joi, 18 decembrie 2008

Rafinaria Astra supravietuieste din stocuri

Cifra de afaceri a companiei Rafinaria Astra Romana din Ploiesti s-a redus la mai putin de jumatate in primul semestru al acestui an, comparativ cu intervalul similar de anul trecut, la 4,79 mil. lei (1,33 mil. euro), iar firma si-a redus pierderile de la 5,8 mil. lei la 3 mil. lei. Intrucat product foarte putin .

Tranzactie de 380.000 de euro cu 9% din Argos Cluj

Un pachet de 29.000 de actiuni ale companiei Argos SA Cluj a facut, la jumatatea sedintei bursiere Rasdaq, obiectul unei singure tranzactii de 1,34 milioane lei (380.000 de euro), care a acoperit peste jumatate din lichiditatea pietei. Titlurile au fost transferate pe piata Regular, la un pret de 46 mil lei .

Investitorii au mers din nou pe mana SIF-urilor

Dupa corectia de miercuri de pe SIF-uri, acestea si-au reluat ieri cresterea, indicele BET-FI urcand cu 2%. Brokerii spun ca motivul acestei cresteri il reprezinta prevederile inscrise pe ordinea de zi a AGA, programata pentru astazi la BCR.
Astfel, conform uneia dintre aceste prevederi, Erste Bank va putea majora capitalul social al BCR, inainte de listarea acesteia pe bursa, numai cu acordul SIF-urilor sau in conditiile cerute de normele de prudentialitate.

Un grup implicat in afaceri cu Gazprom a facut o oferta de preluare a Rolast Pitesti

O companie inregistrata in Cipru, in spatele careia s-ar afla, conform informatiilor de pe piata, doi cetateni englezi, va derula, incepand de marti, o ofera publica de preluare a actiunilor producatorului de repere de cauciuc Rolast Pitesti, companie care a mers din pierdere in pierdere in ultimii ani.
Naniero Investments Ltd. ofera 0,0675 lei/actiune, valoarea totala a ofertei fiind de 3,93 mil. euro. Societatea a cumparat in luna aprilie de la cele trei fonduri de investitii care controleaza Rolast, pachete reprezentand putin peste 33% din capitalul Rolast. Oferta de preluare evalueaza Rolast la 5,8 mil. euro.

Baile Felix spera la un profit de 2 mil. euro cu turatia la jumatate

Societatea Turism Baile Felix, principalul jucator de pe piata turismului balnear, estimeaza pentru acest an obtinerea unui profit brut de 7 milioane de lei (1,9 mil. euro), similar celui inregistrat anul trecut, in conditiile in care jumatate din capacitatea de trei stele este scoasa din functiune pentru modernizarea complexului International.
In acelasi timp conducerea companiei se asteapta ca in urma investitiilor pe care le va realiza in urmatorii ani sa ajunga la un profit de peste 30 de milioane de lei noi in 2010.

ARDAF: Presedintele si ceilalti membri ai CA vor fi dati afara saptamana viitoare

Membrii Consiliului de Administratie (CA) ai companiei de asigurare Ardaf vor fi revocati din functie cu ocazia unei Adunari Generale a Actionarilor, convocate pe 7 august, conform informatiilor publicate de companie in Monitorul Oficial.
Octavian Manastireanu, presedintele CA si cei doi membri Nicolae Petrisor si Sorin Ciuca vor fi revocati ca urmare a retragerii aprobarii de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), in urma cu doua saptamani, dupa dispunerea intrarii Ardaf sub administrare speciala.

Rompetrol a lansat prima statie mobila de distributie a carburantilor

Divizia de retail a grupului Rompetrol, compania Rompetrol Downstream, a lansat joi, in parteneriat cu societatea Rominserv, prima statie mobila de distributie a carburantilor, urmand sa puna in functiune, pana la finele anului, circa 300 de unitati. "Scopul proiectului este de a capta potentialii cumparatori .

Titlurile a trei companii in faliment, retrase de la tranzactionare

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a decis retragerea de la tranzactionare pe piata valorilor mobiliare necotate a titlurilor Bancii Turco-Romane, ale Eurofinances si Hitrom Vaslui. Retragerea de la tranzactionare va fi insotita si de radierea valorilor mobiliare din evidenta CNVM, se ar fi mereu bine .

duminică, 14 decembrie 2008

Piata a ramas pe loc, SIF-urile au pierdut 1,5%

Societatile de investitii financiare (SIF) au pierdut ieri in medie 1,5%, in timp ce indicele BET a coborat usor sub maximul istoric stabilit in sedinta de luni.
Valoarea tranzactiilor s-a pastrat la un nivel bun pentru aceasta perioada, aceasta depasind si ieri nivelul de 10 mil. euro.
"Se anunta o vara interesanta pe Bursa. Sunt optimist moderat in ceea ce priveste evolutia din acest an a Bursei, iar in lipsa unor fenomene negative ma astept la cresteri moderate, in jur de 15-20% pentru indicele BET si putin peste in cazul mediei societatilor de investitii financiare", spune Razvan Pasol, presedintele societatii de brokeraj Intercapital Invest.

Societatile de investitii financiare (SIF) au pierdut ieri in medie 1,5%, in timp ce indicele BET a coborat usor sub maximul istoric stabilit in sedinta de luni.
Valoarea tranzactiilor s-a pastrat la un nivel bun pentru aceasta perioada, aceasta depasind si ieri nivelul de 10 mil. euro.
"Se anunta o vara interesanta pe Bursa. Sunt optimist moderat in ceea ce priveste evolutia din acest an a Bursei, iar in lipsa unor fenomene negative ma astept la cresteri moderate, in jur de 15-20% pentru indicele BET si putin peste in cazul mediei societatilor de investitii financiare", spune Razvan Pasol, presedintele societatii de brokeraj Intercapital Invest.De la inceputul acestui an performanta indicelui BET este de peste 13%, in timp ce BET-FI s-a apreciat cu aproape 18%.
"Nu sunt adeptul evolutiilor de tip calendaristic si de aceea nu cred ca scenariile de anul trecut se vor repeta pe Bursa", mai spune Razvan Pasol.
De altfel, multi brokeri se asteapta la o stabilizare a trendului in timpul verii pentru ca apoi piata sa revina pe cresteri importante, in conditiile in care si pentru piata de capital din Romania este primul an de dupa aderarea la UE.
Indicele BET a pierdut in ultima sedinta 0,08% pe fondul unei valori a tranzactiilor de 11,3 mil. euro (36,4mil. lei).
Actiunile dezvoltatorului imobiliar Impact au fost din nou in centrul atentiei, titlurile sale asigurand Bursei un rulaj de 0,75 mil. euro (2,4 mil.lei).
Indicele BET-FI s-a corectat cu 1,53%, valoarea tranzactiilor cu titlurile societatilor de invetitii financiare fiind de 7,4 mil. euro (23,8 mil. lei), peste 65% din lichiditatea intregii Burse.
Piata RASDAQ a inregistrat in ultima sedinta un rulaj de 3,6 mil. euro (11,6 mil. lei), actiunile companiei din domeniul panificatiei Boromir facand din nou piata cu un rulaj de peste 1 mil. euro.

Titlurile SIF Transilvania (SIF3) au pierdut ieri 1,72%, intr-o zi in care toate SIF-urile au inregistrat pierderi. Valoarea tranzactiilor cu titlurile companiei s-a ridicat in sedinta de ieri la circa 376.000 de euro (1,21 milioane lei), aflandu-se printre cele mai cautate zece companii de la Bursa. SIF a vandut pachetul de 70% detinut la compania Med Com Prod Medgidia, castigand in urma tranzactiei circa 0,68 milioane de euro (2 milioane de lei).

Actiunile combinatului chimic Oltchim Ramnicu Valcea (OLT) au pierdut ieri 1,41%, pe fondul unui rulaj de circa 184.000 de euro (591.000 de lei). Scaderea de ieri vine dupa ce titlurile companiei s-au apreciat in ultimele cinci sedinte cu 26,79%. Actiunile combinatului Oltchim au castigat de la inceputul anului peste 54,68%, de la un pret de 0,475 lei/actiune la inceputul lui ianuarie. Ultima tranzactie cu titlurile combinatului chimic s-a perfectat ieri la un pret de 0,7 lei/actiune.

Actiunile Electroputere Craiova (EPT) au sarit ieri cu 14,37%, pe fondul unei lichiditati scazute, de doar 26.000 de euro (83.000 de lei). Titlurile companiei au cunoscut in ultimele sase sedinte cresteri spectaculoase, de peste 14% in fiecare sedinta. Actiunile Electroputere s-au apreciat in ultima saptamana de peste doua ori, de la un pret de 0,245 lei/actiune la inceputul saptamanii trecute. Ultima tranzactie cu titlurile companiei s-a perfectat ieri la un pret de 0,565 lei/actiune.

Actiunile Condmag (COMI) au pierdut ieri 1,06%, pe fondul unei lichiditati de 53.000 de euro (170.000 de lei). Analistii de la Intercapital considera ca actiunile Condmag sunt supraevaluate pe termen scurt prin prisma indicatorilor de evaluare, care se situeaza peste media companiilor din Europa de Vest si de Est care activeaza pe acelasi domeniu. Condmag are o valoare a raportului pret/profit pe actiune de aproape 110, peste media companiilor asemanatoare din Europa.

Actiunile Dafora Medias (DAFR) au pierdut ieri 1,68%, pe fondul unei lichiditati de circa 25.000 de euro (80.000 de lei). Dafora a incheiat saptamana trecuta un contract de credit in valoare de circa 17 milioane de euro (55,6 milioane de lei) cu Banca Transilvania. Creditul va fi rambursat in zece ani si vizeaza refinantarea unor imobilizari financiare. Principalul actionar al firmei este omul de afaceri Gheorghe Calburean, cu o participatie de 48,16%.

Brokerii nu vad o corectie serioasa de la inaltimea noilor maxime

Toti cei trei indici ai Bursei de Valori Bucuresti au atins la inceputul saptamanii maxime istorice. Brokerii raman insa optimisti si considera ca noi maxime nu inseamna neaparat si apropierea unei corectii.
Ei spun ca pe piata romaneasca nu exista motive de ingrijorare in ceea ce priveste un trend negativ in conditiile in care cresterea economica sutine aprecierea actiunilor, dar ca pericolul ar putea veni de pe pietele externe, a caror eventuala cadere ar afecta si Bursa de la noi.

Corectia nu urmeaza neaparat maximelor istorice. Cred ca o miscare in jos a pietei de la noi ar putea fi determinata de o conjunctura. Trebuie sa privim cu atentie indicatorii de evaluare economica a companiilor listate, dar si evolutia pietelor extrene. Daca la nivel international ar avea loc o corectie, aceasta s-ar resimti cu siguranta si la noi", spune Razvan Pasol, presedintele societatii de brokeraj Intercapital.
Indicele BET a urcat anul trecut cu 22%, randament sub nivelul indicilor de pe mai multe piete emergente, iar cresterea economica a fost una dintre cele mai puternice din regiune, 6,8%.
"Nu vad in viitor o corectie drastica in conditiile in care majoritatea industriilor se dezvolta pe baza aderarii la Uniunea Europeana si cresterii puterii de cumparare", Rares Nilas, directorul general al BT Securities.
Piata de la Bucuresti a ramas insa in urma vecinelor din Europa, desi are rate de crestere ale econmiei peste acestea. De la inceputul anului indicele BET, care urmareste cele mai importante zece actiuni din piata romaneasca, a urcat cu 13%, in timp ce indicele DAX al bursei din Germania a castigat peste 20%.
Indicele companiilor de pe piata NASDAQ a atins luna aceasta maximul ultimilor sase ani pe fondul informatiilor pozitive referitoare la economia Statelor Unite, iar multi analisti de pe Wall Street recomanda precautie sau ordine de vanzare clientilor lor.
"Asa cum am vazut in ultimii ani, corectiile din afara se resimt si la noi, unii dintre investitorii straini amana deciziile de investire, sau chiar ies de pe anumite actiuni, daca au intrat cu un scop speculativ", spune Razvan Pasol.
Brokerii de la noi cred insa ca o corectie la nivel mondial s-ar resimti din plin si pe piata romaneasca de capital, in conditiile in care Bursa din Bucuresti este din ce in ce mai corelata cu evolutia pietelor financiare din afara. Mihai Chisu, broker la Egnatia Securities, spune ca atunci cand pietele externe sunt in recesiune, Bursa de la noi resimte aceste evolutii negative prin faptul ca lipsesc ordinele de cumparare din partea investitorilor din afara.
Un lucru bun este ca nici ordine de vanzare importante nu apar in aceste perioade din partea strainilor. Chisu spune ca in majoritatea lor investitorii straini se afla pe acumulare in pietele emergente, cum este si cea a Romaniei.
"O observatie personala ar fi ca Bursa de la noi este foarte corelata la scaderi cu pietele externe. De aceea o corectie la nivel international nu are cum sa nu ne afecteze si pe noi. Investitorii straini nu dau ordine de vanzare in aceste situatii, dar lipsa ordinelor de cumparare din partea lor duce la o scadere pe indici. Putine sunt fondurile care intra in Romaania cu scopuri speculative", spune Mihai Chisu.
Piata romaneasca nu a respectat scenariul anului trecut cand "corectia de primavara" inceputa la sfarsitul lui februarie s-a prelungit pana in iunie. Anul acesta corectia a avut loc la inceputul lui martie, dar piata si-a revenit rapid si a atins noi maxime la inceputul acestei saptamani.
"Anul trecut a fost o situatie mai speciala. Au existat corectii pentru ca au fost incertitudini din partea mediului politic. Ma refer aici la incertitudinea aderarii la Uniunea Europeana si la pragul de detinere la societatile de investitii financiare", spune Rares Nilas.
Societatile de investitii financiare (SIF) au realizat pe primele cinci luni si jumatate ale acestui an un randament mediu de 18%, peste cel al celorlalte companii listate. Indicele BET-FI a fost ajutat de o evolutia peste asteptari la nivelul SIF Transilvania, care a urcat de la inceputul anului cu peste 54%.
Compania a profitat de atentia investitorilor gratie faptului ca Adunarea Generala a Actionarilor a aprobat majorarea de capital. SIF Oltenia, in schimb, se afla chiar sub nivelul la care a deschis anul acesta.
"Ma astept in continuare la o evolutie pozitiva a indicilor pe acest an, in lipsa unor evenimente care sa marcheze negativ piata.
La inceputul anului estimam un randament de 25-30% pentru indicele BET, in timp ce pentru BET-FI rentabilitatea va fi peste aceste valori", spune Razvan Pasol.

Certinvest sparge gheata si investeste in Bulgaria

Fondul de actiuni Intercapital, administrat de societatea Certinvest, a iesit pe pietele externe de capital prin achizitionarea de actiuni la banca ungara First Investment Bank (FIB) si prin conversia actiunilor BCR in actiuni Erste Bank, valoarea totala a actiunilor detinute la cele doua banci depasind 200.000 de euro. Investitiile reprezinta circa 1,4% din activele fondurilor administrate de Certinvest.

Horatiu Cercel ofera 2,2 mil. euro pe 34% din Concefa Sibiu

Omul de afaceri Horatiu Cercel, care detine pachetul majoritar de actiuni la firma de constructii Concefa din Sibiu (COFI), va derula incepand de astazi o oferta de preluare pentru restul de 34,68% din actiunile companiei. Oferta, intermediata de societatea de brokeraj Carpatica Invest, se realizeaza la un pret de 2 lei/actiune, valoarea totala a acesteia fiind de 7,1 mil. lei (2,2 mil. euro). In piata, actiunile Concefa s-au tranzactionat ieri la inchidere la un pret de aproape trei ori mai mare, respectiv 5,85 lei/actiune, capitalizarea companiei fiind de 18,5 mil. euro.


Derularea ofertei vine in contextul in care Horatiu Cercel si-a adjudecat luna trecuta pachetul de control in societate, iar conform reglementarilor pietei de capital el trebuie sa faca o oferta pentru preluarea restului de actiuni.
Horatiu Cercel a achizitionat la inceputul lunii mai un pachet de circa 21% din actiunile Concefa, pentru care a platit 4,36 mil. lei (1,3 mil. euro), ajungand sa controleze 65,32% din companie. Pachetul a fost transferat la pretul de 2 lei/actiune.
Actiunile Concefa au inregistrat anul acesta una dintre cele mai mari cresteri, valoarea companiei pe bursa RASDAQ urcand de la inceputul anului de peste 14 ori.
Grupul de firme Concefa din Sibiu are in derulare o lucrare de constructii la un centru de afaceri compus din doua turnuri gemene pentru firma Paltinis Leasing, parte a grupului Atlassib, controlat de omul de afaceri Ilie Carabulea. El a estimat aceasta investitie la peste 18 mil. euro.
Actionarii firmei de constructii au aprobat in luna aprilie contractarea mai multor credite bancare, in valoare totala de 8,9 mil. euro. Pe langa aceste sume, societatea vrea sa mai atraga de la actionari inca 1,2 mil. euro printr-o majorare de capital, prin aport din partea acestora la valoarea nominala de 0,1 lei/actiune. Decizia va fi discutata in Adunarea Generala de la inceputul lunii viitoare. Grupul Concefa a anuntat ca va investi circa 10 mil. euro in trei proiecte rezidentiale din Sibiu.
Afacerile Concefa SA au urcat anul trecut cu 28%, pana la 53,6 mil. lei (15,2 mil. euro).

KBC Securities evalueaza Impact la 410 mil. euro

Analistii societatii de brokeraj KBC Securities estimeaza ca pretul corect al actiunilor companiei de dezvoltare imobiliara Impact Developer & Contractor (IMP) este de 1,332 lei/actiune, care ar indica o valoare a companiei de 410 mil. euro, potrivit unui raport de analiza publicat la inceputul acestei saptamani.
Actiunile Impact au inchis sedinta de tranzactionare de ieri la pretul de 1,2 lei/actiune, capitalizarea companiei fiind de circa 370 mil. euro.

Activele SIF Muntenia au urcat cu 11,2% in luna mai

SIF Muntenia a inregistrat in luna mai cea mai mare crestere de active dintre cele cinci societati de investitii financiare, activele nete ale acesteia majorandu-se cu 11,27%, pana la 1.655 mil. lei (509 mil euro).
Suma activelor nete ale SIF-urilor la finele lunii mai se cifra la peste 9,1 mld. lei (2,8 mld. euro), ceea ce reprezinta un avans de 3,2% fata de luna precedenta. De la inceputul anului activele societatilor de investitii au urcat in medie cu 22,5%, pe fondul cresterilor semnificative inregistrate de actiunile companiilor de pe RASDAQ pe care SIF-urile le au in portofoliu.

Plus de 3,2% pentru FOA

Fondul Oamenilor de Afaceri (FOA), fond inchis de investitii administrat de societatea SAFI Invest, a inregistrat o crestere de 3,2% a unitatii de fond in primele cinci luni ale anului. Alte fonduri inchise de investitii cu plasamente in actiuni care a activeaza in industrie precum Infinity si FAPT au obtinut in primele cinci luni ale anului un randament de 7,8%, respectiv de 37,6%, in timp ce BT Invest a obtinut un randament negativ de 4%. Fondul Oamenilor de Afaceri a raportat o scadere de 1,38% a activelor nete in primul trimestru al anului. Numarul investitorilor la fondul inchis a ajuns la sfarsitul lunii martie la 91.963 fata de 92.689 de investitori la sfarsitul anului trecut. Societatea de administrare SAFI Invest a decis alocarea cotei parti din venitul net al FOA realizat in exercitiul financiar 1 ianuarie- 31decembrie 2006 la nivelul sumei nete de 0,2 lei/ titlu.

Interes ridicat pentru Boromir Prod inainte de majorarea capitalului

Actiunile producatorului din industria de panificatie Boromir Prod Buzau (SPCU) au fost intens tranzactionate in ultimele zile, acestea tinand capul de afis pe piata RASDAQ, atat din punctul de vedere al valorilor tranzactionate, cat si al numarului de tranzactii. Astfel, numai in ultimele trei ziles-au transferat in piata actiuni Boromir Prod reprezentand circa 8% din capitalul social, pe fondul carora aceste titluri s-au apreciat cu peste 10%. Valoarea tranzactiilor s-a ridicat la 16,8 mil. lei (5,1 mil. euro). Interesul ridicat pentru actiunile firmei din grupul Boromir vine in contextul in care ieri a fost ultima zi in care se puteau achizitiona actiuni ale acesteia care dau dreptul de participare la majorarea de capital ce urmeaza sa fie derulata de companie in urmatoarea perioada. Actionarii Boromir Prod au aprobat la inceputul lunii majorarea capitalului de circa 14 ori, pana la 14,3 mil. lei (4,4 mil. euro), prin aport in numerar la valoarea nominala de 0,1 lei/actiune. Ultima tranzactie cu actiunile Boromir Prod s-a realizat la pretul de 19,9 lei/actiune, nivel la care capitalizarea companiei este de 62,8 mil. euro.

sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Magazinele din SUA incearca sa salveze cel mai slab sezon de cumparaturi din ultimii 6 ani cu reduceri de pana la 70%

Retailerii americani si-au deschis portile astazi cu reduceri de pana la 70%, dupa sarbatorirea Zilei Recunostintei, in incercarea de a salva ceea ce ar putea fi cel mai slab sezon de cumparaturi din ultimii 6 ani, scrie Bloomberg.

Un consumator mediu din SUA va cheltui luna aceasta 616 dolari pe cadourile de sarbatori, in scadere cu 29% fata de perioada similara a anului trecut, potrivit unui sondaj Gallup.

Magazinele au afisat "promotii explozive" pentru a impulsiona cumparaturile in prima zi a sezonului, numita "Vinerea Neagra", aceasta fiind ziua in care, in mod normal, vanzatorii incep sa contabilizeze profiturile anuale.

Zarea a trecut pe pierdere dupa primele sase luni, cu 2,3 mil. euro

Producatorul de bauturi alcoolice Zarea Bucuresti (ZARE) a inregistrat in primul semestru pierderi de 8,2 mil. lei (2,25 mil. euro), comparativ cu un castig nesemnificativ consemnat in perioada similara din 2007. Afacerile companiei s-au mentinut in aceeasi perioada la un nivel similar, de 18,4 mil .
lei (5 mil. euro). Rezultatul negativ a fost influentat pe de o parte de pierderile din activitatea curenta a companiei, din care a rezultat o pierdere de 2,7 mil. lei, cat si ca urmare a pierderilor financiare care s-au ridicat in primele sase luni la 5,5 mil. lei. Acestea din urma au fost cauzate de deprecierea leului fata de monedele internationale, se arata in raportul companiei. Actiunile Zarea Bucuresti s-au tranzactionat ultima data la pretul de 0,82 lei/actiune, nivel la care capitalizarea companiei este de 9,7 mil. euro.

Transelectrica a incheiat un contract de 33,5 mil. euro cu Areva

Transportatorul national de energie Transelectrica, condus de Stelian Gal, a semnat un contract in valoare de 33,5 milioane de euro pentru retehnologizarea statiei electrice de transformare si conexiuni de inalta tensiune de la Lacu Sarat, au anuntat reprezentantii companiei. Lucrarile de retehnologizare vor demara in acest an si sunt estimate a fi incheiate in 2012. Fondurile necesare investitiei vor fi suportate integral de Transelectrica din surse proprii. Transelectrica a incheiat primul semestru cu un profit de 115,5 milioane de lei (31 milioane de euro), castig de peste doua ori mai mare fata de cel din perioada similara a anului trecut, de 54,5 milioane de lei. In acelasi timp, cifra de afaceri a crescut cu aproape 30%, de la 1,04 miliarde lei la 1,35 miliarde de lei (367,9 milioane de euro).

Doua zile de cresteri spectaculoase au readus speranta pe Bursa

Bursa cunoaste in momentul de fata un inceput de toamna cum nu se poate mai bun, dupa ce in august aceasta inregistrase corectii puternice si lichiditati foarte mici.
SIF-urile au reprezentat in ultimele doua sedinte de tranzactionare motorul pietei, dupa ce indicele BET-FI a crescut luni cu 4,45%, pentru ca ieri acesta sa sara din nou foarte puternic, cu circa 8,5%.
Indicele general al pietei, BET-C, a crescut ieri cu 1,2%, in vreme ce indicele celor mai lichide companii din piata, BET, a avansat cu aproximativ 1,6%.

Un avans important, de 3,5%, a fost inregistrat ieri si de BET-XT, indicele reprezentativ al Bursei care cuprinde cele mai lichide 25 de companii din piata, inclusiv SIF-urile.
Cele mai importante cresteri din piata au fost cunoscute ieri de actiunile SIF Oltenia (SIF5), cu un avans de circa 10,5%, precum si de titlurile SIF Muntenia (SIF4) si SIF Transilvania (SIF3), cu aprecieri de 8,6%, respectiv de 8,8%. In plus, titlurile Broker Cluj (BRK) au avansat cu 7,5%, actiunile Altur Slatina (ALT) cu 7,2%, in vreme ce cotatiile BRD SocGen (BRD) au avansat cu 4,2%.
Pe langa aprecierile puternice cunoscute de majoritatea emitentilor, Bursa a adus ieri si unul dintre cele mai mari lichiditati din ultimele luni, tranzactiile cu actiuni din piata ridicandu-se la 10 milioane de euro (35,3 milioane de lei). Nici piata RASDAQ nu a fost neglijata ieri de investitori, rulajul inregistrat de aceasta, de 1,6 milioane de euro (5,6 milioane de lei), fiind peste media ulimelor luni.
Grupul societatilor de investitii financiare a inregistrat ieri tranzactii cumulate in valoare de 6 milioane de euro (21,2 milioane de lei), reprezentand 60% din piata.
De altfel, SIF Moldova (SIF2) a atins cel mai mare rulaj din piata, de 1,5 milioane de euro (5,5 milioane de lei), urmat indeaproape de titlurile SIF Oltenia (SIF5), cu o lichiditate de 1,4 milioane de euro (4,9 milioane de lei).
Pe piata RASDAQ, cel mai mare rulaj a fost inregistrat de titlurile Siderma Bucuresti (SIDR), de 0,5 milioane de euro (1,7 milioane de lei), urmat de actiunile Comnord Bucuresti (COSC), cu un rulaj de circa 250.000 de euro (0,9 milioane de lei).
O stire pozitiva pe plan international a fost ieri scaderea pretului petrolului pana la un nivel de circa 108 dolari pe baril, in conditiile in care pagubele produse de uraganul Gustav asupra unitatilor de productie din Golful Mexic au fost limitate.
Mai multe rafinarii importante din SUA au spus ca verificarile preliminarii de luni au aratat ca unitatile proprii nu au fost afectate de Gustav.
Operatorii din apropierea coastei au anuntat ca senzorii au indicat ca principalele platforme au ramas in locul dinantea trecerii uraganului, dar Shell, cel mai mare producator din regiune, a precizat ca ar putea dura trei-cinci zile pentru reinceperea operatiunilor.

Brokerii: Era normal sa creasca dupa ce a scazut atat de mult in ultimele luni

Cele mai lichide 25 de actiuni de pe Bursa, cuprinse in indicele BET-XT, au castigat in medie peste 6% in ultimele doua sedinte de tranzactionare, dupa ce pierdusera 35% de la inceputul lunii iunie pana la sfarsitul lunii august. Tonul revenirii l-au dat SIF-urile, insa cresteri semnificative au inregistrat si alte actiuni, precum Broker Cluj (BRK) sau Impact (IMP), aflate in topul perdantelor in acest an.

Este un lucru cert ca atunci cand piata scade rapid va reveni cu aceeasi intensitate. In ultimele doua zile s-au anulat din scaderile lunii august, atunci cand am avut parte de corectii nejustificate, venite pe baza unei presiuni la vanzare si a lipsei de investitori. Rapoartele privind economia Romaniei sunt bune, perspectivele de asemenea, iar actiunile au ajuns la preturi extrem de mici, inclusiv SIF-urile", sustine Rares Nilas, directorul general al societatii de brokeraj BT Securities.
Unii brokeri sustin ca stirile pozitive din ultimele zile, cum sunt cresterea economica record a Romaniei sau scaderea pretului petrolului, au adus mai multi investitori in piata, chiar si fonduri straine, care au fost foarte discrete in ultimele luni.
"Cred ca au fost ordine de afara, acestea intrand in piata dupa ora 11-12. Posibilii investitori straini au fost atrasi probabil de anuntul de luni privind cresterea economica a Romaniei, precum si faptul ca au stat prea mult timp in afara pietei noastre", spune Octavian Dragolea, seful sucursalei din Bucuresti a IFB Finwest.
"Nu ma asteptam la un rebound atat de puternic al SIF-urilor ieri. Volumul tranzactionat in ultimele zile a atras cu siguranta atentia, fiind superior mediei inregistrata in ultima luna. S-au simtit niste jucatori mai mari in piata insa nu cred ca motivul cresterii puternice a constat in prezentarea rezultatelor economiei nationale, destul de predictibile de altfel", crede Georgiana Pacesila, broker la Confident Invest.
Brokerii care lucreaza preponderent cu fonduri straine sunt insa mai rezervati cu privire la cresterile din ultimele doua zile sustinand ca e prematur sa se vorbeasca despre o revenire a investitorilor straini.
"N-as putea spune ca a revenit apetitul investitorilor pentru investitiile la Bursa. Cred ca este vorba despre o corectie tehnica dupa scaderile puternice din ultima perioada, cand piata a fost caracterizata de un pesimism excesiv. Poate fi si efectul rezultatelor macroeconomice anuntate pe primul semestru, dar si o conjunctura favorabila determinata de scaderea pretului titeiului. Pana la revenirea investitorilor pe Bursa mai e insa drum lung", sustine Liviu Giugiumica, directorul general al UniCredit CA IB Securities.
Cresterile puternice din ultimele doua zile sunt puse si pe seama lichiditatii reduse de pe Bursa, care a favorizat si scaderile dramatice din ultimele luni. Chiar daca valoarea tranzactiilor a depasit ieri 12 mil. euro, acestea se situeaza inca mult sub nivelul din urma cu un an.
"Un motiv pentru cresterile puternice de ieri este si lichiditatea scazuta a pietei. Este mult mai usor de ridicat cotatiile cu o suma mica de bani. Actiunile au scazut pana la un nivel la care nu mai era nici o logica pentru alte pierderi. In plus, analizele fundamentale spun ca actiunile sunt bune de cumparat", spune Adrian Ceuca, directorul general adjunct al Broker Cluj.
El sustine insa ca un motiv ar putea fi si lupta de la varful conducerii SIF Oltenia.
"Posibile motive ar putea fi gasite in scaderile nejustificate ale cotatiilor din ultimele luni, probabil si a datelor foarte bune venite de la Uniunea Europeana, insa cel mai important este scandalul de la SIF Oltenia, unde doi actionari importanti pot porni o lupta pentru conducere. Este normal ca daca se doreste o impunere a unuia dintre actionari pretul titlurilor sa nu scada, ci dimpotriva sa creasca. Lupta pentru putere a dus mereu la cresterea cotatiilor societatilor", explica Ceuca.
SIF Oltenia (SIF5) a inregistrat ieri cea mai mare crestere din grupul SIF-urilor, 10%, in timp ce indicele BET-FI a crescut cu 8%. Cresterea SIF-urilor a fost sustinuta si de raportul favorabil emis la sfarsitul saptamanii trecute de Raiffeisen Capital&Investment (RCI), desi brokerii sustin ca nu acesta a fost factorul determinant.
"Nu cred ca raportul celor de la RCI a dus neaparat la cresterile puternice de ieri. Asta ar insemna ca orice companie mai puternica sa poata duce pretul actiunilor dupa targetul stabilit. Previziunile lor au fost bune, insa este greu sa duci atat de sus preturile dupa un raport. Este necesara in continuare inca o crestere de 5-6%, pentru a recupera toata corectia din luna trecuta. Daca vom reusi sa ajungem la preturile de la inceputul lunii august, atunci putem vorbi de un trend ascendent. Trebuie sa mai asteptam insa cateva zile pentru a vedea cum va evolua piata", spune Rares Nilas.
Octavian Dragolea sustine ca nu doar cei de la RCI au recomandat cumpararea in ultima perioada, insa probabil ca raportul acestora a avut un impact mai puternic.
El crede ca evolutia din ultimele doua zile ar putea reprezenta un nou inceput, cu conditia de a renunta insa la a face comparatii intre Bursa noastra si pietele externe. "Nu ma astept sa avem parte numai de cresteri in continuare, dar sper ca sedintele trecute sa fie un semnal bun si pentru ceilalti investitori din piata".
Pentru toata lumea insa, evolutia Bursei de la Bucuresti ramane sub semnul pietelor externe.
"Conditia esentiala pentru ca fondurile straine sa revina cu plasamente substantiale la BVB este situatia financiara internationala, asa ca ar trebui sa privim in continuare cu atentie spre marile economii ale lumii. Atractivitatea emitentilor BVB nu a crescut peste noapte de aceea nu cred ca situatia din sedinta trecuta trebuie sa fie considerata ca un semnal al unei reveniri, fiind nevoie de o confirmare", conchide Georgiana Pacesila.

BCR fuzioneaza doua fonduri de obligatiuni, cu active de 150 mil. lei

ocietatea BCR Asset Management (AM), din cadrul grupului BCR-Erste, intentioneaza sa fuzioneze cele doua fonduri de obligatiuni din portofoliu, BCR Clasic si BCR Obligatiuni, formand astfel cel mai mare fond mutual din industrie cu active de peste 150 mil. lei (42 mil. euro) si aproape 10.000 de investitori.
"Vom face prima fuziune din piata fondurilor mutuale intre fondul BCR Obligatiuni si BCR Clasic. Acest demers va avea loc dupa ce noul regulament al fondurilor de investitii va fi aprobat", a spus Dragos Neacsu, presedintele BCR AM.

In prezent, divizia de administrare din cadrul grupului BCR este lider pe piata fondurilor mutuale, controland aproape 30% din activele de 921 mil. lei (260 mil. euro) ale industriei la sfarsitul lunii iulie, potrivit datelor Asociatiei Administratorilor de Fonduri (AAF).
Societatea administreaza un portofoliu de opt fonduri, printre cele mai diversificate din piata, fondul BCR Obligatiuni inregistrand cele mai consistente subscrieri de la inceputul anului. Lansat la sfarsitul anului trecut, BCR Obligatiuni dispune de active nete in valoare de 123,6 mil. lei (35 mil. euro) de la un total de peste 2.700 de investitori, potrivit informatiilor furnizate ieri de administrator. Al doilea fond de obligatiuni din portofoliul BCR, respectiv BCR Clasic, a fost lansat in urma cu sase ani, raportand ieri active nete in valoare de aproximativ 32,5 mil. lei (9,2 mil. euro) de la aproape 6.900 de investitori. Prin fuziunea celor doua fonduri, BCR Asset Management va administra cel mai mare fond mutual, cu active care vor depasi pragul de 150 mil. lei, ceea ce ar facilita iesirea fondului pe pietele externe de obligatiuni.
"BCR Obligatiuni a atras in ultimele cinci luni subscrieri de 110 mil. lei, de la entitati din afara grupului. Investitorii de retail detin o pondere de 60% din activele atrase de fond", a continuat Neacsu.
Alaturi de investitorii individuali, la fondul BCR Obligatiuni au mai investit intreprinderile mici si mijlocii (IMM-uri) si angajatii BCR care detin o pondere de 10% din activele atrase de fond.
La sfarsitul primului semestru, BCR Obligatiuni a investit aproape 14% din activele de 72,5 mil. lei in obligatiuni corporative emise de Erste Bank, Volksbank, BRD-SG si Dexia, aproape 71% din active find plasate in depozite bancare, potrivit raportului semestrial de administrare. BCR Obligatiuni a marcat un randament de 5,3% in primele sase luni ale anului.

Creteanu si-a redus cu 29% castigul la Comnord

Compania de constructii Comnord Bucuresti (COSC), controlata de omul de afaceri Sorin Creteanu, a raportat pe primul semestru din acest an un profit net de 9,9 mil. lei (2,7 mil. euro), in scadere cu 29% fata de perioada ianuarie-iulie a anului precedent, cand castigul firmei s-a ridicat la 13,9 mil. lei (4,2 mil. euro).
Scaderea profitului a venit pe fondul afacerilor mai mici, care s-au redus in aceeasi perioada cu 27%, pana la 95,3 mil. lei (aproape 26 mil.

Transelectrica: Dupa un an foarte bun vine unul slab

Conducerea Transelectrica (TEL) spune ca din modul de reglementare in vigoare face ca transportatorul national de energie electrica sa inregistreze fluctuatii mari de profit de la an la an.

"Daca lucrurile nu se schimba in ceea ce priveste modul de reglementare o sa o alterneze tot asa, un an cu rezultate exceptionale si altul cu rezultate mai slabe", spune Razvan Purdila, seful directiei de strategie, cooperare internationala si piata de capital din cadrul Transelectrica.
Aceasta deoarece Transelectrica are cea mai mare parte a veniturilor si cheltuielilor reglementate, iar orice depasire a nivelurilor stabilite cu Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) se deduce sau se adauga la veniturile si costurile anului urmator.

Piscan, EFG: Pozitiile speculative s-au diminuat ieri

Cresterile spectaculoase din primele doua sedinte din saptamana nu au reusit sa se mentina si ieri, Bursa inregistrand prima scadere din luna septembrie.
Indicele societatilor de investitii financiare BET-FI, care a avansat in doar doua zile cu 13,3%, a pierdut ieri 2,7%. De altfel, indicele celor mai lichide zece companii din piata, BET, a scazut la randul sau cu 0,66%, in vreme ce indicele general al pietei, BET-C, s-a depreciat cu circa 0,8%. "Ma asteptam la corectii, era normala o astfel de sedinta. Am avut ordine in piata si vom vedea zilele urmatoare daca piata va continua sa creasca sau nu. In orice caz, cred ca pozitiile speculative au iesit ieri, iar in cazul in care piata va mai scadea, o va face datorita factorilor externi", spune Mihai Piscan, broker la EFG.

Lichiditatea pietei a scazut in comparatie cu sedinta de marti pana la un nivel de 7 mil. euro (24,8 mil. lei) la nivelul intregii piete. Bursa a inregistrat tranzactii cu actiuni in valoare de 6 mil. euro (21,4 mil. lei), in vreme ce piata RASDAQ a atras investitii totale de 0,9 mil. euro (3,4 mil. lei).
Cel mai mare rulaj de la Bursa a fost inregistrat ieri de titlurile Banca Transilvania (TLV), in valoare de 1,3 mil. euro (4,5 mil. lei). De altfel, actiunile bancii, impreuna cu titlurile Petrom (SNP), au fost singurele titluri importante din piata care au inregistrat cresteri, de circa 0,7%, respectiv de 1,4%. Cea mai importanta pierdere a fost atinsa de titlurile SIF Muntenia (SIF4), de 3,5%. "Lichiditatea a fost buna ieri, peste media lunii trecute. Trebuie sa uitam de sedinta de marti, care a avut parte de o evolutie nemaiintalnita in acest an", spune Piscan.
Cea mai mare pierdere a fost atinsa ieri de titlurile Azumures (AZO), care au pierdut 4,7%, in vreme ce titlurile Amonil (AMO) s-au depreciat cu 4,2%. Corectiile celor doua societati au venit dupa ce, marti, Impact a inregistrat un avans de 6,9%.

Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au pierdut in sedinta trecuta 1,8%, pe fondul unui rulaj de 0,4 milioane de euro (1,4 milioane de lei). Corectia de ieri vine dupa ce titlurile societatii de investitii financiare au sarit in ultimele doua sedinte cu circa 11,3%, crescand de la un pret de 1,51 lei/actiune vineri, la un nivel de 1,68 lei/actiune marti. In sedinta trecuta, ultima tranzactie cu titlurile SIF Banat s-a perfectat la un pret de 1,65 lei/actiune.

Actiunile SIF Moldova (SIF2) au scazut ieri cu 3,4%, valoarea tranzactiilor cu titlurile societatii ridicandu-se la circa 0,8 milioane de euro (2,7 milioane de lei). Actiunile SIF-ului au avansat marti cu circa 6,6%, dupa ce au inceput saptamana cu un alt avans important, de aproape 4,4%. Titlurile societatii au cunoscut in ultimele sase sedinte un avans de circa 18,7%, crescand de la un pret de 1,5 lei/actiune la inceputul saptamanii trecute, la un nivel de 1,78 lei/actiune marti.

Actiunile SIF Transilvania (SIF3) au pierdut ieri 1,6%, pe fondul unei lichiditati de 0,7 milioane de euro (2,4 milioane de lei). Pierderea din sedinta trecuta a venit dupa ce titlurile societatii au avansat in primele doua zile din saptamana cu 14,1%, de la un pret de 0,815 lei/actiune la sfarsitul saptamanii trecute, la un nivel de 0,93 lei/actiune marti. Ultima tranzactie cu titlurile SIF Transilvania s-a perfectat ieri la un pret de 0,915 lei/actiune.

Titlurile SIF Muntenia (SIF4) s-au corectat ieri cu 3,5%, pe fondul unui rulaj de circa 0,8 milioane de euro (2,7 milioane de lei). Titlurile societatii au crescut in primele doua sedinte cu 12,3%, avansand de la un nivel de 1,01 lei/actiune vineri, la 1,14 lei/actiune marti si recuperand pierderea inregistrata in august, de 6,9%. Ultima tranzactie cu titlurile SIF Muntenia s-a perfectat ieri la un pret de 1,1 lei/actiune.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au pierdut ieri circa 3,2%, dupa ce ultimele patru sedinte acestea inregistrasera un avans puternic, de 18,75%. De altfel, cea mai mare apreciere a fost atinsa marti, atunci cand titlurile SIF Oltenia au crescut cu aproape 10,5%. Pierderea de ieri a venit pe fondul unei lichiditati de 0,8 mil. euro (2,8 mil. lei), printre cele mai mari din piata. Ultima tranzactie cu titlurile SIF Oltenia s-a perfectat la un pret de 1,84 lei/actiune.

Ciorcila spera sa faca din zece actiuni ieftine una scumpa la TLV

Presedintele Bancii Transilvania crede ca majorarea valorii nominale la 1 leu va oferi un plus de stabilitate pretului actiunilor.

Actionarii Bancii Transilvania au aprobat consolidarea valorii nominale a actiunilor de la 0,1 lei la 1 leu si programul de rascumparare a maxim 5% din actiuni in vederea stabilizarii pretului de pe Bursa.
"In urma majorarilor de capital din ultimii ani am produs un numar extrem de mare de actiuni. Practic am ajuns sa avem mai multe actiuni decat companiile mari din SUA. Acesta a fost principalul motiv pentru care am hotarat consolidarea valorii actiunilor. Credem insa ca aceasta masura va oferi si un plus de stabilitate pretului actiunilor", a declarat pentru ZF Horia Ciorcila, presedintele Bancii Transilvania.

In prezent, Banca Transilvania are 10,291 de miliarde de actiuni cu valoarea nominala de 0,1 lei. Dintre companiile listate pe Bursa de la Bucuresti doar Petrom (SNP) si Rompetrol Rafinare (RRC) au mai multe actiuni, cu 56,64 mld. actiuni, respectiv 21,1 mld. actiuni. In comparatie, Citibank si Bank of America, doua dintre cele mai mari banci din SUA, au in jur de 5 mld. actiuni.
In cadrul operatiunii de consolidare, actionarii Bancii Transilvania vor primi o actiune cu valoarea nominala de 1 leu pentru fiecare 10 actiuni detinute la data de inregistrare, stabilita pentru 19 septembrie, numarul total de actiuni urmand sa se reduca la circa 1,05 miliarde. Teoretic, aceasta operatiune nu are niciun efect asupra capitalizarii bancii, astfel ca pretul actiunilor pe Bursa ar trebui sa creasca de 10 ori, de la circa 0,3 lei in prezent la aproape 3 lei.
Ultima operatiune de acest fel de pe Bursa a fost derulata de catre BRD in 2005. Cea mai mare banca listata a realizat atunci o operatiune mai complexa in cadrul careia a realizat o majorare de capital, prin marirea valorii nominale a actiunilor de la 0,3 lei la 0,5 lei, concomitent cu o consolidare a valorii actiunilor de la 0,5 lei la 1 leu. Titlurile BRD au fost suspendate atunci de la tranzactionare timp de doua luni, la revenirea pe Bursa capitalizarea bancii crescand cu 30% peste valoarea anterioara. Atunci insa Bursa se afla pe un trend ascendent, iar celelalte actiuni din piata crescusera destul de mult cat timp BRD a fost suspendata.

duminică, 23 noiembrie 2008

Si de la Londra, vezi cum muncesc oamenii tai din Buhusi

EAS, CRM, ERP. Aceste prescurtari ale unor sintagme din limba engleza se aud din ce in ce mai des la seminariile pe teme de management. Sunt insotite intotdeauna de nefericitul barbarism "a implementa" si sunt explicate printr-un argou greu de tradus in romana uzuala. Dincolo

Constitutia e una, legea electorala - alta

A fost nefericita ideea de a pune pe agenda convorbirilor de la Cotroceni cu partidele politice atat problemele Constitutiei, cat si ale noii legi electorale. Era mai simplu si mai logic ca discutia sa se axeze asupra modificarilor Constitutiei, care are si un termen mai apropiat (r

vineri, 19 septembrie 2008

Blestemul Balonului de Aur

Jurnalistii italieni de la Calciomercato au incercat sa studieze traiectoriile descendente si punctele comune din carierele a doi dintre cei mai buni fotbalisti ai ultimilor ani, Andrei Sevcenko si Ronaldinho, cei care in aceste clipe se afla in dizgratie la echipele lor de club si care au in comun castigarea Balonului de Aur.

Sevcenko este detinatorul prestigiosului trofeu din anul 2004, pe atunci, “Seva” era pe val, marca pe banda rulanta pentru AC Milan si era idolul tribunelor. Incet-incet, “Tarul” a inceput sa se stinga, totul culminand cu transferul la Chelsea, acolo unde prietenul Abramovici il astepta cu bratele deschise. A costat aproximativ 44 de milioane de euro, iar acum este cotat de “The Blues” undeva pe la 17 milioane, la o distanta de numai un si jumatate.

Pe aceeasi traiectorie se inscrie si vedeta Barcelonei, Ronaldinho, cel care a fost coplesit si el de castigarea Balonului de Aur (2005). Pentru “Ronnie” au urmat evolutii tot mai sterse dupa ce le-a aratat suporterilor de pe Nou Camp distinctia pentru cel mai bun fotbalist al lumii.

“Il sustin total pe Rijkaard, stie cel mai bine ce face si cred ca e o decizie inteleapta sa-l tina pe Ronaldinho pe banca de rezerve”, a precizat, de curand, Johan Cruyff in legatura cu faptul ca “Dintosul” nu prea mai are loc in primul 11 al “extraterestrilor”.

duminică, 8 iunie 2008

DAL Star - VAN Canucks

meciul decisiv intre aceste 2 formatii,3-3 scorul general se joaca in vancouver,cei din dallas au reushit sa revina dupa Cce s-au vazut condusi la general cu 3-1,va fi un meci cat se poate de strans,precizez ca ultimele 2 partide la vancouver acasa s-au terminat cu f putine goluri dar cu toate acestea voi miza pe over 4,5 goluri pentru ca cu siguranta partida se va prelungi si se va ajunge in overtime ca si in primul meci!Va doresc multa bafta celor care au mai ales acest meci!SA fie cu noroc!!!

DET Red Wings - CAL Flames

meciul cu numarul 6 dintre aceste 2 partide,scorul general este 3-2 in favoarea celor din detroit,este ultima sansa a celor de la Flames de a merge mai departe,cred ca cei din detroit sunt destul de experimentati pentru a iesi invingatori din acest meci! mizez pe UNDER 5!

Finlanda - Canada

Finlanda a aratat si in meciul precedent cu Cehia ce aparare solida are si cat de putin inscrie. A inscris in primul minut singurul gol al meciului si apoi au pastrat rezultatul intact pana la sfarsitul partidei. tipic pentru finlandezi care au o echipa foarte solida mai ales din pucnt de vedere defensiv. Canada este o echipa foarte puternica dar nu cred ca vor inscrie multe goluri unei echipe atat defensive cum e Finlanda. Mizez pe un under, desi e un meci amical, pentru ca nu e caracteristic nordicilor sa joace meciuri in care se inscrie mult. Cota nu este spectaculoasa dar mi se pare destul de sigura. ca un lucru ce vine sa intareasca predictia, in ultimele 15 partide finlanda a avut doar 3 meciuri over. de asemenea in ultimul meci contra Canadei de anul trecut a fost tot un under. Cred ca si de data asta se va intampla acelasi lucru.

Buffalo Sabres - New York Rangers

Bufflao Sabres este poate una dintre cele mai bune si in forma echipa din nhl la acest moment, aflndu-se pe primul loc in conferinta de est, la distanta mare de locul doi , de NEW JERSEY. NY Rangers nu a aratat prea multe sezonul aceste califcandu-se in play-off doar de pe locul sase. In majoritatea meciurilor jucate intre Buffalo Sabres si New York Rangers echipa gazda de azi ia invins pe ospetii de azi si pe teren propriu si in deplasare. Buffalo Sabres este foarte puternica pe teren propriu invingand unele din cele mai bune echpe de hochei din nhl: New Jersey Devils, Tampa Bay Lightning, Pittsburgh Penguin,etc. , multe dintre echipele invinse de Buffalo Sabres pe teren propriu fiin calificate in play-off. New York Rangers nu a jucat prea bine in deplasare pierzand meciuri chiar si cu echipe mai modeste, echipe care nu s-au calificat in play-off. Chiar si in meciurile in care Buuffalo Sabres nu a castigat a aratat ca are stofa de campioana si eu zic ca ar merita sa ajunga in finala si chiar sa castige.

NY Rangers - BUF Sabres

Primul meci intre aceste doua echipe in turul doi din play offul hocheiului american.echipa gazda este buffalo care in primul tur a reusit sa invinga pe cei din new jersey cu scorul general 4-1 in timp ce echipa vizitatoare new york rangers a reusit sa invinga categoric pe cei din atlanta cu scorul general 4-0.Amandoua fortmatiile au cate jucatori accidentati: Tim Connolly si Paul Gaustad la buffalo in timp ce la new york rangers jucatorul Karel Rachunek nu va putea evolua in aceasta noapte.cu toate ca buffalo a fost cea mai buna echipa din sezonul regulat avand de departe cele mai multe goluri inscrise si cei din new york sunt intr`o forma foarte buna dupa cum v-am zis au trecut de atlanta foarte usor.Totusi buffalo au si suporterii langa ei cu toti stim ca conteaza foarte mult pentru ei acestia si de foarte putine ori s-a intamplat cand aceasta echipa a fost invinsa pe propia arena.In concluzie mizez pe victoria acestora in timpul regulat nu vor conta prelungirile (daca vor exista) pentru aceasta predictie.sa speram ca asha va fi! bafta la toata lumea si celor care vor mai alege acest eveniment

Anaheim Ducks - Vancouver Canucks

Al doilea meci de hochei de azi este din Vest. In vest vad o finala Detroit-Anaheim. Astazi cei de la Anaheim pot debuta cu dreptul in confruntarea lor cu cei din Vancouver. Scorul direct din acest sezon este 4-2 pentru Ducks. Cred ca astazi nu vor rata sansa de a debuta cu dreptul in aceasta semifinala. Bafta!

Buffalo Sabres - New York Rangers

Nu sunt foarte multe de spus despre acest meci. Eu cred ca finala conferintei de Est se va juca intre Ottawa si Buffalo. Primul pas spre finala poate fi facut azi de cei din Buffalo printr-o victorie acasa in fata celor de la Rangers. Ultimele 4 meciuri ( toate meciurile directe din acest sezon) au fost castigate de Buffalo. Bafta!

SJ Sharks v DET Red Wings

In aceasta noapte in detroit va avea loc primul meci din una din semifinalele play off-ului de hochei Detroit Red Wings si echipa vizitatoare San Jose Sharks. Un meci foarte strans intre doua echipe bune. Desi de obicei cele doua echipe inscriu peste cinci goluri pe meci nu cred ca vor reusi sa inscrie foarte multe goluri. Eu cred ca cele doua echipe se vor apara mai mult si nu vor prea avea sanse. Desi Detroit Red Wings sunt favoriti sa cstige meciul, eu cred ca San Jose Sharks le vor pune probleme deoarece joaca foarte bine pe teren propriu si inscrie foarte multe goluri. De la Detroi lipsesc patru dintre cei mai buni jucatori care erau de obicei titulari: Tomas Kopecky,Tomas Holmstrom, Niklas Kronwall si Brett Lebda, iar cei de la Sharks pot juca cu cei mai buni oameni. San Jose Sharks este o echipa incomoda care face meciuri foarte bune cand te astepti mai putin. In acest meci cred ca vor fi multe ocazii de gol insa se va inscrie putin. In concluzie voi pune ca se vor nscrie sub cinci goluri, pariu ce are o cota foarte buna de 2.1 la Gamebookers.

New Jersey - Ottawa Senators

Tampa Bay are una din cele mai bune linii ofensive din NHL si totusi nu a reusit sa puna mari probleme in seria cu Devils, cedand in doar 6 jocuri dupa ce au fost invinsi la limita in ultima confruntare. New Jersey datoreaza in mare masura calificarea in a doua faza a play-offs apararii eficiente si vor miza tot pe cartea defensiva si in meciurile urmatoare disputate impotriva canadienilor de la Ottawa Senators. Dupa un start ezitant in primele meciuri cu Tampa, Brodeur a reusit un shoot out in meciul 5 si a contribuit decisiv la succesul diavolilor in ultima partida cand a aparat 32 de suturi pe poarta. Prestatia sa impotriva canadienilor in timpul sezonului regulat este de asemenea impresionanta, Brodeur reusind sa pareze 70 din cele 75 de suturi trimise de Ottawa in ultimele trei partide. Seria se anunta extrem de dificila iar rezultatele precendente inregistrate in play-off intaresc ideea unor partide foarte echilibrate. Sapte din ultimele 13 partide s-au decis la un singur gol si patru au fost castigate la 2 puncte, de accea evolutia portarilor poate face diferenta in aceasta seara. In aparare Richard Matvichuk este o piesa de baza, dupa ce a lipsit tot sezonul regulat datorita unei operatii la spate, canadianul a revenit in forta si a evoluat in medie 23 de minute pe meci. In situatia in care Colin White este inca incert fiind accidentat la spate este foarte probabil ca Matvichuk sa joace in meciul inaugural si sunt convins ca prezenta lui pe gheata va spori mult randamentul defensivei. Principala problema pentru New Jersey este modul in care vor reusi sa mentina presiunea in atac, linia ofensiva a gazdelor depinde mult de Zack Parise autor a sase goluri in seria cu Tampa Bay. Un motiv serios de ingrijorare il constituie absenta capitanului Patrick Elias, lider la capitolul assists si unul din cei mai importanti jucatori la constructie. Elias este doar racit, insa avand in vedere problemele din prima parte a sezonului cand cehul a lipsit foarte mult datorita hepatitei, antrenorul Lamoriello nu doreste sa riste. Patrick a lipsit la antrenamentul de miercuri dar daca starea sa se va ameliora este posibil sa il vedem pe aripa stanga a liniei de top a gazdelor. Ottawa vine dupa o serie de rezultate convingatoare inregistrate in meciurile cu Pittsburgh, care in ciuda jucatorilor tineri si talentati nu au putut face fata mult mai experimentatei echipe canadiene. In aceasta faza insa, adversarul este unul foarte puternic si cu multe meciuri in play-offs ( peste 100 in ultimii 7 ani) si de aceea Senators vor trebui sa trateze cu maxima seriozitate seria daca nu vor sa paraseasca prematur competitia. Apararea celor de la New Jersey este foarte bine organizata dar Ottawa are o linie ofensiva extrem de puternica, si cred ca Senators vor incerca sa domine disputa chiar daca primul meci va fi jucat in deplasare. Heatly este remarcabil in atac, marcator a 50 de goluri este indiscutabil principalul pericol pentru poarta aparat de Brodeur. Indiscutabil cel mai important jucator pentru Ottawa este capitanul Daniel Alferdsson autor a trei goluri si trei assists, unul din cei mai experimentati jucatori de la Senators cu rezultate foarte bune in confruntarile directe cu New Jersey. Remarcabil pentru aceatsta formatie este faptul ca in aceasta editie de play-off golurile au fost inscrise de jucatori diferiti, intreaga echipa contribuind la ofensiva canadienilor ceea ce conteaza enorm impotriva unei formatii eminamente defensive precum Devils. Modul in care Ray Emery va face fata presiunii pe care o presupune un meci din post sezon i-a ingrijorat pe multi, insa cel putin pana acuma portarul canadienilor a avut o prestatie excelenta primind doar 10 goluri in cele 5 partide jucate cu Pittburgh, o echipa foarte periculoasa in atac. New Jersey va avea o misiune mai dificila decat in seria precendenta cand tanarul Johan Holmquvist a cedat presiunii si a primit prea multe goluri. Intotdeauna prima partida a seriei este de maxima importanta si rezultatul ei destul de greu de anticipat, insa cred ca victoria va reveni in final gazdelor. Vom asista cu siguranta la un meci echilibrat decis la o diferenta mica dar apararea celor de la New Jersey va avea castig de cauza. Cu Brodeur in poarta Devils se pot concentra asupra constructiei fazelor ofensive, mai ales ca aceasta echipa nu are nevoie de prea multe ocazii de a inscrie si este perfect capabila sa pastreze un rezultat favorabil.

New Jersey Devils - Ottawa Senators

Al doilea meci din aceasta seara este cel dintre diavoli si senatori. La diavoli va lipsi capitanul echipei Elias si cred ca acest lucru se va simti. Ottawa a aratat o forma foarte buna in meciurile cu pinguinii si astazi cred ca se vor impune in deplasare. O varianta buna de pariu (un pic rsicanta) este over 5. Singurul impediment ar fi portarul celor de la Devils, Brodeur - cel mai bun portar din NHL. Cred ca Ottawa se va impune dar la diferenta foarte mica. La senatori portarul Emery va juca, desi s-a accidentat luni la antrenamente. Din punctul meu de vedere Devils va castiga 1 singur meci in confruntarea cu Ottawa. Bafta! Bilantul ultimelor 6 meciuri directe este dezavantajos pentru Ottawa 2-4 dar cred ca nu este relevant pentru confruntarea din playoff. Din punctul meu de vedere Ottawa sunt favoriti la castigarea cupei Stanley urmati de Buffalo si Detroit. Puteti merge si pe victoria celor de la New Jersey cu handicap de 2 goluri pentru Ottawa! Bafta!

Sharks v Red Wings

Un meci dificil in ciuda aparentelor. Detroit este echipa mare si a aratat ca se mobilizeaza in jocurile decisive. San Jose vine dupa o perioada foarte buna in campionat si o victorie categorica in sferturi impotriva celor din Nashville. Astazi cred ca va fi un meci cu multe goluri dar care poate fi castigat de oricare din echipe. San Jose a castigat 26 de jocuri in deplasare in acest sezon, un lucru extraordinar. Ultimul meci direct s-a terminat 9-4 pentru San Jose. Astazi cred ca vor fi mai putine goluri, dar nu mai putin de 6! San Jose este condusa de MVP-ul Joe Thornton, care conduce una din cele mai bune linii din NHL ( cu Jonathan Cheechoo si Milan Michalek). Thornton este in al doilea sezon cu cel putin 90 de assist-uri performanta reusita doar de 2 jucatori din Nhl - Gretky si Lemieux. Centrul liniei a doua Patrick Marleau este cel mai bun marcator din istoria echipei! De celalalta parte ofensiva este condusa de Nicklas Lidstrom si atacantii Pavel Datsyuk and Henrik Zetterberg. Bafta!

VAN Canucks - ANA Mighty Ducks

al doilea meci al noptii din semifinalele playoffului de hochei american intre vancouver canucks si ana mighty ducks.pentru acest meci sincer sa va spun nu prea am multe de zis,amandoua echipele sunt extrem de dificile,cei de la ducks pierd foarte greu acasa,vancouver o echipa foarte buna in deplasare care rar se vede condusa tot timpul se tzine in spatele adversarului cam rar se intampla sa fie condusa la doua goluri,vor lipsi destui jucatori din ambele tabere, de la ratze va lipsi Todd Marchant si Brad May iar de la vancouver Ryan Kesler continua sa fie indisponibil.am ales aceasta predictie cu toate ca este destul de dificila pentru ca va fi un meci stramt cu goluri nu foarte multe dar totusi eu cred ca se va depasi limita de 5.asadar mizez pe over 4,5.nu prea au fost multe de zis,sa avem bafta si sa speram ca va iesi..revin maine cu alte predictii,bafta va spun din nou celor care vor alege acest eveniment...pe cruand

BUF Sabres v NY Rangers

Am ales acest meci din motive evidente. Buffalo este una din echipele favorite la castigarea Cupei Stanley si inca nu au intalnit un adversar de calibru ( probabil acest lucru se va intampla in finala cu Ottawa). Pana atunci cred ca vor zburda prin acest meci cu Rangers. Primul joc s-aterminat 5-2. Astazi avem cel de-al doilea joc tot pe terenul din Buffalo. Cred ca Sabres nu vor rata sansa de a se desprinde la 2-0. Voi merge pe o varianta cu handicap (mai riscanta) dar avand in vedere diferenta de valoare nu cred ca vor fi probleme. In primul meci linia de atac a celor din Buffalo s-a dovedit mult prea puternica pentru Rangers.Linia de atac a fost condusa de Thomas Vanek cu 2 goluri. In cele 6 jocuri de playoff 12 din cei 18 jucatori ai lui Buffalo au inscris in tmp ce 17 din 18 au cel putin 1 punct.Deci avem de-a face cu o echipa puternica in care orice jucator reprezinta o amenintare pentru poarta adversa. Bafta!

Anaheim Ducks - Vancouver Canucks

Meciul 2 al semifinalei dintre Ducks si Canucks. Primul meci a fost o victorie categorica a ratelor 5-1. Cred ca in aceasta seara ratele se vor impune din nou pentru a porni de la 2-0 cand vor merge pe terenul din Vancouver. Statistica meciurilor anteriaore este in avantajul celor din Anaheim si in aceasta seara se va confirma. Nu cred ca va mai fi o diferenta de scor atat de mare ca in primul meci cand Ducks au dat 3 goluri din primele 9 suturi. Astazi lucrurile vor sta diferit - vom avea un meci mult mai echilibrat. In primul meci cei de la Vancouver au acuzat si oboseala unui sfert de finala jucat pana in meciul decisiv cu cei din Dallas. Vor aborda diferit acest meci mai ales ca in echipa revin cativa jucatori care nu au fost folositi in primul meci. Va fi un meci strans dar Anaheim se va impune. O alta optiune de pariu ar fi un Under. Nu cred ca se vor da prea multe goluri. Bafta!

Rusia - Danemarca

Un numar mai mare de goluri pe care trebuie sa-l atinga celor 2 echipe dar mi se pare ca este mult mai usor de atins decat in alte meciuri. Pentru ca Rusia este o forta ofensiva, un mamut al hockeiului, pe cand Danemarca este un soricel care incearca sa supravietuiasca si sa nu se faca de ars azi in fata unei multiple campioane mondiale. Rusia inscrie destul d e mult per meci, indiferent cu cine joaca. danezii incearca si ei sa joace, lucru dovedit in ultimele partide , reuisind in februarie chiar o victorie in fata Norvegiei. In rest un egal cu Slovenia 2-2 si infrangeri cu adversari modesti: 2-5 cu letonia si 2-4 cu Germania. Nu numai ca azi nu vor face mare scofala dar cred ca vor fi umiliti. Mizez insa si pe 1-2 goluri marcate de nordici care insa vor fi macelariti de tavalugul rus. cred ca va una dinter cele mai usturatoare infrangeri din istoria nationalei daneze care au ghinionul de a intalni in debutul campionatului mondial o asemenea forta.

Belarus - Cehia

Cehia este o echipa solida, dar destul de imprevizibila, totusi nu cred ca se va incurca intr-o astfel de competitie extrem de importanta de o echipa artagoasa a Belaruslui care a dovedit ca poate fi o buturuga mica inaintea acestui turneu, invingand sora mai mica a Cehiei, Slovacia cu 2-1 si 5-2. Anul trecut in decembrie insa Cehia a invins Belarus cu 2-0 dar cerd ca azi meciul va fi luat mult maiin serios de Cehi si ei vor invinge mai categoric. La fel ca si finlandezii cehii nu inscriu des multe goluri dar cerd ca azi va fi un astfel de meci incare atacul va inscrie foarte mult. de asemenea mizez pe faptul ca si bielorusii vor incerca sa strapunga defensiva ceha si mizez pe faptul ca vor inscrie si ei 1-2 goluri. E un meci cu emotii dar care sper sa se incheie in favoarea mea. Cred ca 2 goluri per repriza nu e prea mult nici pentru doua echipe defensive cum sunt cehia si Belarus.

Ucraina - Finlanda

Chiar daca Ucraina se rupe din marea scoala de hochei sovietic nu se poate compara cu sora si vecina mai mare: Rusia. Finalnda o vad favorita anul asta la castigarea trofeului si cred ca vor face un meci bun inca din primul meci, desi inceputurile bune nu-i prea caracterizeaza pe nordici. Mizez pentru emciul de azi mai mult pe atacul finlandezilor decat pe slabiciunile apararii lor, pentru ca se stie cat de solida este defensiva nordicilor. dar cred ca atacul Finlandei isi va face datoria cu brio azi, tinand cont ca intalnesc una dintre cele mai slabe echipe ale Mondialului, infranta de o alta modesta, Italia cu 5-1, avamnd victorii doar cu Franta sau facand un biet egal cu Olanda 3-3. Finlanda a reusit cateva meciuri foarte bune inainte de competitie, invingand printre altele Cehia, Canada, Letonia, desi nu a inscris foarte multe goluri cu fiecare. Cred ca in fata unei echipe modeste cum e Ucraina insa lucrurile se vor schimba si Finlandezii vor invinge la scor.

Ucraina - Finlanda

Chiar daca Ucraina se rupe din marea scoala de hochei sovietic nu se poate compara cu sora si vecina mai mare: Rusia. Finalnda o vad favorita anul asta la castigarea trofeului si cred ca vor face un meci bun inca din primul meci, desi inceputurile bune nu-i prea caracterizeaza pe nordici. Mizez pentru emciul de azi mai mult pe atacul finlandezilor decat pe slabiciunile apararii lor, pentru ca se stie cat de solida este defensiva nordicilor. dar cred ca atacul Finlandei isi va face datoria cu brio azi, tinand cont ca intalnesc una dintre cele mai slabe echipe ale Mondialului, infranta de o alta modesta, Italia cu 5-1, avamnd victorii doar cu Franta sau facand un biet egal cu Olanda 3-3. Finlanda a reusit cateva meciuri foarte bune inainte de competitie, invingand printre altele Cehia, Canada, Letonia, desi nu a inscris foarte multe goluri cu fiecare. Cred ca in fata unei echipe modeste cum e Ucraina insa lucrurile se vor schimba si Finlandezii vor invinge la scor.

SUA - Austria

In general in primele faze ale campionatului, atunci cand se intalnesc echipe disproportionate valoric, avem parte de meciuri cu multe goluri, in care favoritele incearca sa se impuna cat mai rapid iar outsiderele incearca sa nu se faca de ras si sa inscrie cat mai mult. Deci cerd ca vom avea parte de meciuri cu multe goluri si unul dintre ele este chiar emciul de debut al actualului campionat mondial: SUA - AUstria. Nord americanii au avut parte in ultimul timp d emeciuri in care s-a isncris mult, chiar daca in multe cazuri, cel putin cu echipe puternice au icnasat foarte multe goluri. Asta spune ceva despre apararea lor, care cred ca va incasa macar 1-2 goluri si de la austrieci, care au cam inscris contra echipelor puternice, Rusia, Slovacia pe care le-au intalnit in ultimul timp. Americanii insa au dovedit ca au si un atac puternic inscriind 5 goluri suedezilor in ultimul meci de alaltaieri. Mizez pe un emci frumos, cu goluri multe si cerd ca genul asta de pariu, cel putin in prima faza a grupelor va fi extrem de profitabil.

OTW Senators - NJ Devils

Al doilea meci din semifinalele play offului de hochei american.in aceasta noapte in new jersey are loc intalnirea dintre echipa new jersey devils si otawa senators.doua echipe care in sezonul regulat au avut o evolutine foarte buna deci din nou vom avea parte de un meci cat se poate de disputat in care devils are de partea sa terenul propiu si implicit suporterii dar acest aspect nu o va face pe echipa vizitatoare sa piarda meciu inca de dinainate de a incepe.senators este o echipa care are evolutii atat bune cat si rele,atat acasa cat si in deplasare.amandoi antrenorii nu vor putea alinia cele mai bune formatii,de la gazde lipsind Patrik Elias,Colin White si Alexander Mogilny care nu cred ca va reveni incurand pe gheata,de cealalta parte jucatorii indisponibili sunt Patrick Eaves si Ray Emery.pentru acest meci eu mizez pe victoria celor din otawa in timpul regulat cu toate ca va fi destul de greu pentru ei. sa vedem ce va fi..acestea fiind spuse eu va doresc la toti cat mai multa bafta si inspiratie in predictii.pe curand!

SJ Sharks - DET Red Wings

In aceasta noapte in detroit va avea loc primul meci din una din semifinalele play off-ului de hochei american dintre echipa locaca Detroit Red Wings si echipa vizitatoare San Jose Sharks.Stim cu totii ca pentru cei din detroit terenul propiu conteaza foarte multe suporterii acestei echipe ishi sustin echipa favorita fara restrictii,insa antrenorul nu va putea alinia cele mai bune linii pentru ca 4 jucatori importanti nu vor putea evolua in aceasta noapte,si anume: Tomas Kopecky,Tomas Holmstrom,Niklas Kronwall si Brett Lebda.Probabil ca rezultatul meciului va fi influentat si de aceste absente.de cealalta parte san jose sharks o echipa incomoda care are experienta necesara de a scoate de la fiecare meci maximum posibil in plus antrenorul acesteia va putea alinia pe gheata cele mai bune linii.asadar dupa parerea mea va fi un meci cu multe ocazii de a inscrie dar foarte putine dintre acestea vor fi fructificate.in concluzie voi miza pe under 5 goluri la o cota de 1,95 la agentia Bwin. Sa speram ca va fi un pronostic bun.voi reveni mai tarziu si cu alte predictii.bafta tuturor

Detroit vs San Jose

Detroit a suferit prima infrangere pe teren propriu in aceasta editie de play-offs si este obligata sa invinga in aceasta seara pentru a avea in continuare sanse la calificare. Red Wings au dominat autoritar partida sutand la poarta de 34 de ori, aproape dublu fata de adversarii lor care au amenintat direct poarta lui Hasek cu numai 18 suturi. Diferenta s-a facut in prima perioada cand San Jose a reusit sa marcheze de doua ori in doar 24 de secunde si s-au multumit sa apere acest rezultat pana la final. San Jose a debutat cu dreptul in prima partida si vor incerca sa depaseasca performanta de anul trecut si sa se califice in finala conferintei vestice printr-o noua victorie impotriva echipei din Detroit. Un succes in aceasta seara i-ar aduce in postura de favoriti certi avand in vedere evolutiile mai putin convingatoare reusite de Red Wings in deplasare in play-offs. Desi suportul publicului este din ce in ce mai mic si numarul specatorilor scade de la o zi la alta, Detroit ramane in continuare una din cele mai puternice echipe atunci cand joaca acasa. Meciul de azi este cu atat mai important cu cat infrangerea din prima etapa le compromite intr-o oarecare masura sansele de calificare si de aceea un succes azi este imperios necesar.

New Jersey Devils -Ottawa Senators

In aceasta seara New Jersey Devils si Ottawa Senators se vor afla fata in fata in meciul doi ce face parte din semifinala play'offului NHL. In prima partida Ottawa a castigat cu 5-4. Ieri Ottawa a avut un start excelent, conducand in minutul 18 cu scorul de 4-0, diavolii reusind sa revina la sfarsitul celei de-a doua reprize. La New Jersey va putea evolua astazi capitanul Patrick Elias, acesta neputand evolua in meciul de ieri din cauza unei accidentari. Gazdele sunt condamnate sa castige acest meci deoarece ii vor astepta apoi doua meciuri extrem de dificile la Ottawa, unde se castiga foarte greu. Ma astept ca New Jersey Devils sa castige acest meci si sa egaleze situatia la 1. In caz ca New Jersey pierde acest meci, urmeaza 2 meciuri la Ottawa si seria poate lua sfarsit. Gazdele vor fi foarte motivate si vor castiga acest meci. Aleg un pariu mai sigur, sansa dubla pe New Jersey, deci exclud o victorie a celor de la Ottawa Senators! Bafta!

Detroit Red Wings - San Jose Sharks

Meciul 2 al semifinalei se va juca in Detroit. Scorul este 1-0 pentru Sharks si Red Wings sunt condamnati sa castige pentru a avea o sansa - vor urma 2 meciuri in San Jose. Sharks sunt intr-o forma excelenta, i-au eliminat pe Nashville in doar 5 meciuri si au reusit sa castige in Detroit. Cred ca in seara asta echipa din Detroit se va mobiliza si va egala scorul la 1. Red Wings au de gand sa puna mai multa presiune Evgeni Nabokov dupa cele 34 saves in primul meci. shutout. La Red Wings a lipsit Tomas Holmstrom'. Lipsa lui s-a simtit mai ales in cele 3 power play. Nici in aceasta seara nu va juca.Brett Lebda de asemenea va lipi fiind accidentat. In ciuda acestor absenta motivatia este foarte importanta si nu cred ca cei din Detroit isi perimit sa riste. Voi merge pe victoria celor din Detroit in timpul regulamentar. Cred ca merge si un Under la acest meci. Bafta!

New Jersey Devils - Ottawa Senators

In aceasta seara avem parte de meciul 2 dintre Devils si Senators. Primul meci a fost echilibrat si s-au marcat foarte multe goluri desi nu era de asteptat avand in vedere faptul ca New Jersey are cel mai bun portar din NHL, Martin Brodeur. Astazi diavolii vor lupta din rasputeri pentru a egala situatia avand in vedere ca urmeaza 2 meciuri la Ottawa si seria se poate sfarsi. La gazde se pare ca va reveni capitanul Patrick Elias care a lipsit in primul meci din cauza unei gripe. Cred ca ceea ce s-a intamplat in primul meci nu se va mai repeta - Ottawa avea 4-0 dupa primele 17 minute dupa care New Jersey au revenit la 4-3 la sfarsitul reprizei a 2-a. . In seara asta vom avea mai putine goluri dar sper ca vor fi macar 6! Atacul celor de la Ottawa este unul din cele mai prolifice din Nhl alaturi de Buffalo. Daca se va mentine pe aceasta traiectorie cred ca Ottawa va ajunge in finala Cupei Stanley pe care o va si castiga. Bafta!

marți, 4 martie 2008

Pariuri Gratis

Bine ai venit pe situl nostru, locul unde vei afla totul despre pariuri online, agentii de pariuri sportive, poker, jocuri de casino, table, bingo, totpot, supertoto, moneybookers, bonusuri, carduri si multe alte informatii care ar trebui sa le detina orce jucator sau pur si simplu orice parior care vrea sa faca bani din acest hobby.


De asemenea va punem la dispozitie un serviciu de livescore (rezultate live din fotbal, tenis, baschet, handbal, hochei) si statistici sportive cu clasamente la zi pentru o gama variata de sporturi si competitii, atat din tara cat si din strainatate.


Puteti sa va inspirati din alegerile tipsterilor nostrii profesionisti atunci cand luati decizia importanta de a plasa un pariu, printr-un simplu click la sectiunea Biletul Zilei.

duminică, 24 februarie 2008

Olympique Lyon - Metz

Astazi, de la ora 21.00 avem un alt meci dezechilibrat al zilei. Meciul din campionatul francez intre masina de fotbal Olympique Lyon si Metz. Meciul la prima vedere pare unu simplu la indemana celor de la Lyon. Poate ca chiar asa si este. Lyon vine dupa meciul din UEFA Champions League cu Manchester United in care a reusit doar o remiza 1-1 si sunt slabe sansele ca ei sa mearga mai departe in sferturile Ligii avand o misiune extrem de dificila pe Old Trafford din Manchester. In campionat Olympique o duce bine. Se afla pe primul loc insa din spate se apropie cu pasi repezi surpriza Girondins Bordeaux care a zdrobit practice in ultima etapa pe AS Monaco, numai putin de 6 goluri a reusit sa marcheze fara sa primeasca vreunul. In timp ce in ultima etapa din Franta, Lyon a pierdut surprinzator la Le Mans, socr 1-0. Metz este o echipe slaba de fundul clasamentului care nu emite pretentii la locurile fruntase ci, cel mai des ei incearca sa se salveze de la retrogradare. Parerea mea este ca Lyon are la indemana ei acest meci, si daca nu vrea sa piarda titlul in ultimele etape va trebui sa castige toate meciurile. Pronosticul meu este clar 1 solist.

sâmbătă, 16 februarie 2008

MESZAROS: 'SUNTEM MAI BUNI DECAT IN TUR'

“U” CLUJ La sosirea din Turcia, ultimii clasati în Liga I avertizeaza ca vor arata o cu totul alta fata în retur.

Formatia ardeleana a revenit ieri în tara, dupa doua saptamâni petrecute în Antalya, în care au disputat si sase partide de verificare, bilantul clujenilor fiind de doua victorii, doua egaluri si tot atâtea înfrângeri.

“A fost un turneu de pregatire foarte bun în care am încercat sa integram jucatorii noi si sa ne formam o parere despre jucatorii pe care ne vom baza în retur. Am întâlnit echipe puternice în Antalya, chiar daca nu au fost adversari cu nume. Cred ca echipa este mai puternica decât în tur”, a declarat Alpar Meszaros.

In aeronava care a adus Universitatea la Cluj s-au aflat si noile achizitii, brazilianul Baiano si fundasul Dorin Radoi, portarul belgian Pieter Merlier urmând sa soseasca abia duminica. Surprizele lotului clujean au fost fundasul Brito, despre care oficialii lui “U” declarasera ca nu va fi pastrat în lot si mijlocasul defensiv Edson, adus de la Santa Cruz.

COSTEA ATACA!

Fostul mijlocas al ardelenilor sustine ca oficialii au facut diferente mari între el si alti jucatori.

Pus pe liber dupa venirea tandemului Dobos - Meszaros, Sergiu Costea (foto) spune ca l-a deranjat felul în care conducatorii lui “U” s-au comportat cu el si se gândeste sa dea în judecata fosta echipa.

Jucatorul promovat de “U” în perioada în care antrenor era Ioan Ovidiu Sabau a lansat un atac virulent la adresa alb-negrilor. “Nu mi-a placut deloc modul în care s-au comportat cu mine, mai ales ca am venit la Cluj de la mai bine. Nu am nicio problema ca m-au dat afara, ma deranjeaza însa modul în care m-au tratat”, a declarat Sergiu Costea. Jucatorul are de recuperat de la “U” salariile pe lunile decembrie si ianuarie, dar spune ca nu lipsa banilor l-a suparat cel mai mult, ci faptul ca s-au facut diferentieri între el si alti fotbalisti. “Nu m-au platit din noiembrie, dar nu asta este principala problema. M-a deranjat ca am fost cu echipa în cantonament la Sovata si în autocar ne-au spus ca avem contractele achitate la zi. Când am venit acasa, nu aveam niciun ban pe card, dar ceilalti colegi îsi primisera salariile. Când am mers la club sa întreb ce s-a întâmplat, mi-au spus ca nu sunt bani, dar în fata mea îl platisera pe unul dintre colegii dati afara în iarna”, a povestit Sergiu Costea situatia ingrata în care s-a aflat.

In aceste conditii, Costea se gândeste sa apeleze la Comisia pentru Statutul Jucatorului, dupa ce Adrian Olah si Martin Tudor au facut acelasi lucru. “Eu nu as vrea sa se ajunga pâna acolo, pentru ca nu este fairplay sa faci aceste lucruri, dar, daca nu îmi vor da banii, nu am de ales. Eu mai astept sa vad ce au de gând sa faca. Nu vreau sa fac rau clubului, dar ei nu au fost corecti fata de mine, si acest lucru ma supara”, a conchis fotbalistul, care va decide azi daca va juca în retur la ISCT sau la Unirea Alba Iulia.

vineri, 15 februarie 2008

RAPID, LA JUDECATA CU SPONSORI

Clubul Rapid a actionat in judecata compania Omniasig, sponsor si al echipei Dinamo, pentru neplata unei sume din contractul de publicitate incheiat intre cele doua organizatii, informeaza cotidianul Cancan.

Mai precis, rapidistii cer in instanta plata unei datorii de 119 000 euro la care se adauga dobanzi si penalitati pe baza unui contract incheiat in noiembrie 2006 care prevedea ca pentru suma de 200 000 euro plus TVA, "giulestenii" sa poarta pe tricouri sigla Omniasig in returul sezonului 2006/2007 si in turul sezonului 2007/2008.

LEONARD, ANIVERSAT IN CANTONAMENT

CHEF Prilej de sarbatoare în cantonamentul din Cipru al Rapidului: belgianul Philippe Leonard (foto, în visiniu) a împlinit ieri 34 de ani! La petrecerea lui a participat întreg stafful tehnic al visiniilor, în frunte cu tehnicianul Mircea Rednic, dar si jucatorii care au tinut sa-i ureze fundasului traditionalul "La Multi Ani!". "Sunt învatat ca zilele de nastere sa mi le petrec în cantonamente. Sunt fericit aici la Rapid. Imi place România", a spus fundasul bucurestenilor.

luni, 11 februarie 2008

STAN: "MECI INUTIL CU STEAUA ROSIE"


Dupa partida amicala pierduta de Otelul Galati, 1-7 cu Steaua Rosie Belgrad, directorul general Marius Stan a declarat ca regreta disputarea acestui meci. "Regret ca am disputat acest joc, care pana la urma nu ne-a ajutat cu nimic. Daca partida ar fi avut loc luni, am fi folosit si noi cea mai buna formula, dar asa nu puteam sa utilizam prima garnitura la 24 de ore de la meciul cu CFR Cluj, unul foarte solicitant de altfel. Steaua Rosie are o echipa foarte tare, iar echipa noastra, alcatuita in majoritate din solutii de rezerva, nu-i putea tine fata. Pana la finalul cantonamentului nu mai jucam niciun meci amical, s-a acumulat o oboseala evidenta, programul a fost infernal si am risca sa ne accidentam jucatorii", a declarat Stan.

miercuri, 6 februarie 2008

Astra pariuri Sportive

Cel mai bun jucător al Stelei în această ediţie a Ligii I, columbianul Robinson Zapata, i-a lăudat pe noii sosiţi în Ghencea, despre care spune că au început să se adapteze foarte bine la stilul echipei: "Cred ca si Dayro, Mendoza, Pepe si Dino stau foarte bine fizic, sunt mai aproape de ceea ce le cere Lacatus. Trebuie sa lucreze mai mult pentru a recupera diferentele dintre ei si echipa. Acum se vede foarte bine, echipa merge bine pe teren."

Cei doi Moreno încearcă să se adapteze cât ma uşor la jocul din România, unde fotbalul este mai direct decât cel din Columbia."Pepe si Dayro mi-au zis ca aici jocul e mai rapid decât în Columbia. Acolo se joaca foarte mult pe laterale, aici se joaca mereu în fata si implicit mai repede. Imi place jocul practicat de Dica, Neaga, Petre Marin şi Ovidiu Petre."

marți, 5 februarie 2008

Astra pariuri Sportive

Liderul Ligii I, CFR Cluj, a terminat la egalitate cel de-al doilea amical din cadrul turneului din Cipru, 2-2, impotriva echipei cehe Slovan Liberec. Golurile clujenilor au fost marcate de Semedo (31) si Cadu (82-pen.) dupa ce in minutul 21 scorul era deja 2-0 pentru Slovan.

Comentariul LIVE al meciului:

Min. 90 Fluier final!

Min. 82 Cadu egaleaza dintr-o lovitura de la 11 metri dupa un penalty acordat in urma unui hent

Min.64 Semedo incearca o pasa in fata portii pentru Fabbiani insa portarul advers are o interventie buna si retine din fata argentinianului

Min. 61 Hirschfeld scoate cu greu o lovitura libera executata de Slovan!

Min. 56 A doua bara a clujenilor: dupa o recentrare cu capul de la Tony, reluarea lui Fabbiani izbeste bara transversala

Min. 53 Bara Fabbiani! Sansa mare de egalare pentru CFR!

Min. 50 Au intrat Trica si Leao in locul lui Peralta si Minteuan.

Min.46 Schimbare la pauza: Intra Tony in locul lui Panin

Min. 46 A inceput repriza a doua

Min 45: Pauza

Min 41: CFR reuseste sa domine si sa isi creeze ocazii, dar nu ajunge sa concretizez pe tabela

Min 35: Clujenii preseaza, in cautarea egalarii, dar Fabbiani iroseste o lovitura libera de la marginea careului

Min 31: Gol CFR 1-2: CFR Cluj arata primele semne de trezire, Semedo punctand elegant, pe langa portar, dupa o faza la care a fost lansat pe culoar de Fabbiani, portughezul desprinzandu-se in viteza de fundas

Min 27: Clujenii nu reusesc sa combine eficient, par debusolati de evolutia scorului si a partidei

Min 21: Gol Slovan: Cehii se desprind la 2-0 dupa o faza de contaatac clasica, faza finalizata din centrul careului

Min 14: Gol Slovan: Slovan deschide scorul, dupa o centrare inselatoare, fundasii clujeni gresesc interceptia, iar un atacant advers inscrie cu un sut imparabil sub bara

Min 8: Fabbiani trece de putin pe langa gol, in urma unei lovituri de colt, argentinianul rateaza de putin contactul cu balonul

Min 6: CFR joaca in viteza, incearca sa isi impuna ritmul din start in fata unor adversari periculosi

Min 1: Incepe partida

CFR incepe in formula: Hirschfeld - Panin, Cadu, De Sousa, Dorsin - Minteuan, Dani, Semedo, Peralta - Culio, Fabbiani.

luni, 4 februarie 2008

Astra pariuri Sportive

Constantin Bucur, patronul celor de la Gloria Buzau, este increzator in formatia sa si a anuntat un obiectiv indraznet, Cupa UEFA. Pentru atingerea acestui deziderat, finantatorul buzoian este dispus sa ofere prime mari fotbalistilor sai.

"Vrem sa jucam in Cupa UEFA, iar cea mai buna oportunitate o constituie Cupa Romaniei unde trebuie sa accedem in finala. Sunt dispus sa ii rasplatesc pe baieti cum nu au visat, o sa pun la bataie o prima prin care jucatorii sa castige cat intr-un sezon intreg" a afirmat, luni, Constantin Bucur.

sâmbătă, 2 februarie 2008

MARA: "NU CRED CA L-AM PIERDUT PE STELICA"


Fotbalistii Unirii Urziceni s-au întors vinweri seara din cantonamentul din Spania. Din lotul care a aterizat pe aeroportul “Henry Coanda” nu a facut parte sI portarul Bogdan Stelea, cel care a avut o disputa verbala cu antrenorul Dan Petrescu în urma careia a parasit cantonamentul de la Oliva Nova. Daca Petrescu nu a vrut sa faca nici o declaratie la sosire, confirmând doar faptul ca Stelea a plecat, mijlocasul Bogdan Mara a spus: “Nu cred ca l-am pierdut pe Bogdan Stelea. Cu siguranta situatia ivita se va rezolva si Bogdan va reveni alaturi de noi si va continua munca pe care a început-o. In cantonament se acumulueaza multe tensiuni, oboseala fizica si psihica sI mai exista astfel de iesiri. La noi cred ca se va rezolva aceasta problema. Am vorbit cu Stelica si va reveni la echipa”. Mihai Stoica, managerul general, ramas în Spania, ne-a precizat: “O decizie în privinta lui Stelea va fi luata luni”. Nici nu au venit bine din Spania ca fotbalistii din Urziceni vor pleca duminica în Antalya (Turcia), unde vor juca cinci partide amicable, dupa urmatorul program: pe 5 februarie – cu Buducnost (Muntenegru), pe 7 – cu Saturn Moscova (Rusia), pe 10 – cu Groclin (Polonia), pe 13 – cu Chunam Dragons (Coreea de Sud), iar pe 14 – cu FC Harkov (Ucraina).

UNIREA URZICENI, LOCUL 3 IN TURNEUL DE LA PEGO


Echipa pregatita de Dan Petrescu a ocupat locul al treilea al turneului de la Pego (Spania), invingand cu 6-5 (dupa penalty-uri) echipa austriaca de prima liga Austria Karnten, anunŢă site-ul oficial al clubului ialomiţean. Dupa 90 de minute scorul a fost egal, Bogdan Stancu fiind autorul golului Unirii ('51 din penalty). Loviturile de departajare au fost transformate de: B. Stancu, Galamaz, Brandan, Apostol, Bilasco si Balint, iar Zakula a aparat o lovitura de la 11 m a adversarilor. Dan Petrescu a început meciul cu: Arlauskis - Balint, D. Munteanu, Galamaz, Bordeanu - C. Petre, Brandan, Luisinho, Cr. Constantin - Onofras, Danalache. Au mai jucat: Zakula, B. Stancu, Bilasco, Mara, Nicu, I. Apostol, Crisan.
Click here to play!

"PROBABIL MA LAS"


INTERVIU / BOGDAN STELEA Portarul crede ca sunt sanse minime sa continue la Urziceni si ia în calcul varianta retragerii. Bogdan Stelea a povestit ieri pentru ProSport cum s-a ajuns la acest deznodamânt, desi pâna de curând era unul dintre favoritii lui Dan Petrescu. De ce ai plecat din cantonament? Pai ce era sa fac? Antrenorul mi-a spus sa plec si am plecat. De la ce a pornit conflictul? Imediat dupa meci, Dan Petrescu mi-a reprosat golul primit si mi-a spus sa îmi fac bagajele. Asa din senin? Nu i-ai dat nicio replica? Ba da, am raspuns la provocare. A fost un schimb de replici, dar nu vreau sa intru în amanunte. Ideea este ca antrenorul mi-a zis sa plec, iar eu m-am conformat. Te-ai întors acasa? Nu, sunt înca în Spania. Probabil voi veni saptamâna viitoare. Ai vorbit cu conducerea clubului, cu patronul? Sigur ca da, dar nu s-a schimbat nimic. Vom vedea ce se va întâmpla. Dar nu prea cred ca mai este vreo cale de întoarcere, sunt sanse minime sa ramân la Unirea. Iti vei gasi alta echipa? Este posibil, sper sa îmi gasesc în cel mai scurt timp. Iar daca nu? Daca nu, asta este, doar nu o sa stau asa, degeaba, pâna la vara. O sa ma las de fotbal si gata. Dar vom vedea ce se va întâmpla. Eu acum sunt cât se poate de linistit.