vineri, 27 martie 2009

Elevă arsă cu ţigara de colege mai mari

Trei eleve ale Liceului Pedagogic „Elena Cuza“ din Capitală sunt cercetate penal, după ce au tuns şi au ars cu ţigara o fetiţă de clasa a VI-a.

În plină stradă, la numai câteva sute de metri de o instituţie de învăţământ, trei eleve de clasa a IX-a, care se pregăteau să devină cadre didactice la Liceul „Elena Cuza“ din Capitală, au torturat fără milă o copilă de 12 ani, sub ochii colegilor. Totul s-a întâmplat luni, când adolescentele au bătut-o pe fată, apoi au tuns-o şi au ars-o cu ţigara pe faţă. Motivul: puştoaica ar fi îndrăznit să se îndrăgostească de iubitul uneia dintre ele.

Violenţa extremă de care au dat dovadă le-a adus elevelor dosare penale pentru vătămare corporală gravă. Ele riscă pedepse cuprinse între 2 şi 10 ani de închisoare.

„Au luat-o pe sus din faţa şcolii“

„S-a întâmplat luni, în jurul orei 12.00, când Alexandra a fost oprită la intrarea în curtea Şcolii Generale nr. 156 - unde este elevă în clasa a VI-a - de Alina şi Andreea Dragomir şi de amica lor Sorina Dumitrescu - eleve în clasa a IX-a la Liceul Pedagogic «Elena Cuza». Au ameninţat-o şi au obligat-o să le urmeze în spatele unui punct termic, pentru a fi ferite de ochii trecătorilor. Practic, au luat-o pe sus din faţa şcolii fără ca nimeni să intervină“, au precizat surse apropiate familiei copilei agresate.

Pe drum, cele trei au început să-i reproşeze Alexandrei că a îndrăznit să se apropie de iubitul Andreei Dragomir - un coleg de liceu al fetelor, şi el în vârstă de 16 ani - apoi au început să o lovească. La un moment dat, una dintre ele a scos din buzunar o foarfecă şi i-a tăiat o şuviţă din păr Alexandrei, care a început să plângă speriată. Lacrimile copilei nu au făcut decât să le înverşuneze pe cele trei. Au aprins o ţigară şi, printre palme şi înjurături, i-au stins-o fetei pe faţă. La insistenţele unui puştan care a asistat la întreaga scenă, pe care a şi filmat-o cu telefonul mobil, cele trei au lăsat-o pe copilă să plece.

Audieri la poliţie şi dosare penale

Traumatizată, Alexandra a mers acasă şi i-a povestit totul mamei sale, care, fără să stea prea mult pe gânduri, a depus o plângere la poliţie. La nici trei ore de la incident, adolescentele erau deja audiate de oamenii legii.

„A fost audiat şi puştiul, considerat «mărul-discordiei». El a declarat că o cunoaşte pe Alexandra, dar că nu are nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat. (...) Cele trei fete s-au ales cu dosare penale. Deocamdată, le-am înştiinţat părinţii, dar vom trimite o adresă oficială şi conducerii liceului“, au precizat oamenii legii.

SANCŢIUNI DISCIPLINARE

Doar note scăzute la purtare

La şcoală, cele trei eleve de la Liceul „Elena Cuza“ din Bucureşti riscă să primească doar sancţiuni disciplinare minore: note scăzute la purtare sau mutarea la un alt liceu, după cum a precizat ieri Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. Potrivit acestuia, copila agresată este o elevă cu note foarte bune şi cu media zece la purtare. Comisia de anchetă constituită, în acest caz, la Liceul „Elena Cuza“ va lua, astăzi, o decizie în privinţa adolescentelor cercetate deja de poliţişti. (Eugenia Mihalcea)

Traseele modificate ale liniilor RATB, în timpul Summitului NATO

În timpul Summit-ului NATO, unele linii de transport
public din Capitală vor fi deviate. Este vorba despre liniile de autobuze, troleibuze şi maxi-taxi din Bucureşti care traversează zonele de securitate instituite pentru eveniment. Comandamentul Naţional pentru Securitatea Summit-ului a făcut public traseul modificat al liniilor RATB. Iată traseele modificate pentru perioada 2-4 aprilie.

Liniile 79 şi 86 vor funcţiona pe traseul de bază între Bd. Basarabia, respectiv Stadionul Naţional şi Şcoala Iancului, apoi modificat în ambele sensuri pe Bd. Pache Protopopescu, Bd. Carol I, Bd. Regina Elisabeta, (comun cu linia 85).

Liniile 122, 137 şi 268 vor funcţiona pe trasee modificate pe sensul spre Piaţa Universităţii, de la intersecţia Str. Ştirbei Vodă - Str. Luterană prin Str. Luterană, Piaţa Romană, Piaţa Universităţii, cu întoarcere prin Bd. Regina Elisabeta, apoi traseele actuale. Celălalt sens nu se modifică.

Liniile 126, 168, 226 şi 368 vor funcţiona pe trasee modificate de la intersecţia Str. Ştirbei Vodă-Str. Luterană prin Str. Luterană, Piaţa Romană, apoi traseele actuale.

Linia 300 va funcţiona pe traseul de bază între "Clăbucet" şi intersecţia Bd. Ion Mihalache - Str. Buzeşti (Piaţa Victoriei) apoi pe traseul modificat prin Str. Buzeşti, Calea Griviţei, Piaţa Lahovari, apoi traseul de ducere.

Linia 301 va funcţiona pe sens Piaţa Romană, de la intersecţia Şos. Bucureşti – Ploieşti/ Bd. Aerogării/ Bd. Ion Ionescu de la Brad, prin Şos. Bucureşti - Ploieşti, Şos. Kiseleff, Bd. G-ral C-tin. Prezan, Calea Dorobanţilor, apoi traseul actual.

Linia 335 va funcţiona pe sens Aeroport Băneasa, scurtat la Şos. Bucureşti-Ploieşti (cap linie 5).

Linia 381 va funcţiona pe un traseul de bază numai între Piaţa Reşiţa şi Piaţa Romană.

Linia 385 va funcţiona pe traseul de bază între Valea Oltului şi intersecţia Calea 13 Septembrie - Şos. Pandurilor, apoi modificat în ambele sensuri prin Şos. Pandurilor, Splaiul Independenţei, Pod Izvor, apoi traseul actual.

Linia 783 va funcţiona pe sens Piaţa Unirii de la Piaţa Arcul de Triumf prin Bd. C-tin. Prezan, Bd. Aviatorilor, Bd. Lascăr Catargiu, Piaţa Victoriei, apoi traseul de bază.

De asemenea, traseul liniei 783 din DN1 spre Aeroportul Otopeni se modifică prin breteaua pe unde în prezent se efectuează ieşirea autobuzelor în DN1 spre Bucureşti.

Un mariaj fericit conferă partenerilor de viaţă o tensiune arterială optimă

Un mariaj fericit poate asigura partenerilor de viaţă o tensiune arterială optimă, însă un mariaj nefericit poate fi mai periculos din acest punct de vedere decât celibatul, conform unui nou studiu realizat la Brigham Young University şi prezentat în publicaţia Annals of Behavioral Medicine , informează Associated Press recepţionată de Rompres.
Cea de-a doua concluzie a acestui studiu este cu adevărat surpinzătoare pentru că până în prezent se considera că persoanele căsătorite sunt mai sănătoase decât cele care trăiesc singure, a precizat cercetătoarea Julianne Holt-Lunstad, profesor de psihologie la Brigham Young University.
La acest studiu au participat 204 de persoane căsătorite şi 99 de adulţi celibatari. Majoritatea participanţilor la studiu au fost albi şi nu este sigur dacă aceleaşi rezultate se aplică şi la alte grupuri etnice, a precizat ea.
Voluntarii au purtat nişte dispozitive care permiteau înregistrarea tensiunii arteriale în diferite momente pe un interval de timp de 24 de ore. Participanţii căsătoriţi au fost rugaţi să completeze şi un chestionar cu privire la calitatea mariajului lor.
În urma analizării acestor date s-a observat că la un nivel de satisfacţie maritală ridicat presiunea arterială se menţine în cote scăzute de-a lungul întregii zile. Însă în cazul soţilor cu o căsnicie nefericită s-a înregistrat o tensiune arterială medie mai ridicată decât în cazul persoanelor care trăiesc singure. În perioada zilei media tensiunii arteriale a voluntarilor cu căsnicii nefericite a fost cu cinci puncte mai ridicată decât a celibatarilor, cu efecte catalogate drept îngrijorătoare cu privire la sănătatea organismului
.
"Cred că acest studiu trebuie să se bucure de o atenţie sporită, pentru că puţine studii, care-şi propun să evidenţieze factorii de risc pentru o tensiune arterială crescută, se orientează asupra calităţii mariajului, fără să se oprească pur şi simplu la statutul marital'', a comentat şi Karen Matthews, profesor de psihiatrie, psihologie şi epidemiologie la University of Pittsburgh.

Autostrada ucisa de pitigoi

Constructia autostrazii Bucuresti-Ploiesti este intrerupta de doua luni si nu poate continua pentru ca ar urma sa treaca printr-o padure, din zona Moara Vlasiei, ce are statut de sit Natura 2000, caz in care conditiile pentru a aproba defrisarea sunt "extrem de severe".
Presedintele Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului (ANPM), Nagy Zoltan, a declarat, ieri, pentru Mediafax, ca executia autostrazii s-a oprit la marginea padurii, in ambele sensuri, iar beneficiarul, Ministerul Transporturilor, desi are acord de mediu pentru constructia autostrazii, nu a obtinut unul si pentru defrisarea padurii. Sit Natura 2000 este un program menit sa protejeze anumite specii de plante
si animale in habitatul lor natural
. Odata devenit sit Natura 2000, orice loc, indiferent de proprietarul acestuia, este supus unor masuri restrictive menite sa afecteze cat mai putin speciile protejate in respectivul spatiu. Potrivit lui Nagy, padurea ce ar urma sa fie defrisata adaposteste "cateva specii de pasari mici".
Si, pentru ca nu era de ajuns, aceeasi lucrare ridica si alte probleme. Astfel, ieri, senatorul PDL Radu Berceanu a invitat DNA sa verifice schimbarea traseului portiunii de autostrada care trece prin Voluntari, prin care se majoreaza suma platita de stat pentru exproprierea terenurilor, de la 100 de milioane de euro la un miliard de euro. Fostul ministru al Transporturilor a precizat ca traseul de autostrada Bucuresti-Ploiesti a fost configurat inainte de anul 2004. "Domnul Florentin Pandele (n.r. - primarul din Voluntari), cu prietenii si cu cei care se ocupa de asemenea lucruri au cumparat terenuri pe acel traseu, exact cum era traseul. Domnul Pandele a dat tot felul de autorizatii pentru cladiri, pentru blocuri, (...), ca, atunci cand vine expropriere, a ei sa spuna: Eu ar fi trebuit sa iau foarte multi bani, ca aici faceam blocuri de 10 etaje, am si inceput constructia, deci trebuie sa imi dati foarte multi bani", a sustinut Berceanu. Fostul ministru a completat ca, dupa ce a constatat ca exproprierea terenurilor respective ar fi costat statul sume prea mari, a dispus schimbarea traseului, astfel incat autostrada sa treaca "pe un teritoriu marginal unde terenurile sunt ieftine, putin pe teritoriul localitatii Voluntari, pe la marginea unei paduri care apartine statului". "Acest lucru a creat o foarte mare neplacere, am primit telefoane de inmormantare, de nivel de clasa a doua", a dezvaluit reprezentantul PDL, care a completat ca, dupa ce s-a stabilit noul traseu, s-a facut o licitatie, castigata de o firma
. "Acum constatam de ce nu s-a facut un an de zile nimic: pentru ca baietii cu conexiuni au schimbat inca o data traseul", a spus Berceanu.
Senatorul a adaugat si faptul ca, firmele de constructii
Paco si Romprest sunt "prim-ministeriale", el sustinand ca cele doua companii sunt avantajate de Ministerul Transporturilor in proiectele de infrastructura.

Donatorul de organe s-a trezit din coma

Un barbat care fusese declarat mort de catre medici
s-a trezit ieri din coma spunandu-le asistentelor stupefiate ca "ma simt destul de bine".

Dupa patru luni de cand fusese declarat mort din punct de vedere cerebral, si dupa ce medicii se pregateau sa-i preleveze organele, Zach Dunlap s-a trezit din coma si se reface foarte bine.
Dunlap, care era internat la spitalul regional din Wichita Falls, Texas, a fost declarat oficial mort la data de 19 noiembrie. Barbatul suferise un foarte grav accident rutier. Considerat de medici drept decedat, rudele acestuia au fost de acord si au semnat toate hartiile prin care acceptau sa-i doneze organele. Insa, exact cand membrii familiei isi luau ramas bun de la Dunlap, care zacea inconstient in patul de spital, acestia au observat socati ca "decedatul" si-a miscat un picior si o mana. Au chemat de urgenta un medic care a dorit sa verifice daca este adevarat si care l-a zgariat in talpa pentru a vedea daca are vreun reflex. Toata lumea a fost stupefiata sa vada cum barbatul si-a miscat piciorul, si apoi din nou mana, atunci cand a fost atins.
Intrebat dupa ce si-a revenit daca isi aduce aminte de ceva, Dunlap a povestit ca singurul lucru de care isi mai aminteste este ca a auzit cum medicii l-au declarat mort. "Ma bucur totusi ca in acel moment nu m-am putut ridica, pentru ca nu stiu ce le-as fi facut doctorilor in acele momente". Intrebat daca si-ar fi dorit atunci sa se poata trezi ca sa-i zgaltaie pe doctori, Dunlap a raspuns: "mai mult ca sigur ca s-ar fi spart niste geamuri pe aici".
Sansa lui a fost ca totusi a putut sa-si miste piciorul exact la momentul potrivit. Dupa alte 48 de zile cat a stat in spital, Dunlap a putut pleca acasa, unde continua sa faca recuperare pentru a-si reveni complet. Oricum a devenit o vedeta locala, el fiind ieri invitat la o emisiune a unui post de televiziune american din New York. "Ma simt destul de bine, desi e greu, nu prea mai am rabdare" a povestit norocosul reporterilor americani. In ceea ce priveste accidentul, Dunlap, care are 21 de ani, a povestit ca nu isi mai aduce aminte nimic despre accident. "Tot ce imi amintesc este ce s-a intamplat cam cu o ora inainte de accident, insa ce s-a intamplat cu sase ore inainte, nu mai stiu".
La randul sau, tatal lui Zach, Doug, a povestit prin ce tragedie a trecut: "nu avea nici un fel activitate cerebrala, si nici circulatie sanguina. Am vazut toate rezultatele tomografiilor. Nu mai era nici o sansa. Eram cu totii devastati. Credeam ca fiul nostru a murit". Mama lui Zach, Pam, a relatat si ea cu lacrimi in ochi ca "momentul in care am descoperit ca fiul meu inca traieste a fost cel mai minunat moment din viata
mea. Am trecut intr-o clipa de la cea mai mare durere pe care o poate simti un parinte la o stare de extaz. Nu am cuvinte sa spun ce am simtit in acele clipe. A fost un miracol". Femeia a mai explicat ca fiul ei se recupereaza foarte bine, insa mai exista niste probleme cu memoria acestuia, pentru ca accidentul a fost cu adevarat foarte grav, iar creierul a fost afectat. "Mai poate dura un an sau mai mult... pana isi va reveni complet. Insa este bine si asa, nu conteaza cat va dura, important este ca Zach traieste si ca e langa noi. Suntem incredibil de recunoscatori si binecuvantati ca inca il mai avem langa noi" a mai povestit mama barbatului. Dunlap a cerut medicilor drept amintire instrumentul cu care unul dintre doctori i-a verificat reflexele picioarelor, pentru ca ii aminteste de primul gest care l-a salvat de la moarte. "Ma simt recunoscator ca nu au renuntat. Numai cei buni mor de tineri, eu am scapat" a glumit Dunlap.

Parcul Bordei a trecut cu circ in domeniul public al Capitalei cu majoritatea voturilor din Consiliu

Consilierii municipali au aprobat, marti, proiectul de hotarâre privind trecerea terenului din Parcul Bordei în suprafata de peste 28.000 de metri patrati în domeniul public al Capitalei si în administrarea
Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement. Dupa o discutie care a durat aproximativ 45 de minute, timp în care consilierii prezenti la sedinta CGMB au facut declaratii cu iz electoral, proiectul a fost aprobat cu majoritate de voturi. Astfel, terenul în suprafata de 28.500 de metri patrati din strada Turgheniev nr. 11-15 si Bulevardul Aviatorilor nr. 110-112, ambele în sectorul 1 al Capitalei, cunoscut ca Parcul Bordei, trece din domeniul privat in cel public al municipiului Bucuresti si in administrarea Lacuri, Parcuri si Agrement. La sedinta, consilierii generali au avut parte de un circ in toata regula. Protagonist a fost Octavian Petrovici, de la Partidul Conservator. Acesta l-a nominalizat pe fostul primar general al Capitalei, Traian Basescu, drept responsabil pentru pierderile suferite de municipalitate in cazul „Bordei“. Un alt consilier, democrat-liberalul Horatiu Tica, a sarit in apararea seful
ui statului si a replicat ca Basescu doar a semnat „ca primarul“ retrocedarea care trecuse prin doua comisii formate din noua, respectiv sapte persoane. Petrovici a luat foc si a trecut la epitete de genul „paranoici“ la adresa presedintelui tarii si a consilierului respectiv. Acesta nu a ramas dator si i-a reprosat lui Petrovici ca se afla deja in campanie
. „Paranoic este cel care scrie in raportul de la controlul efectuat la Gradina Zoologica, la capitolul concluzii, ca elefantul a murit de frica unui soricel“, a incheiat Tica in hohotele asistentei.

Panică la staţia de metrou Semănătoarea. Pasagerii au fost evacuaţi în siguranţă

Panică la staţia de metrou Semănătoarea, în această dimineaţă. Unul dintre vagoane a avut probleme la instalaţia de aer, motiv pentru care s-a circulat o porţiune de drum cu sistemul de frânare ridicat. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 7.30, pasagerii fiind evacuaţi în siguranţă în staţia Crângaşi. Traficul subteran a fost blocat pentru mai bine de 15 minute. La această oră, metroul circulă în condiţii normale.

Mariana Petre, directorul de comunicare al Metrorex, a declarat pentru Antena 3 că nu au fost motive de panică, chiar dacă staţia s-a umplut în câteva minute de fum. Una dintre cauzele care au dus la acest incident este şi vechimea vagoanelor.

Incendiu puternic în această dimineaţă, în cartierul Rahova din Capitală

Incendiu puternic în cartierul Rahova, în această dimineaţă. Un bătrân a murit, după ce casa în care locuia a luat foc. Flăcările s-au extins la o altă casă, care a ars şi ea în întregime.

Pompierii au intervenit imediat, dar s-au chinuit timp de câteva ore să izoleze focarele. Martorii spun că pompierii au ajuns în 5 minute, însă intervenţia lor s-a dovedit dificilă deoarece bătrânul avea materiale combustibile în jurul casei. Vecinii spun că el aduna PET-urile pe care le găsea, resturi de mobilă şi alte deşeuri, pe care avea obiceiul să le adune în curte.

România, cea mai ridicată incidenţă a tuberculozei din Europa

Inidenţa cazurilor de tuberculoză a scăzut în România cu aproape 30%, în intervalul 2002-2007, dar a rămas cea mai ridicată din Europa, potrivit datelor prezentate luni, de Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei. În perioada 2002-2007, numărul cazurilor de tuberculoză (prescurtat mai nou „TB” - n.r.) a scăzut de la 153,1 de cazuri la mia de locuritori, la 110,1 cazuri la o mie de locuitori. Cele mai multe cazuri de îmbolnăviri continuă să apară în zonele sărace, precum unele judeţe din Moldova şi în partea sudică a ţării. În 2006, la nivel mondial, aproximativ 9,2 milioane de persoane au fost diagnosticate cu tuberculoză, toate cazuri noi, iar 1,7 milioane au murit din cauza acestei maladii
. În Regiunea Europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în fiecare oră, 49 de oameni sunt diagnosticaţi cu tuberculoză, iar alţi şapte mor din cauza bolii. În 2008 au fost prevăzute în bugetul Ministerului Sănătăţii Publice, pentru programul naţional de tuberculoză, 3,3 milioane de lei şi încă aproape un milion de lei pentru campania
de prevenţie.

Anual, la nivel mondial, peste 500.000 de cazuri noi de tuberculoză rezistentă la tratament


Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează ă, în fiecare an, la nivel modial, apar aproximativ 530.000 de cazuri noi de tuberculoză rezistentă la tratament, majoritatea nereacţionând la două dintre medicamentele de bază, iar aproape 40.000 la toată medicaţia antituberculoasă. Tuberculoza (TB) este o boală care se transmite prin aer. Dacă nu este tratată, fiecare persoană cu TB activă poate infecta, în medie, 10-15 alte persoane în fiecare an. De asemenea, dacă un caz de TB nu este tratat corect, apar tulpini multidrog rezistente (MDR-TB), adică rezistente la două medicamente
sau extins rezistentă (XDR-TB) la toate cele patru sau cinci medicamente antituberculoase din tratamentul de bază, a explicat conf. dr. Constantin Marica, coordonatorul Programului Naţional de Control al Tuberculozei

Tratamentul pentru tuberuloza multidrog rezistentă (MDR-TB) sau extins rezistentă (XDR-TB) poate fi de până la o sută de ori mai costisitor decât tratamentul uzual, întrucât medicamentele sunt mai scumpe. De asemenea, în aceste cazuri, tratamentul poate dura până la doi ani şi poate avea mai multe efecte secundare. În plus, tulpinile de bacili TB care au devenit rezistente la tratament pot fi extrem de dificil de tratat. Conform celui mai recent raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind tulberculoza (TB) ratele
MDR-TB şi XDR-TB au crescut în ultimul deceniu, în ciuda eforturilor majorităţii ţărilor din regiune de a reduce incidenţa TB. Această situaţie a crescut costurile de asistenţă medicală aferente, fără a fi însă disponibilizate resurse suplimentare. În România, rata tuberculozei multidrog rezistentă este mai mică decât a altor ţări din zona de est a regiunii europene a OMS. De peste doi ani, la nivel naţional funcţionează două centre speciale dedicate tratamentului pacienţilor cu tuberculoză multidrog rezistentă, la Bucureşti şi Bistriţeni.

Copil roman salvat de primul cosmonaut german

O fetita de 1 an din comuna bacauana Agas a fost transportata ieri catre un spital din München la bordul unui avion usor pilotat de primul cosmonaut vest-german, Ulf Merbold.

Fetita a fost diagnosticata cu o maladie
rara si are nevoie de o operatie care nu poate fi realizata in Romania. Mica pacienta sufera inca de la nastere de un defect major la inima
si a fost deja operata cand avea doar doua luni. Specialistii de la Clinica de Cardiologie Infantila si Strategie contra Defectelor Congenitale din cadrul Centrului German pentru Inima din München intrevad acum sanse pentru salvarea vietii micutei Silvia Corbu. Doctorii vor incerca sa o opereze dupa un set intreg de investigatii la München, evaluate la circa 38.000 de euro. "Tratamentul medical din München este suportat prin donatii generoase din partea unor oameni de afaceri, dar si de la un numar mare de prieteni si cunostinte care s-au mobilizat pentru a o ajuta pe micuta Silvia. Transportul aerian s-a dovedit a fi extrem de dificil deoarece liniile aeriene comerciale cu care s-a discutat au refuzat transportul micutei. Bruno Gantenbrink, fost campion mondial si multiplu campion european la planorism, si astronautul dr. Ulf Merbold, presedinte de onoare al Asociatiei Aviatie fara Frontiere, au fost de acord sa realizeze zborul care sa le duca pe micuta Silvia si pe mama sa la München", a spus Lenuta Manole, matusa fetitei.


Silvia s-a nascut cu o grava malformatie a inimii si, la doua luni, a fost operata la Institutul de Cardiologie si Transplant din Targu Mures. In decembrie 2007, fetita a fost supusa la investigatii medicale detaliate, moment in care s-a constatat ca situatia devenise critica.
Pentru salvarea micutei Silvia si-au unit fortele o multime de sponsori. Tratamentul
medical din München este suportat prin donatii generoase din partea Round Table Germania, Fundatiei ziarului Bild, Fundatiei Marianne Strauss, Fundatiei Meise si catorva donatori din Romania.
Avionul pilotat de cosmonautul german a aterizat ieri dimineata pe Aeroportul International Bacau si a luat-o pe micuta Silvia impreuna cu mama sa. Ulf Merbold, care a fost primul cosmonaut vest-german (a zburat in spatiu in 1992), a declarat ca avionul este dotat cu tot ce este necesar pentru a o transporta in siguranta pe fetita. De altfel, aeronava este folosita in mod frecvent de Asociatia Aviatie fara Frontiere pentru zboruri umanitare. Cat despre viitorul fetitei, se vor sti mai multe abia dupa ce se va afla rezultatul analizelor.

» Tratament doar la cateva clinici
Dupa verdictul medicilor, rudele micutei si-au reunit fortele si au inceput sa caute o sansa de a salva viata
fetitei. Intr-o prima faza, au fost trimise documentele
medicale la mai multe clinici din Italia, Germania, Israel si Republica Moldova. "Am primit raspuns de la un medic cardiolog din Chisinau ca fetita poate fi salvata, dar ca tratamentul pentru rezistentele pulmonare se face doar in cateva clinici din lume. Am contactat clinica din München si ni s-a raspuns ca se poate rezolva acest caz, ca este riscant", a spus Lenuta Manole.

vSecretarul General adjunct al ONU va vizita R. Moldova

Secretarul general adjunct al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), administrator adjunct al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Director regional pentru Europa şi CSI, Kori Udovièki, va întreprinde, mâine, o vizită oficială în R. Moldova. Vizita are loc în cadrul celei de-a 15-a aniversare a PNUD în R. Moldova.Într-un comunicat de presă al PNUD se menţionează că Udovièki va avea întrevederi cu preşedintele Parlamentului Marian Lupu, cu prim-viceprim-ministrul în exerciţiu Zinaida Greceanii şi cu ministrul Economiei şi Comerţului, Igor Dodon, precum şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi societăţii civile din R. Moldova.Totodată, potrivit aceleiaşi surse, în cadrul întâlnirilor cu oficialii moldoveni, Udovièki va discuta priorităţile de dezvoltare ale R. Moldova şi asistenţa care ar putea fi acordată de Naţiunile Unite, în special de PNUD, pentru realizarea acestora.
O atenţie specială va fi acordată progreselor înregistrate de R. Moldova în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, asistenţei ONU pentru reducerea consecinţelor secetei din vara anului trecut, precum şi sprijinului pentru monitorizarea Strategiei de Dezvoltare Naţională. De asemenea, K. Udovièki va participa la inaugurarea Centrului maternal de la Căuşeni, care face parte din programul de activitate al proiectului „Oportunităţi mai bune pentru tineri şi femei”, implementat de PNUD cu sprijinul financiar
al Guvernului Statelor Unite prin Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

Implementarea Planului de Actiuni RM-UE: doi pasi inainte si unul inapoi

Moldova a inregistrat progrese in implementarea Planului de Actiuni RM-UE, dar nu suficiente. Aceasta este concluzia la care au ajuns expertii Asociatiilor ADEPT si Expert-Grup, care au monitorizat implementarea Planului in ultimii doi ani, informeaza Agentia DECA-press.
Ei au prezentat rezultatele monitorizarii, marti, in cadrul unei mese rotunde.
Director executiv al Asociatiei ADEPT, Igor Botan, a spus ca implementarea Planului individual de actiuni Republica Moldova – Uniunea Europeana poate fi caracterizata pe scurt ca: doi pasi inainte si unul inapoi. Printre restantele Moldovei la acest capitol, el a numit situatia legata de: independenta justitiei, libertatea mass-media, climatul investitional, drepturile omului, combaterea coruptiei.
Expertii sustin ca cel mai mare progres s-a inregistrat la capitolul economic, iar in alte domenii – mai putin.
Spicherul Marian Lupu, prezent la masa rotunda, a mentionat ca in acesti trei ani, in proportie de peste 90% Planul a coincis cu politicile interne promovate de guvernare.
El a spus ca cele mai mari progrese in implementarea Planului Moldova le-a inregistrat la capitolul perfectionarii legislatiei, dar a precizat ca procesul inca nu este finalizat si, in paralel, se impune monitorizarea implementarii legilor adoptate deja. In opinia spicherului, trei ani este un termen prea putin pentru a se putea spune ca Moldova e pregatita deja de integrarea in UE.

Militarii moldoveni sunt instruiti in domeniul mentinerii pacii

La Centrul de pregatire pentru operatiuni de mentinere a pacii, 27 ofiteri si subofiteri ai Armatei Nationale participa la un curs de pregatire destinat misiunilor de mentinere a pacii, releva DECA-press.
Potrivit maiorului Iulian Ursu, seful interimar al Centrului de pregatire pentru misiuni de mentinere a pacii, cursul se desfasoara in perioada 24-28 martie.
„Pe parcursul orelor de studii viitorii pacificatori se vor familiariza cu mai multe compartimente de instruire, atat teoretice cat si practice, structura si bazele juridice ale operatiunilor de mentinere a pacii, rolul, sarcinile si responsabilitatile pacificatorilor, alte domenii ce tin de verificarea si monitorizarea zonelor de responsabilitate”, a spus Ursu.
Pe parcursul anilor 2003-2008 la Centru au fost pregatiti circa 560 de ofiteri si plutonieri, care, ulterior, au activat sau activeaza in calitate de observatori militari atat in Zona de Securitate a R. Moldova, cat si in alte misiuni de mentinere a pacii desfasurate sub egida ONU si OSCE.

Ministerul Justiţiei susţine că nu a fost anunţat despre refuzul Ucrainei de a-l extrăda pe Malhaz Djaparidze

Ministerul Justiţiei (MJ) al Republicii Moldova susţine că nu a primit vreo scrisoare din partea Ucrainei prin care să fie anunţat că aceastea refuză să-l extrădeze pe Malhaz Djaparidze. Autoritatea criminală Malhaz, în vârstă de 44 de ani, a fost reţinut în oraşul Herson la 13 februarie de către organele de drept ale Ucrainei.

"Nu am primit încă nicio scrisoare despre refuzul de extrădarea a lui Malhaz Djaparidze din Ucraina. În cazul în care o vom primi, vor examina textul acesteia, apoi vom putea comenta şi exprima o poziţie a Ministerului", a precizat pentru BASA-press şeful Serviciului de presă al MJ, Anatol Semionov.

Potrivit presei de la Kiev, Curtea de Apel a regiunii Odesa a decis să-l pună în libertate pe Malhaz Djaparidze, luni, 24 martie. Instanţa l-ar fi eliberat în baza unei scrisori a ministrului ucrainean al Justiţie, în care se invocă mai multe acte legislative europene. În scrisoare se menţionează, potrivit presei, că Ucraina refuză să-l extrădeze Moldovei pe Malhaz la cererea Ministerului moldovean al Justiţiei.

După ce a fost reţinut la Herson, Procuratura Generală a anunţat că iniţiază procedura de extrădare a lui Malhaz Djaparidze.

Malhaz Djaparidze a dispărut la 18 iulie 2007 după ce a fost dus de poliţiştii care erau de serviciu la Centrul de Triere, la o baie din oraşul Durleşti.

Autoritatea criminală Malhaz Djaparidze, care a fost anterior judecat de cinci ori pentru jaf, a fost condamnat la începutul lunii august 2007 de către Curtea de Apel la un an şi jumătate de închisoare. Sentinţa a fost pronunţată în lipsa lui Djaparidze. Cazul liderului criminal a ajuns la CEDO, care a decis să-l examineze în regim de urgenţă.

Gruparea criminală "Malhaz" a fost destrămată câţiva ani în urmă, dar unii membri aflaţi la libertate mai sunt activi. Gruparea este suspectată de comiterea a mai multor crime pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv, jafuri, furturi, atacuri înarmate, păstrare ilegală de arme şi trafic de droguri.

Tronsonul de cale ferata Cahul-Giurgiulesti va fi dat in exploatare catre 27 august 2008, impreuna cu prima pista a portului de marfa

Reprezentind prin excelenta un obiectiv de importanta strategica, edificarea caruia se efectueaza in conformitate cu Hotarirea Guvernului R. Moldova nr. 581 din 24.05.2007 si care urma a fi dat in exploatare pina la finele anului 2008, precum se anuntase anterior, construirea acestuia s-a bucurat din start de o atentie deosebita din partea Executivului, inclusiv prin discutarea desfasurarii lucrarilor in cadrul sedintelor de Guvern.

Astfel, in sedinta din 8 august 2007, ingrijorat de derularea cam domoala a lucrarilor de proiectare si construire a arterei feroviare strategice, premierul a calificat procesul de realizare a proiectului drept unul care se desfasoara lent, apreciind activitatile unor organe publice responsabile in raport cu proiectul ca neeficiente si aratindu-le cartonasul galben. Seful Executivului a declarat ca nu va admite tergiversarea acestui proces si a solicitat de la toti factorii de decizie actiuni eficiente in realizarea proiectului nominalizat, dispunind ca Ministerul de Finante sa aloce banii
necesari pentru efectuarea lucrarilor.

Chiar daca pina la 19 noiembrie 2007, ziua cind asupra aceluiasi subiect s-a revenit in cadrul unei sedinte de lucru de la Guvern, fusesera deja efectuate 50 la suta din lucrarile de terasament si scurgere de apa si montate 11 kilomteri de cale ferata din totalul de 50, premierul Tarlev le-a aratat din nou cartonasul galben angajatilor Agentiei „Apele Moldovei” si Agentiei Relatii Funciare si Cadastru, invocind si motivul pentru care a procedat astfel - tergiversarea procesului de constructie.

La cartonasul rosu nu s-a ajuns, deoarece a fost suficient cel galben, iar in cadrul sedintei de Guvern din 30 ianuarie a.c. prim-ministrul a comunicat ca tonsonul de cale ferata Cahul-Giurgiulesti, care va asigura accesul spre port, urmeaza sa fie dat in exploatare nu pina la finele anului 2008, precum se anuntase anterior, ci catre 27 august – Ziua Inependentei Republicii Moldova, impreuna cu prima pista a portului de marfa.

In aceeasi sedinta Guvernul a aprobat hotarirea privind demararea constructiei portului de pasageri de la Giurgiulesti, care urmeaza a fi dat in exploatare pina la 1 iunie a.c., iar terminalul cerealier se prevede a fi dat in folosinta ceva mai devreme, deja in luna mai.

Intrucit „MS” patroneaza din start acest santier de soc al feroviarilor moldoveni, procedind la fel si in timpul constructiei tronsonului de cale ferata Revaca-Cainari, edificat cu citeva luni inainte de termenul stabilit, in ziua de 19 martie ne-am deplasat la Cahul. Nu insa inainte de a-l contacta telefonic pe Vasile Cucu, consilierul directorului general al IS „Calea Ferata din Moldova”, Miron Gagauz, pentru a afla informatia de ultima ora si a coordona planul deplasarii.

- Pina acum au fost deja montate sinele pe o lungime de 18 kilometri din cei

50. Veti vedea lucruri ce merita a fi adminate si descrise si la Brinza, si la Valeni, ne comunica dl consilier.

Peste citeva minute, insa, Vasile Cucu imi telefona la redactie pentru a-mi spune ca il putem avea ca ghid pe Vasile Andronic, adjunctul sefului Directiei constructii
capitale din cadrul IS „CFM”, care a trudit si la construirea tronsonului de cale ferata Revaca-Cainari, experienta fiindu-i de mare folos si pe noul santier de soc al celei mai eficiente intreprinderi de stat din R. Moldova.

La Cahul ne oprim in locul unde pina in vara lui 2007 era o singura linie de cale ferata, cea care duce la uzina de beton armat , iar de atunci de aici isi ia inceputul inca un drum de fier, Cahul-Giurgiulesti. Vasile Andronic care munceste la Caile Ferate din Moldova din 1961, de cind implinse 20 de ani, ne spune ca dinspre Giurgiulesti sinele au fost deja montate pe o portiune de 9 kilometri, la fel procedindu-se si pe segmentul Cahul-Manta-Pascani, cu aceeasi lungime.

Alte amanunte demne de retinut din cele comunicate de adjunctul sefului Directiei constructii capitale: pentru a face posibila construirea drumului de fier a fost necesar de consolidat 640 cote de pamint, proprietate privata, de construit si montat 81 poduri si tevi de beton pentru scurgerea apei, la moment fiind montate inca 2 , la Colibasi si Valeni, de sapat si transportat 2,7 milioane metri cubi de pamint.

Desi in noaptea spre 19 martie in partile Cahulului a plouat ca in anii cei buni, se muncea cu spor si la Manta, si la Pascani, si la Vadul lui Isac, si la Colibasi si la Brinza, si la Valeni, si la Slobozia Mare, pentru a apropia ziua care va incununa eforturile depuse prin baterea cramponului de aur. Peste o suta de „KAMAZ”-uri transporta pamintul la unele sectoare unde mai este nevoie de el pentru incheierea lucrarilor de terasament, incit ti se creeaza impresia ca aici au fost aduse si puse in functiune toate unitatile de acest gen de transport din intreaga tarisoara.

La Manta, unde potrivit spuselor lui Vasile Andronic s-a ajuns cu drumul de fier la 25 februarie, pamintul pentru definitivarea lucrarilor de terasament este adus din „rezerva de sol” ce se afla la o departare de citiva kilometri. Asemenea „rezerve de sol” au fost create in preajma tuturor localitatilor de pe malul Prutului, pe unde va trece calea ferata, cu exceptia Sloboziei Mari, unde o „rezerva” destul de impunatoare se afla chiar in calea durmului de fier.

Daca in alte sectoare a fost necesar de adus pamint pentru a inalta terasamentul, aici urmeaza a fi excavati 200 mii metri cubi de lut si nisip pentru a crea un defileu cu o adincime de vreo 30 de metri, prin care va trece linia de cale ferata, ceea ce de altfel si fac acum cu spor angajatii SRL „Moldconstructmarket” din Chisinau.

Anume, aici spune V.Andronic, se va intilni drumul de fier construit dinspre Cahul cu cel care porneste din Giurgiulesti, „cramponul de aur” urmind a fi batut, dupa toate probabilitatile, in acest loc.

La Brinza si Valeni tronsonul feroviar va trece chiar pe malul Prutului, asta pentru a cruta gradinile si gospodariile localnicilor. In acest scop, la Brinza malul riului a fost fortificat cu o consola din beton armat, pe cind la Valeni, pe un sector cu o lungime de citeva sute de metri, consolele din beton armat vor proteja calea ferata din ambele parti, ocrotind-o astfel atit de revarsarile apei, cit si de niste eventuale prabusiri ale unor fragmente din dealul abrupt din vecinatate, cu o inaltime de vreo treizeci de metri.

Chiar daca s-a facut aproape imposibilul pentru a cruta gradinile si gospodariile localnicilor, la Brinza urmeaza a fi construite 4 case noi pentru familiile ce vor fi stramutate, iar la Valeni una. Casa noua a Valentinei Gherascenco din Valeni, cu dimensiunile de 8,8x12,60 metri si la pretul de 550-600 mii lei, va fi construita cu vreo 15 metri mai la deal de cea veche, urmind a fi conectata la gazoduct. In plus
, va fi pastrata si casa veche. In ziua cind am vizitat santierul, la Valeni era sapat beciul pentru noua casa si santul pentru fundamentul acesteia, aici muncind o echipa condusa de Petru Toncu, sef de sector la Trenul de constructii si montaj 740 din Basarabeasca. Cu o zi mai inainte, santierul a fost inspectat de directorul general al IS „CFM”, Miron Gagauz, si vice-directorul general Vladimir Vieru, inginerul-sef.

In sfirsit, ajungem la Cislita-Prut, punctul final al deplasarii noastre, unde admiram o priveliste plina de farmec cu Prutul ducindu-si domol apele la vale si noul drum de fier ce se inscrie perfect in acest peisaj. Atit la Cislita-Prut cit si in celelalte localitati, prin preajma carora trece drumul de fier, vor fi construite si amenajate platforme pentru calatori, iar la Colibasi, kilometrul 25, - o statie cu lungimea de 1,7 kilometri, la inceput cu 2 linii de cale ferata, apoi cu 4, o gara cu dimensiunile de 23x12 metri, actualmente aici muncind angajatii de la „Acva Prut”, Cahul.

La edificarea obiectivului strategic contribuie eficient Agentia „Apele Moldovei”, Institutul de proiectare si organizare a teritoriului, Coloana mecanizata nr. 15, Asociatia republicana de stat pentru protectia solurilor, „Moldconstructproiect” SRL, si Asociatia interraionala de producere, reparatie si exploatare din Chisinau (AIPRE), contributia carora merita mai mult decit un elogiu.

Si ar mai fi ceva de spus. De cind a inceput construirea liniei de cale ferata, in com.Brinza, au fost reparte toate drumurile, construit de iznoava drumul pina la cimitir si reparat acoperisul Casei comunale, asta gratie ajutorului acordat de Intreprinderea de Stat „Calea Ferata din Moldova”, care a alocat in acest scop 130 mii de lei, dupa cum avea sa-mi comunice primarul de Brinza, Leonid Catera. Au fost si vor fi ajutate si alte comune, prin preajma carora isi face loc drumul de fier, care pentru aceste localitati constituie un adevarat drum al vietii.

Tuberculoză „la pachet” din Rusia

În ultimul timp a crescut numărul pacienţilor cu formă acută de tuberculoză

Ieri, omenirea a marcat Ziua mondială de combatere a tuberculozei. În RM această zi a fost consemnată sub genericul „Eu pot stopa tuberculoza”. Statisticile privind îmbolnăvirea cu tuberculoză sunt alarmante. Zilnic, numai la Spitalul de Ftiziopulmonologie din Chişinău sunt internaţi circa 15 bolnavi de tuberculoză, iar anual mor în medie 115 persoane. În RM de această maladie
suferă cel mai des persoanele care trăiesc la limita sărăciei şi cei care au migrat, în special, în Rusia.


La începutul lui martie, Pavel Guţu din Chişinău s-a dus la medic pentru un control de rutină, dar a aflat că suferă de tuberculoză. La scurt timp, bărbatul de 40 de ani a suportat o operaţie la plămânul stâng. „Este pentru a doua oară când mă tratez de această boală. Prima dată am suferit în 1978… Acum nici n-am bănuit că sunt bolnav, căci mă simţeam bine…”, spune el, în timp ce este consultat de doctorul Vladimir Stoian, şeful Secţiei nr. 3 a Spitalului de Ftiziopulmonologie din capitală.

Zilnic, în această instituţie medicală sunt internaţi circa 15 pacienţi, în prezent aici aflându-se 390 de bolnavi. Sofia Alexandru, vicedirectoarea spitalului, spune că în 2007 s-a înregistrat o micşorare a indicelui morbidităţii de tuberculoză - 99,3% de cazuri, comparativ cu 119,5% în anul 2006. în acelaşi timp, însă, a crescut numărul pacienţilor cu formă avansată a tuberculozei. Motivul este că aceste persoane se adresează la medic
târziu, lăsând boala să se agraveze. Mulţi dintre ei decedează la numai 10-15 zile de la internare. Astfel, anual, aici mor circa 115 pacienţi care au suferit de o formă acută a tuberculozei. „Cel mai des de această boală suferă persoanele din familii defavorizate, care nu au bani
pentru a-şi asigura o alimentaţie bogată în vitamine
, trăiesc în condiţii nefavorabile, precum şi cei care au migrat peste hotare.

Am constatat că 70 la sută din persoanele care muncesc peste hotare - în special, în Rusia - suferă de tuberculoză. Lucrând pe şantiere de construcţii, aceşti oameni trăiesc în condiţii cu risc sporit de îmbolnăvire, se alimentează prost, sunt supuşi stresului etc. Mai mult, ei ezită să facă un control medical, deoarece nu au poliţă de asigurare medicală şi nici nu ştiu că la Spitalul de Ftiziopulmonologie internarea şi tratamentul sunt gratuite”, ne-a mai spus Sofia Alexandru.

Actualmente, spitalul Spitalul de Ftiziopulmonologie din Chişinău are trei secţii pentru maturi, cu 325 de paturi, şi una pentru copii, cu 80 de paturi, în care sunt internaţi copii din toată republica. Medicii recomandă ca la primele simptome ale tuberculozei - tuse cu o durată de trei săptămâni, febră, disconfort fizic, transpiraţie nocturnă, lipsa poftei de mâncare - să se adreseze imediat la doctor. Totodată, pentru profilaxie, se recomandă ca de două ori pe an să fie făcută radiografia la plămâni. Pe lângă metodele profilactice, medicii mai recomandă ca populaţia să aibă un regim alimentar bogat în calorii şi vitamine şi să evite stresul.

Norvegia: Şase oameni daţi dispăruţi, după prăbuşirea unei clădiri

Cel puţin şase oameni sunt daţi dispăruţi, iar alţi 15 sunt răniţi, după ce o clădire de apartamente din oraşul norvegian Alesund s-a prăbuşit.

Potrivit presei locale, 21 de locatari se aflau în clădire în momentul în care aceasta s-a prăbuşit. Locuitorii din zonă au declarat că au auzit o explozie foarte puternică înainte ca imobilul să se prăbuşească.

Poliţia a anunţat că nu se cunosc, deocamdată, cauza prăbuşirii clădirii. Aceasta fusese construită în 2003 şi se află în zona centrală a oraşului norvegian.

Franţa vizează comanda flancului sudic al NATO

Sarkozy anunţă azi suplimentarea contingentului din Afganistan.

Ministrul francez al afacerilor
externe, Bernard Kouchner, a anunţat ieri oficial că Franţa va suplimenta contingentul militar pe care îl are desfăşurat în Afganistan, fără a preciza însă numărul exact de soldaţi, informează AFP.

Cotidianul britanic „The Times“ a dezvăluit la sfârşitul săptămânii trecute că preşedintele francez Nicolas Sarkozy îi va comunica premierului britanic Gordon Brown, în timpul vizitei pe care o începe astăzi la Londra, că ia în considerare trimiterea a încă 1.000 de militari alături de circa 2.000 de francezi aflaţi deja în Afganistan.

„Cifra va fi precizată de preşedintele ţării, dar acesta a declarat ferm că va spori numărul militarilor“, a declarat ieri Kouchner pentru postul de radio Europa 1. „Franţa a declarat în mod constant că îşi va consolida trupele, dar că pentru aceasta este nevoie de o reflectare cu adevărat strategică“, a adăugat şeful diplomaţiei franceze, precizând că noua abordare va fi discutată la Summitul NATO de la Bucureşti şi în cadrul unei conferinţe de securitate, în luna iunie.

După faptă şi răsplată

Sarkozy, care doreşte ca summitul de la Bucureşti să oficializeze revenirea Franţei în structurile militare ale NATO, la peste 40 de ani de la retragerea ordonată de Charles de Gaulle, a lăsat deja să se înţeleagă că va consolida contingentul din Afganistan.

Liderul francez nu pare însă dispus să facă efortul militar fără a obţine ceva în schimb. Pe lângă interconectarea capacităţilor militare ale UE cu cele NATO - idee pe care trebuie încă să o explice - în cadrul vizitei de la Londra, Sarkozy intenţionează să ceară sprijin britanic pentru obţinerea de către un francez a unei funcţii de rang înalt în NATO. Cel mai probabil, Parisul are în vedere Comandamentul Forţelor Aliate din sudul Europei, care acoperă Grecia, Ungaria, Italia, Spania, Turcia, Marea Neagră şi Mediterana.

CURTENITOR

Lecţii de engleză pentru vizita la Londra

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a participat la un curs intensiv de limba engleză pentru a-şi impresiona gazdele în cursul vizitei pe care o va efectua în Marea Britanie, relatează ediţia on-line a „Daily Telegraph“. Chiar dacă Sarkozy va rosti în limba franceză discursul în Parlamentul Marii Britanii, el speră ca în conversaţiile private să-i poată impresiona pe Regina Elisabeta şi pe premierul Gordon Brown prin cunoştinţele de limbă engleză. „Preşedintele este foarte dornic să-şi demonstreze ataşamentul faţă de Marea Britanie, iar acest lucru include vorbirea limbii engleze“, a declarat un oficial francez.

Munaf ar putea fi predati justitiei irakiene

Judecatorii Curtii Supreme a Statelor Unite par sa fie receptivi la intentiile administratiei Bush de a preda doi prizonieri americani din Irak autoritatilor de la Bagdad pentru a fi judecati, transmite miercuri agentia Associated Press, citata de Rompres .
Deocamdata, avocatii apararii au oprit transferarea lui Shawqi Omar, care se presupune ca ar fi oferit asistenta unei retele teroriste, si a lui Mohammad Munaf, banuit ca ar fi instrumentat rapirea la Bagdad, in 2005, a celor trei jurnalisti romani.
Omar si Munaf sustin ca sunt nevinovati. Amandoi sunt musulmani suniti, care afirma ca vor fi torturati daca ajung in mainile irakienilor, pentru ca majoritatea acestora, si in special cei din cadrul fortelor de securitate, fac parte din ramura siita a Islamului.
Reprezentantul administratiei Bush a anuntat ca Mohammad Munaf si Shawqi Omar nu au nici un drept sa faca recurs in fata unui judecator american.
Mai multi judecatori ai Curtii Supreme si-au exprimat indoiala in legatura cu extinderea jurisdictiei americane in Irak pentru a judeca cele doua cazuri.
Presedintele completului de judecatori, John Roberts, si-a exprimat scepticismul dupa ce avocatul care reprezinta administratia Bush a aratat ca, de fapt, curtile americane nu au nici o putere de a interveni in cazurile Munaf si Omar.
Guvernul SUA sustine ca cei doi sunt detinuti de Forta Multinationala din Irak, care include si trupe americane. Administratia isi bazeaza pledoaria pe un verdict din 1948, pronuntat de Curtea Suprema intr-un caz similar, in care instantele americane nu aveau jurisdictie asupra unor petitii depuse de prizonieri japonezi detinuti de fortele aliate in cursul celui de-al doilea razboi mondial.
Aparatorii celor doi au pledat insa ca Munaf si Omar se afla sub controlul armatei americane si ca ar trebui, pe cale de consecinta, sa aiba acces la curtile americane.

Hillary şi Obama, rude cu Angelina Jolie şi Brad Pitt

Hillary Clinton este verişoară, ce-i drept de gradul 9, cu Angelina Jolie, iar Barack Obama are rude comune cu Brad Pitt şi cu o mulţime de foşti şefi de stat americani.

Societatea Istorică New England (NEHGS) din Boston a dat publicităţii, ieri, un studiu care a identificat arborele genealogic al tuturor celor trei candidaţi principali, descoperind că toţi au rude faimoase, atât decedate, cât şi în viaţă, informează Reuters.

Studiul prezintă arborele genealogic al celor trei candidaţi la preşedinţia Statelor Unite. Astfel, Barack Obama, a cărui mamă este din Kansas are ca veri îndepărtaţi cel puţin şase preşedinţi americani, printre care George W. Bush şi tatăl său, Gerald Ford, Lyndon Johnson şi Harry Truman. Printre alţi veri îndepărtaţi figurează Winston Churchill, dar şi Brad Pitt.

Hillary Clinton are strămoşi comuni cu Angelina Jolie, partenera de viaţă a lui Pitt. Potrivit studiului, Hillary este de asemenea verişoară îndepărtată cu artistele Madonna, Celine Dion, Alanis Morissette. O altă verişoară îndepărtată este Camilla Parker-Bowles, soţia prinţului Charles.

Candidatul republican John McCain este văr de gradul şase cu Laura Bush, dar a fost dificil să i se identifice alţi strămoşi faimoşi.

Unii comentatori, mai sceptici, pun totul sub semnul îndoielii. Dacă am da crezare unor astfel de cercetări, spun ei, toată lumea s-ar înrudi cu toată lumea.