sâmbătă, 19 septembrie 2009

Sistemul zonelor defavorizate nu va mai fi utilizat pentru impartirea banilor de la UE

Sistemul zonelor defavorizate nu va mai fi utilizat pentru alocarea de fonduri de la Uniunea Europeana prin programul PHARE 2003, a declarat, la Calarasi, Jonathan Scheele, seful delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti. Afirmatia oficialului european a fost facuta in contextul in care autoritatile locale s-au plans ca judetul Calarasi, o zona eminamente agrara, a beneficiat de foarte putine fonduri de asistenta din partea UE. Din 1997 si pana in prezent, aceasta asistenta s-a cifrat la doar circa 9,8 milioane euro. Potrivit prefectului judetului Calarasi, principala cauza o reprezinta criteriul de definire a zonelor defavorizate, in speta rata somajului inregistrat. Jonathan Scheele a fost de acord ca acest criteriu nu este intotdeauna relevant, mai ales in zonele cu populatie predominant rurala, si ca ar fi mai bine sa se ia in considerare gradul de ocupare al fortei de munca. In judetul Calarasi acesta este foarte scazut, doar circa 24.000 de persoane fiind inregistrate ca platitori de impozit pe salariu dintr-un total de circa 320.000. Oficialul UE a efectuat ieri o vizita de evaluare a proiectelor finantate de Comunitatea Europeana in judetul Calarasi.