joi, 23 iulie 2009

Egiptul speră ca Israelul şi Hamas să încheie un armistiţiu în decurs de trei zile

Ministrul egiptean de externe Ahmed Aboul Gheit a declarat că vrea să ajungă la un armistiţiu în Fâşia Gaza în decurs de trei zile, relatează joi cotidianul al-Hayat, citat de AFP.

"Vorbim de 48, maxim 72 de ore, pentru că nu pot să îmi imaginez că maşina morţii israeliene îşi continuă operaţiunile" împotriva Hamas, a declarat oficialul.

Ministrul, a cărui ţară se află la origine unui plan pentru încheierea ostilităţilor, a adăugat că Egiptul continuă discuţiile cu Israelul şi cu facţiunile palestiniene.

"Vrem să ajungem (la un acord) cel puţin asupra primelor două puncte ale iniţiativei: o încetare a focului pentru o perioadă limitată de timp şi deschiderea unor puncte de trecere" în Fâşia Gaza, a spus Aboul Gheit.

O delegaţie israeliană este aşteptată joi la Cairo pentru a discuta despre iniţiativă, iar Hamas, ai cărui reprezentanţi au părăsit miercuri capitala egipteană, a afirmat că proiectul egiptean va fi examinat de liderii săi, aflaţi în exil la Damasc.

Ierusalimul speră că discuţiile cu egiptenii vor permite "un acord privind problema contrabandei cu arme, care să creeze condiţiile necesare pentru a permite încheierea operaţiunii militare din Gaza".

În urma iniţiativei egiptene, Israelul şi-a întrerupt bombardamentele asupra oraşului Gaza miercuri, timp de trei ore, din motive umanitare.