"1 Decembrie", portul fara apa

O mlastina puturoasa din care se itesc ici-colo ochiuri de apa noroioasa ce-ti vin pana la genunchi, imprejmuite de stuf si papura uscata. Cloaca se afla pe fundul unui bazin de beton armat, adanc de doisprezece metri, lung de vreo cinci sute si lat cat un teren de fotbal cu deschiderea spre sud, in Arges. De cele trei cheiuri, complet finisate, atarna colaci de acostare, iar deasupra, pe platformele de ciment, sunt incastrate sinele pe care ar fi trebuit sa mearga macaralele portuare si racordurile de cale ferata care duc pana la Jilava. Pe docul dinspre est se inalta contorsionate cateva buncare de ciment abandonate. La nord, pe latura mica, in locul unde trebuia sa fie capitania, e un maidan denivelat plin de balarii si gunoaie menajere. Doar pe margine se mai zaresc, strambe, cateva bare de fier forjat, ramasite ale balustradei pe care s-a sprijinit Ceausescu de 23 august '89, atunci cand a vizitat santierul. Era ultima oara cand o oficialitate a dat atentie locului. Portul 1 Decembrie, fost 30 Decembrie pe stil vechi, este singurul port din Romania, si poate chiar din lume, fara apa. Unde ar fi trebuit sa se inghesuie remorcherele, salandele, slepurile, gabarele si micile cargouri de marfuri generale ce urmau sa aprovizioneze Capitala, fojgaie acum doar serpii si sobolanii de apa. "Mai vin unii toamna sa impuste bizami, pentru blanita", spune Marin Mos, unul dintre cei trei paznici ai portului neterminat. Lucreaza 24 cu 48. Adica, doua zile e liber si o zi se odihneste. Ce naiba sa pazeasca, ca de furat nu mai e nimic! Au fost doua macarale, da' le-au taiat si le-au vandut la fier vechi, ca nici cabluri nu aveau. Doar niste pompe ruginite, pe care nici tiganii nu se-ncumeta sa le ciordeasca de grele ce sunt, cam o tona fiecare. Mos doarme intr-o baraca muncitoreasca de tabla si vegheaza un depozit incuiat si sigilat plin de echipament nefolositor pentru ecluzele care ar fi trebuit sa jaloneze canalul Bucuresti-Dunare la Varlam, Budesti, Gostinari si Oltenita. De-o saptamana, le-a taiat curentul si se-ncalzesc cu lemne culese de pe malurile Argesului. Distractia e ca lemne sunt in magazie, dar au incuiat-o sefii de la Bucuresti si n-au cum s-ajunga la ele. Mos a fost sef de depozit pe vremuri, in '81, cand s-a angajat la Administratia Canalului, unul din cei douazeci de mii de insi care au trudit la ultima ambitie a lui Ceausescu. Acum e doar paznic la nimic. "Daca s-ar munci nemteste, in doi ani l-am da gata! Romaneste...", sughite Mos, proaspat iesit din tura, dup-o gura de coniac cu gust de plastic, d-ala de patruj' de mii jumatea. Are-un ghimpe in suflet: "Ce-a vrut, dom'le, Iliescu sa zica de Anu' Nou din '90 cu chestia aia "bazaconie faraonica"? Cica: "Sunt impotriva acestei lucrari aberante, costisitoare si neprofitabile"", recita pe dinafara Mos din primul discurs televizat al presedintelui. E ofticat la culme. Dupa inca o cinzeaca isi aduce aminte si de niste francezi care prin '91 au inspectat canalul si portul 1 Decembrie. Oamenii lui Cousteau. "Trebuie ca sunteti prea bogati daca va permiteti sa terminati lucrarea asta". De dupa o balastiera dezafectata se napusteste pe-o caruta cu tigani, intr-o larma asurzitoare o haita, de vreo cinspe caini. In frunte e Gaina, o catea chioara ce conduce grupul de patrupede. A chiorat-o Gogu, cocosul poiatei lui Mos, care, dupa ce Gaina i-a mancat o puica din harem, a batut-o pe biata catea de-a zapacit-o si a lasat-o si-ntr-un singur ochi. De vreo cinci ani deci, suveran absolut al platformei portuare de la patru dimineata si pana la asfintit e Gogu, zis si Gogu Ginecologu'.