorului guvernamental s-a redus comparativ cu începutul anului 2001 cu circa 100 mln USD (12 la sută) însumând 718,62 mln USD. Totodată, faţă de anul 2005 datoria guvernului a sporit cu peste 9 la sută (60,6 mln USD). La finele anului trecut ponderea datoriei guvernamentale în soldul total al datoriei externe a constituit în jur de 29 la sută.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
